O nouă ediţie a atelierului de încondeiat ouă din Livezi

0
  • Sute de motive pentru a păstra meşteşugul simbolurilor pascale

Căminul cultural din localitatea Livezi a devenit, în sâmbăta lui Lazăr, epicentrul unei comunităţi care refuză să îşi uite rădăcinile. Asociaţia pentru promovarea tradiţiilor, meşteşugurilor şi turismului în Livezi a organizat o nouă ediţie a atelierului de încondeiat ouă, un eveniment care a atras aproximativ 100 de persoane de toate vârstele.

Atmosfera a fost definită de sunetul pricesnelor şi de mirosul specific de ceară topită. Participanţii, de la copii aflaţi la primele linii trasate cu chişiţa până la vârstnici cu experienţă, au lucrat împreună la decorarea simbolurilor pascale. Dincolo de tehnica propriu-zisă, evenimentul a funcţionat ca un moment de coeziune socială, unde timpul a părut să încetinească pentru a face loc transmiterii valorilor autentice.

Deşi organizatorii au luat în calcul iniţial suspendarea ediţiei de anul acesta din cauza programului încărcat, solicitările venite din partea comunităţii au demonstrat că evenimentul a devenit o necesitate locală. Maria Oltean, preşedinta asociaţiei, a subliniat importanţa simbolică a acestui atelier: „Pentru noi acest eveniment a devenit o tradiţie şi are o semnificaţie deosebită pentru că este primul eveniment pe care l-am organizat acum 6 ani când a luat viaţă asociaţia. Este o bucurie să putem fi împreună şi să transmitem mai departe acest frumos meşteşug”. Aceasta a recunoscut că telefoanele primite de la oameni au fost confirmarea faptului că atelierul face deja parte din viaţa comunităţii.

Întâlnirea generaţiilor în jurul chişiţei

În interiorul căminului, mirosul de ceară încinsă şi forfota celor prezenţi au definit activitatea. Cristian Oltean, membru al asociaţiei, a descris evenimentul ca pe o punte între epoci, evidenţiind valoarea simbolică a gesturilor repetate an de an: „În fiecare primăvară, în satul Livezi din judeţul Harghita oamenii se adună cu emoţie şi bucurie pentru a participa la atelierul de încondeiat ouă. Nu este doar o simplă activitate, ci un moment în care tradiţia prinde viaţă, iar sufletele se apropie unele de altele”.

Procesul de lucru a fost marcat de rigoare şi răbdare. Participanţii au folosit chişiţa pentru a trasa linii fine pe coaja ouălor, transformând fiecare obiect într-o mică poveste despre credinţă şi viaţă. „Cu multă răbdare, fiecare ou este lucrat cu grijă, folosind chişiţa şi culori vii. Mâinile tremurânde de emoţie ale copiilor se împletesc parcă cu experienţa celor vârstnici, iar fiecare linie trasată spune o poveste. Nu este doar desen, ci un limbaj simbolic, în care semnele vorbesc despre credinţă, viaţă şi speranţă. Încondeiatul ouălor nu înseamnă doar frumuseţe, ci şi credinţă. Oul, simbol al vieţii şi al renaşterii, aminteşte de miracolul Învierii. Fiecare model ales are o semnificaţie aparte, iar culorile adaugă profunzime acestui obicei străvechi. Astfel, tradiţia nu este doar păstrată, ci trăită cu adevărat”, a explicat Cristian Oltean.

Dincolo de meşteşug: Comunitate şi generozitate

Pe lângă latura educaţională şi artistică, atelierul a oferit momente de autentică trăire comunitară. Maria Sebeştin, co-fondatoare a asociaţiei, a observat că succesul evenimentului se măsoară în dorinţa oamenilor de a reveni alături de familie. Ea a relatat un moment emoţionant, în care o vecină a căminului, deşi se deplasa cu greutate, a venit să împartă gogoşi copiilor, demonstrând spiritul de întrajutorare al satului.

„Despre atelier multe nu ar fi de zis. Scopul ştiu că ni l-am împlinit din momentul în care cunoscuţi, prieteni, colegi au început să mă întrebe «când va fi atelierul de Încondeiat ouă? Noi vrem sa venim cu familia!». Am văzut că oamenii revin cu drag şi petrec timp de calitate alături de familie şi prieteni”, a declarat Maria Sebeştin.

Deşi s-a ocupat de organizare şi nu a încondeiat propriu-zis anul acesta, Maria Sebeştin a declarat că bucuria a venit din observarea interacţiunilor dintre participanţi. „Eu anul acesta nu am încondeiat, am vrut pur şi simplu să mă bucur de fiecare zâmbet, fiecare curiozitate, de dragii mei tanti Erjike şi nea Ion, fără de care atelierul nu ar fi la fel de frumos”, a subliniat aceasta.

Evenimentul s-a încheiat într-o notă optimistă, participanţii plecând spre case cu ouăle decorate, dar şi cu sentimentul apartenenţei la un spaţiu cultural viu. „Atelierul de la Livezi aduce împreună oameni de toate vârstele. Râsetele copiilor, poveştile spuse de bunici şi liniştea concentrării creează o atmosferă caldă, de familie. Este un loc unde timpul pare să încetinească, iar valorile autentice îşi regăsesc locul în inimile participanţilor. La final, fiecare pleacă acasă cu propriul ou încondeiat, dar şi cu ceva mult mai preţios: o amintire, o lecţie şi dorinţa de a duce mai departe această tradiţie. Atelierul de încondeiat ouă de la Livezi nu este doar un eveniment, ci o dovadă vie că rădăcinile noastre sunt încă puternice şi că frumuseţea tradiţiilor româneşti va dăinui peste timp”, a punctat Cristian Oltean.

Reprezentanţii asociaţiei s-au declarat mulţumiţi de participarea numeroasă şi de interesul constant pentru valorile tradiţionale.  „Ne bucurăm de numărul mare de participanţi de toate vârstele şi de interesul pe care oamenii îl arată faţă de tradiţii. Le dorim tuturor Sărbători binecuvântate cu linişte, pace şi bucurie în suflete”, au transmis organizatorii.

EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.