Peste 120 de sancţiuni contravenţionale pentru depăşirea vitezei acordate în decurs de 4 ore, pe DN 15

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au desfăşurat, duminică, între orele 13:00 şi 17:00, o acţiune de tip RELEU pe DN 15, care a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră, prevenirea accidentelor de circulaţie şi combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 125 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 3 pentru depăşiri neregulamentare şi 3 pentru alte abateri la regimul rutier, precizează IPJ Harghita în cadrul unui comunicat de presă.
Pentru depăşirea vitezei regulamentare au fost reţinute 5 permise, iar pentru efectuarea unor manevre de depăşire alte trei. De asemenea, au mai fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunii au mai fost efectuate şi 34 de testări în vederea depistării consumului de alcool.
IPJ Harghita mai arată că împreună cu reprezentanţii Registrului Auto Român au fost verificate din punct de vedere tehnic 14 vehicule.
În cadrul acţiunii nu a fost trecută cu vederea nici componentă preventivă, fiind distribuite 65 de materiale informative referitoare la principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe DN 15. (L.C.)
