Obol obârşiei: Teodor Chindea – ISTORICUL COMUNEI VOŞLOBENI
„Risipit prin cărţi şi editoriale, definitiv fixat în memoria şi în inima miilor de discipoli, dascălul-cărturar Teodor Chindea se mai întoarce o dată printre noi, întruchipat într-o carte, care, iată, îşi face drum spre generaţia următoare de oameni. După mai bine de şase decenii, ea se încăpăţânează să rămână actuală, opera nemurind autorul”. Înscris pe coperta a patra a unui op care avea încă proaspătă cerneala de tipar, „Contribuţii la istoria românilor din GIURGEUL-CIUCULUI” a consăteanului meu Teodor Chindea, carte reeditată de subsemnatul la 65 de ani de la apariţie.
Iată că istoricul nostru recidivează. Lăudabilă şi onorantă recidivă! Recent, a văzut lumina tiparului o ultimă abordare a neobositului cercetător al istoriei noastre, consacrată spaţiului nostru natal, comuna Voşlobeni, o aşezare-unicat, ai cărei locuitori şi-au păstrat cu străşnicie şi nu fără sacrificii pecetea etnicităţii. Fapt remarcat şi elogiat de cel mai proeminent istoric al neamului românesc (şi al altor neamuri, inclusiv cel otoman!), Nicolae Iorga, fenomen transgresat de savant în teritoriul miracolului.
Apărută la prestigioasa editură EUROCARPATICA din Sfântu Gheorghe în condiţii grafice excelente, de o acurateţe impresionantă, ca un suflet curat şi deschis, culeasă cu fonturi de o lizibilitate perfectă, dincolo de conţinutul rezumat de autor pe prima clapetă: „Prezenta lucrare este rodul unei munci îndelungate şi miuţioase, depuse cu toată dragostea pentru ţinutul natal. Ea cuprinde o largă informare ştiinţifică şi un preţios material nou – inedit – privitor la populaţia ţinutului de care se ocupă, în special privitor la comuna Voşlobeni. Studiile de arhivă şi bibliotecă au fost completate cu cercetări de teren şi anchete sociale, urmărind lămurirea cât mai completă a problemelor privind trecutul comunei şi, legat de acesta, al aşezărilor omeneşti din bazinul Giurgeului. Considerăm, aşadar, un preţios aport la monografia judeţului Harghita, din care Giurgeul a făcut totdeauna parte”.
Monografia are povestea ei. Apare la mai bine de patru decenii de la plecarea autorului la cele veşnice, cu conştiinţa datoriei împlinite cu prisosinţă. Un exemplar al manuscrisului, dactilografiat, mi-a fost încredinţat prin intermediul fratelui Domniei Sale, magistratul Dumitru Chindea din Târgu-Mureş, cu care eram vecini. L-am aşezat cu grijă în biblioteca mea şi… acolo a rămas. Mea culpa! Nici nu ştiu dacă îmi sugerase să-l public, autorul fiind un om de o delicateţe pe măsura dimensiunii sale profesionale. Am avut şansa de a-l cunoaşte personal în preziua ediţiei a II-a a „Fiilor satului Voşlobeni”, într-un miez de vară a anului 1981. Ne-am întâlnit la casa fratelui său Petru din ograda părintească. Am discutat îndelung, comunicarea a fost perfectă, empatia reciprocă. Ne-am promis să ne revedem, să continuăm… dezbaterea. Nu s-a ţinut de cuvânt, din voia Domnului, chemat după un an de-a dreapta Sa.
Luat cu treburile zilnice, am uitat de manuscris. L-am descoperit aproape întâmplător. Între timp, cercetasem opera dascălului-cărturar din Voşlobeni (sintagma îmi aparţine şi îl defineşte sintetic), susţinând şi câteva comunicări ştiinţifice consacrate istoricului şi publicistului Teodor Chindea. Într-un moment fericit, l-am întâlnit pe nepotul său Gabriel Chindea, care şi-a asumat cu drag sarcina editării şi a finanţării valoroasei lucrări a bunicului său. Caz fericit, în care aşchia nu sare departe de trunchi, Gabriel moşteneşte calităţile esenţiale ale bunicului său, inclusiv profesia şi vocaţia de dascăl, activând în mediul academic. „Totul e bine când se termină cu bine” spune proverbul. Iar Eclesiastul ne asigură că este timp pentru toate. Se pare că manuscrisul a aşteptat ca nepotul să ajungă mare. Era şi o datorie sacră a descendentului faţă de înaintaşul care i-a dat nume şi i-a direcţionat drumul spre cercetarea ştiinţifică, l-a legănat pe genunchi, spunându-i poveşti sau adormindu-l seara pe acorduri de vioară, mânuită cu virtuozitate de către bunic. Din repertoriu nu putea lipsi nici legenda şi povestea satului Voşlobeni. Suntem convinşi că, de Acolo de Sus, bunicul îi binecuvântează fapta, care îl aduce şi pe nepot tot mai aproape de obârşia neamului său. Într-un rând, l-am readus şi fizic în satul natal al bunicului-cărturar şi nu aş putea spune că nu a rămas încântat. Misiunea mea s-a încheiat, cu un „obol” modest, oferindu-i cărţii un „paşaport” spre lume, numit îndeobşte „Prefaţă”. Un studiu amplu despre viaţa şi opera lui Teodor Chindea.
După o muncă tenace, cu toată deschiderea minţii şi a sufletului, ca un ardelean vrednic, „nepotul satului” îşi asigură nu doar binecuvântarea „online” a străbunului său, dar şi respectul obştii actuale a aşezării nemurite prin gestul său.
Felicitări, Gabriel!
Mihai SUCIU
P.S.: Ar fi a treia monografie dedicată Voşlobeniului. Prima a fost întocmită de reputatul savant sociolog Dimitrie Gusti, Cetăţean de Onoare al localităţii, care a adăstat în sat în anul 1933 cu un grup de studenţi. Au întocmit şi o culegere de creaţii folclorice locale originale, dar ambele s-au pierdut. Am întreprins numeroase încercări să le dau de urmă, dar zadarnic. În urmă cu nişte ani buni, profesorul Aurel I. Viţa a redactat la rândul său o monografie a satului. La nivelul comunei, lista se multiplică. De menţionat şi monografia satului component al comunei, Izvoru Mureş, redactată de economistul Gavril Chindea şi publicistul Aurel Raţiu.
