Până la Rusalii, într-o zonă din centrul municipiului Miercurea Ciuc ar putea fi oferit Internet gratuit prin WiFi | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 18 octombrie 2021
Home » Societate » Până la Rusalii, într-o zonă din centrul municipiului Miercurea Ciuc ar putea fi oferit Internet gratuit prin WiFi
Până la Rusalii, într-o zonă din centrul municipiului Miercurea Ciuc ar putea fi oferit Internet gratuit prin WiFi

Până la Rusalii, într-o zonă din centrul municipiului Miercurea Ciuc ar putea fi oferit Internet gratuit prin WiFi

După ce anul trecut municipalitatea a câştigat un proiect de 15.000 de euro care oferă introducerea Internetului gratuit în spaţii publice prin intermediul programului WiFi4EU, Primăria Miercurea Ciuc precizează că se va putea oferi acest serviciu într-un perimetru de 2,5 km din zona centrală.

În cadrul unei conferinţe de presă, viceprimarul Füleki Zoltán spus că, după ce s-a câştigat proiectul, s-au făcut studiile privind partea tehnică: de la cablaj şi până la detectarea punctelor pentru instalarea terminalelor.

Acesta preciza că s-a încercat acoperirea unei zone care să fie frecventată de turişti, de tineri, chiar şi de pensionari care ies să se plimbe în oraş. Astfel, a fost configurată zona de promenadă, care cuprinde străzile Petőfi Sándor, Gál Sándor, toată piaţa Majláth Gusztáv şi promenada (de la platou, din zona Universităţii Sapientia, până la teatru).

Lucrările, care se doresc a fi terminate până la Rusaliile Catolice, atunci când în oraş vor sosi mulţi turişti, vor fi efectuate de către o firmă din Miercurea Ciuc. László Páll, administratorul acesteia, spunea că proiectul prevede instalarea unor terminale care să asigure o viteză medie de Internet de 30 Mbps, dar se va monta o aparatură ce va permite o viteză mult mai mare.

Cei 15.000 de euro, finanţarea proiectului, va acoperi partea tehnică, apoi primăria va plăti un abonament lunar pentru Internet, urmând ca furnizorul de servicii să fie selectat în perioada următoare.

Proiectul este gândit pentru ca accesul la WiFi să fie asigurat în aer liber, nu şi în interiorul clădirilor.

Şi totuşi. Ţinând cont de ofertele companiilor de telefonie, atât cele de la abonament, cât şi cele pentru cartele prepay, de faptul că în ultimii ani s-a modificat legislaţia europeană privind datele în roaming, cât şi de faptul că în Miercurea Ciuc ajung turişti din spaţiul Uniunii Europene, cât de util va fi acest WiFi gratuit?

Füleki Zoltán spunea că „indiferent dacă s-a modificat sau nu s-a modificat, toată lumea caută WiFi gratuit. Dacă un turist, de aici, pleacă în străinătate, pe această bază de roaming, el poate să acceseze numai atâtea servicii de Internet câte are în contract şi, dacă depăşeşte, atunci plăteşte foarte mult. Deci fiecare trebuie să fie precaut.

(…) Foarte mulţi tineri nu pot să-şi permită să aibă un abonament cu Internet nelimitat – are 3 GB, 5 GB şi, dacă consumă totul, nu mai are. Are această posibilitate ca atunci când iese în zona respectivă să nu folosească Internetul din abonament, ci o altă sursă”.

Csizsér András, informatician în cadrul primăriei, recunoştea faptul că proiectul ar fi fost mult mai util acum 10 ani, dar numai acum s-a ivit această posibilitate. De altfel, pentru că Uniunea Europeană l-a lansat doar acum doi ani, demonstrează că este considerat util şi acum.

LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.