Pastorala de Crăciun a Preasfinţitului Părinte Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, binecuvântare pentru neamul omenesc
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi slujitori ai Sfintelor Altare,
Onorate oficialităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
Hristos se naşte, slăviţi-L!
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!
Cântaţi Domnului tot pământul1.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi marea sărbătoare a Naşterii după trup a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Naşterea Domnului Iisus Hristos este naşterea Fiului Celui Veşnic al Tatălui Ceresc, Care din iubire pentru neamul omenesc şi pentru mântuirea lui S-a făcut om. Cel veşnic devine om în timp, Cel necuprins Se face cuprins în pântecele Fecioarei. Marea taină a iubirii lui Dumnezeu, arătată în Fiul Său Care Se întrupează, zămislindu-Se de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, este marea taină a iubirii smerite şi atotputernice. În acelaşi timp este taina Crăciunului, taina naşterii lui Iisus Hristos.
Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca ne spun mai multe despre naşterea Pruncului Iisus. Ceea ce relatează cei doi evanghelişti se completează reciproc. Sfântul Evanghelist Luca prezintă detalii pentru că a cercetat cu deamănuntul despre Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria. În ajunul sărbătorii Naşterii Domnului, la slujba Ceasurilor Împărăteşti s-au făcut citiri din Vechiul Testament, profeţiile care au prezis taina Naşterii Domnului, dar şi din epistolele Sfântului Apostol Pavel şi din Sfintele Evanghelii după Matei şi Luca, astfel încât noi să putem înţelege bogăţia înţelesurilor duhovniceşti ale acestui Praznic Împărătesc.
Mântuitorul Iisus Hristos se naşte din Fecioară, Se naşte într-o peşteră şi este culcat într-o iesle. Steaua îi călăuzeşte pe magi ca să găsească locul în care S-a născut Pruncul Iisus. Acest prunc a fost prezis de profeţii Vechiului Testament cu mai bine de şapte sute de ani înainte de Isaia Proorocul: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14)2 şi proorocul Miheia precizează locul unde se va naşte Iisus, adică Betleemul Iudeii: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).
La Naşterea Pruncului Iisus se arată oştile cereşti ale îngerilor, cântând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). În acest sens, Sfântul Ioan Damaschin tâlcuieşte: „Slavă Celui Care le-a unit pe cele de sus cu cele de jos! Slavă Celui Care a săvârşit unirea celor materiale cu cele nemateriale. Slavă Celui Care întru bunăvoire a vorbit în trup oamenilor”3.
Îngerii din ceruri vestesc păstorilor din Betleem naşterea Pruncului Iisus, iar ei vestesc Naşterea Pruncului mântuitor locuitorilor din Betleem. Cântările din slujbele Praznicului Naşterii ne arată că pământul oferă Pruncului Iisus peştera, cerul oferă steaua, magii oferă daruri, iar noi oamenii oferim pe Fecioara, care devine mamă şi naşte pe Pruncul Iisus fără să fi cunoscut bărbat. Pentru că ea L-a zămislit de la Duhul Sfânt. „El Şi-a creat propria umanitate, astfel încât Adam cel dintâi a fost creat, iar noul Adam, Iisus Hristos, Şi-a închegat trup însufleţit, raţional şi cugetător, din umanitatea Maicii Domnului”4.
Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara Maria arată că se sfinţeşte natura umană din interiorul ei. Prin faptul că Iisus Hristos se naşte într-o peşteră, se sfinţeşte natura pământului. El este culcat în peşteră într-o iesle, unde se afla hrana animalelor, se sfinţeşte regnul vegetal şi în acelaşi timp regnul animal. Pruncul Iisus sfinţeşte natura întreagă, pentru că de aceea a venit, ca să sfinţească lumea, şi s-o prezinte ca dar lui Dumnezeu Tatăl, după ce o sfinţeşte în modul desăvârşit prin jertfa Sa pe Cruce. Întrucât lumea a fost creată ca dar al Tatălui pentru Fiul, acum Fiul răspunde darului Tatălui prin aceea că sfinţeşte lumea căzută în păcat, care are nevoie de ridicare şi de viaţă veşnică. Sfântul Grigorie de Nyssa, trecut la Domnul în anul 395, la vârsta de 60 de ani, fratele Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai mari părinţi capadocieni, a scris o Omilie la Naşterea Domnului5. În această Omilie, Sfântul Grigorie vorbeşte despre tainele naşterii lui Hristos în peşteră, ce semnificaţii, ce înţelesuri duhovniceşti are naşterea lui Hristos sub pământ. Sfântul prezintă patru aspecte privind naşterea lui Hristos în peşteră.
În primul rând subliniază faptul că Iisus se naşte în timpul recensământului pentru plata tributului. Această înscriere a populaţiei a fost poruncită de împăratul roman Octavian Augustus, care a domnit o perioadă foarte lungă, între anii 27 î.Hr. şi 14 d.Hr. Recensământul nu se făcea din curiozitate, ca să afle câtă populaţie avea imperiul, ci se făcea pentru colectarea tributului şi a impozitelor, cu ajutorul cărora se plătea armata, se construiau drumuri şi diferite edificii în Imperiul Roman. Sfântul Grigorie de Nyssa se întreabă: ce legătură are naşterea Domnului cu tributul legat de recensământul ordonat de împărat? Şi tot el răspunde „că Hristos S-a născut în timpul recensământului legat de tribut pentru a ne arăta, în mod tainic, că a venit să elibereze de păcat şi din moarte pe cei care, din cauza păcatului, plăteau tribut morţii, adică pentru oamenii muritori”6. A plăti tribut morţii înseamnă a muri, iar toţi oamenii, ca urmare a păcatului strămoşesc, merg spre moarte, plătind tribut morţii. Hristos vine în lume, Se arată ascultător până la moarte pe Cruce, Se arată smerit şi prin îngroparea Sa în pământ, dar se arată biruitor prin Învierea Sa din morţi şi prin faptul că dăruieşte oamenilor viaţă veşnică.
În al doilea rând, Iisus Hristos Domnul Se naşte în peşteră, sub pământ, pentru că El vine să mântuiască, prin Cruce şi Înviere, pe cei ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii. „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). Mântuitorul Iisus Hristos vine să mântuiască nu doar pe cei ce erau în ignoranţă şi nu cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, ci şi pe cei ce erau în ignoranţă şi nu cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, ci şi pe cei ce se aflau în iad, în întuneric şi în umbra morţii, în Şeol7, adică locuinţa morţii. Astfel, există o tainică legătură între peştera din Betleem, în care se naşte Pruncul Iisus şi mormântul Său. Inspiraţi de această predică a Sfântului Grigorie de Nyssa, imnografii bizantini, apoi iconografi au realizat o legătură tainică în pictură între modul în care era reprezentată ieslea şi modul în care era reprezentat mormântul Domnului Iisus Hristos. Ieslea avea în unele picturi forma sicriului, iar mormântul lui Hristos, de asemenea era reprezentat la fel. Pictorii zugravi de icoane bizantine au făcut o asemănare între scutecele Pruncului Iisus, aşezat în iesle şi giulgiurile pe care le-au văzut Petru şi femeile mironosiţe în mormântul Mântuitorului după Învierea Sa din morţi. Sfântul Grigorie de Nyssa spune spre finalul predicii sale că Paştile sunt prevestite de Crăciun. Taina Naşterii lui Hristos în peşteră are scop trecerea prin moarte şi Învierea din morţi, pentru a dărui lumii viaţă veşnică.
În al treilea rând, Sfântul Grigorie ne spune că Pruncul Iisus este culcat în ieslea animalelor domestice, numite în popor „dobitoace”. Cuvântul nu este cel mai elegant şi nu trebuie să-l folosim în forma negativă, pentru a nu jigni animalele, care sunt folositoare omului. Noi românii le numim animale domestice, necuvântătoare sau nereaţionale. Lângă ieslea din Betleem, în care este culcat Pruncul Iisus, apar două animale domestice. Animalele nu sunt menţionate de Evanghelii; niciunul din cei doi evanghelişti Matei şi Luca nu-i pomenesc, dar în pictură apar: boul şi măgarul sau asinul. De ce? Pentru că există o profeţie a proorocului Isaia, care spune: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său” (Isaia 1, 3). Potrivit profeţiei lui Isaia – proorocul, apar aceste două animale care erau foarte folositoare; boul era înjugat şi folosit pentru transport, iar asinul purta pe spate povara. Sfântul Grigorie de Nyssa, tâlcuind această profeţie, spune că Pruncul Iisus este culcat în ieslea animalelor, iar boul şi asinul simbolizează două popoare: boul simbolizează poporul evreu aflat sub pragul Legii Vechi, iar măgarul simbolizează popoarele păgâne aflate sub povoara păcatului idolatriei. Iisus Hristos cheamă toate popoarele la mântuire şi viaţă veşnică, prin pocăinţă şi prin credinţa în dumnezeirea Lui.
În al patrulea rând, Sfântul Grigorie de Nyssa spune că Pruncul Iisus este aşezat în ieslea din Betleem, unde se hrăneau animalele necuvântătoare cu iarbă sau fân. Dacă în Psalmul 103, 15 se spune că: „Dumnezeu răsare iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor”, pentru om, Dumnezeu face ca pământul să producă cereale, care se transformă în pâine. Dumnezeu are grijă atât de animalele necuvântătoare sau neraţionale, cât şi de om, animal raţional, pe care îl hrăneşte cu pâine.
Betleem înseamnă în limba ebraică „Casa Pâinii”, iar în limba arabă înseamnă „Casa Cărnii”. Avem o interpretare creştină, şi anume că „Pâinea coborâtă din cer, Iisus Hristos Se oferă creştinilor în Sfânta Euharistie, ca fiind Trupul şi Sângele Domnului. Astfel s-a trecut de la Casa Pâinii la Casa Cărnii, ca înţeles duhovnicesc”. Se pune întrebarea: De ce S-a culcat Iisus în ieslea animalelor care se hrăneau cu iarbă şi fân? Pentru ca să arate credincioşilor că El este Pâinea coborâtă din cer şi că omul spre deosebire de animalele necuvântătoare, care trăiesc doar biologic, trebuie să trăiască şi teologic, adică duhovniceşte. Să se hrănească pe lângă produsele pământeşti şi cu hrana cerească a Sfintei Cuminecături, aşa cum ne spune Mântuitorul: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).
La Naşterea Pruncului Iisus, toate au fost rânduite de Bunul Dumnezeu şi toate au un înţeles profund. Nu este o simplă întâmplare că nu s-a găsit loc în casa de oaspeţi, ci este o lucrare dumnezeiască, pentru a ne arăta că Domnul Iisus Hristos, când se naşte, sfinţeşte mai întâi pântecele Fecioarei Maria, apoi sfinţeşte pământul din interiorul lui. Iar la Botez, în Iordan sfinţeşte apele, firea apelor. La înălţarea Sa pe Cruce, când Se răstigneşte, sfinţeşte aerul şi lemnul. Prin venirea Sa în lume, Iisus Hristos sfinţeşte lumea ca dar al iubirii lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, ca oamenii să îi răspundă Lui cu mulţumire, adică euharistic.
Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia de astăzi ne arată cum au venit magii de la Răsărit şi au adus daruri împărăteşti Pruncului Iisus: „aur, tămâie şi smirnă” (Matei 2, 14).
Cine sunt aceşti magi? Pentru că ei sunt numiţi diferit în diferite limbi.
În Sfânta Scriptură sunt numiţi magi. Cuvântul mag este de origine persană şi înseamnă om înţelept, un sfătuitor, un om care cerceta mersul stelelor pentru a prezice viitorul şi îşi petrecea timpul cu observarea corpurilor cereşti. Ei interpretau visele, dacă sunt spre folosul omului sau sunt vestiri ale unor primejdii pentru om. Magii erau oameni învăţaţi şi în general făceau parte din ceata preoţilor persani. Erau urmaşi ai învăţăturii lui Zoroastru, care studiau natura, mai ales mersul stelelor8. Uneori aceşti magi ajungeau regi, conducători ai perşilor. În tradiţia slavă ei sunt numiţi crai sau regi, în tradiţia armeană şi europeană occidentală sunt precizate numele lor: Melchior, Gaşpar şi Baltazar. În tradiţia românească sunt numiţi Cei trei Crai de la Răsărit.
Melchior: Un rege de vârstă înaintată, venit din Persia; Baltazar: Rege de origine arabă şi Gaşpar: Un rege de origine indiană.
Darurile oferite de magi nu sunt întâmplătore, ele au mai multe înţelesuri duhovniceşti, fiind în mod inspirat alese şi oferite. Darul aurului simbolizează faptul că Pruncul Iisus este împărat – Împăratul veacurilor. Tămâia reprezintă cinstea adusă lui Dumnezeu, pentru că aproape în toate religiile tămâia este folosită pentru a arăta cinstire şi închinare lui Dumnezeu. Smirna, care miroase frumos, se foloseşte la îmbălsămarea morţilor împreună cu ulei de aloe, adusă Pruncului ca unuia care va fi supus morţii. Aceste trei daruri oferite în general regilor sau împăraţilor au fost aduse Pruncului Iisus, recunoscându-se astfel că El este Împărat şi Mare Preot. Pentru că cei care tămâiau erau preoţii, iar în Sfânta Sfintelor, odată pe an, intra Marele Preot sau Arhiereul de la Templu. Smirna arată că Împăratul şi Marele Preot Hristos va trece prin moarte, dar nu va cunoaşte stricăciunea pentru că El va învia din morţi. În cele trei daruri vedem demnitatea şi lucrarea Lui viitoare, împărătească şi sfinţitoare, dar şi dătătoare de viaţă veşnică.
Darurile oferite de magi Pruncului Iisus au trezit în conştiinţa Bisericii datoria de a dona daruri Bisericii, daruri lui Dumnezeu. Oferim daruri liturgice frumoase lui Dumnezeu, în Biserică, dar şi semenilor noştri pe care îi ajutăm. De aceea Crăciunul sau Naşterea Domnului este sărbătoarea darurilor spirituale şi materiale. Aşa cum magii de la Răsărit au oferit daruri Pruncului Iisus şi noi cei care purtăm numele lui Iisus Hristos, adică suntem creştini, suntem chemaţi să-I oferim lui Daruri. Sfinţii Părinţi ne spun care sunt darurile plăcute lui Dumnezeu atunci când noi le aducem: aurul credinţei adevărate şi al faptelor bune, tămâia rugăciunii – cu cât ne rugăm mai mult lui Dumnezeu, cu atât sufletul nostru se ridică spre Ceruri, ca tămâia: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia Doamne înaintea Ta” (Psalmul 140, 2). Smirna care înseamnă viaţa curată, trăită în sfinţenie, prin pocăinţă şi răstignirea patimilor egoiste şi cu iubirea de semeni.
Smirna simbolizează omorârea păcatului şi cultivarea în viaţa noastră a faptelor bune. Înseamnă să transformăm patimile egoiste în iubirea smerită şi milostivă. Nu este nevoie să aducem ca dar aur, ci să arătăm credinţa curată ca aurul, viaţa noastră să o trăim în rugăciune, ca o tămâie frumos mirositoare şi să aducem daruri lui Dumnezeu, iubirea smerită a milosteniei pe care o arătăm în societate. Smirna faptelor bune se vede în aceste zile mai ales prin ajutorarea copiilor, a bătrânilor, a săracilor şi a bolnavilor, a celor care nu mai are cine să-i ajute. Noi credincioşii oferim Domnului Iisus Hristos nu numai la Crăciun, ci în tot timpul vieţii noastre cele mai preţioase daruri: dreapta credinţă, rugăciunea fierbinte şi viaţa curată, unite cu faptele bune.
Crăciunul este, fără îndoială, darul lui Dumnezeu pentru toată lumea, inclusiv lucrurile neînsufleţite au fost pătrunse de binecuvântarea şi sfinţirea lui Dumnezeu prin întruparea Sa. Pentru noi cei ce am primit darul lui Hristos, bucuria Crăciunului trebuie să izvorască din faptul că suntem fii lui Dumnezeu. Căutându-L pe Pruncul Iisus Hristos înlăuntrul fiinţei noastre, vom redescoperi Crăciunul în sensul său originar şi adevărat. Astăzi, din păcate, Crăciunul este folosit pentru unii doar în scopuri comerciale, Iisus Hristos care ne-a adus această sărbătoare se pare că lipseşte cu desăvârşire. Cu mare durere în suflet spun că mulţi sărbătoresc Crăciunul fără Pruncul Hristos. Moşii şi strămoşii noştri au încreştinat sărbătorile păgâne, pe când noi, după 2000 de ani de creştinism, le repăgânizăm. Trebuie să redescoperim dimensiunea teologică şi duhovnicească a Crăciunului.
Concluzia pe care o tragem este aceasta: că oricâte necazuri şi greutăţi, oricâte suferinţe şi încercări am avea, dacă găsim calea către ieslea din Betleem Îl aflăm pe Hristos, iar viaţa noastră capătă alt sens şi ne dăm seama că nu lipsa celor materiale, în mod special, ci lipsa lui Hristos este cea care ne mâhneşte; nu boala şi suferinţa sunt o sursă a tristeţii omului căzut în păcat, ci lipsa lui Hristos. În momentul în care Îl avem, am depăşit nevoia, suferinţa şi apăsarea. Pentru că El, venind în Betleem, a luat asupra Lui neputinţa firii noastre omeneşti şi prin El devenim din nou ceea ce am fost atunci când ne-a zidit Dumnezeu în Rai, tineri, sănătoşi, frumoşi şi nemuritori. Crăciunul ne învaţă pe toţi să fim un pic mai buni şi să ne sfinţim viaţa.
Să ne rugăm Pruncului Iisus să binecuvânteze pe toţi copiii, toate familiile, pe toţi părinţii, pentru că aceasta este prin excelenţă sărbătoarea familiei creştine şi să ne ajute şi pe noi să fim mărturisitori, aducători de daruri duhovniceşti Mântuitorului Hristos, precum odinioară magii de la Răsărit.
La acest Praznic Împărătesc ne rugăm Pruncului Iisus să avem parte de bucuria îngerilor care au cântat în peştera din Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) şi bucuria magilor. Amin.
Al vostru de tot binele voitor, stăruitor în rugăciune către Hristos Cel născut în peştera Betleemului, pentru pace şi bunăvoire între generaţii. Tineri şi părinţi, sau între nepoţi şi bunici.
†Andrei,
Episcopul Covasnei şi Harghitei
1. Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea 38, 1, PSB 36, col. 312A.
2. Biblia, Ed. IBMO, Bucureşti, 2013.
3. Sfântul Ioan Damaschin, „Cuvânt la Sfânta Naştere a lui Hristos” în vol. Sfântul Ioan Damaschin, trad. Pr. Gabriel şi Laura Mândrilă, Ed. IBMO, Bucureşti, 2001, p. 61.
4. Sfântul Ioan Damaschin, „Dogmatica”, III, 12, pp. 138-139.
5. Sfântul Grigorie de Nyssa, „Omilie la Naşterea lui Hristos”, trad. Ierom Agapie Corbu, Ed. IBMO, Bucureşti, 2015, p. 19.
6. Sfântul Grigorie de Nyssa, „Omilie la Naşterea lui Hristos”, (…), p. 33.
7. „Şeol”, în vol. Pr. Nicolae Achimescu, „Dicţionar de nume şi termeni religioşi iudaici”, Ed. Basilica, Bucureşti, 2023, pp. 469-470.
8. Sfântul Vasile cel Mare, „Omilii la Sfânta Naştere a lui Hristos”, în P.G. 31, col. 1469-A.
