„O cruce pentru fiecare”: Topliţenii au avut o nouă seară memorabilă

Seara de sâmbătă a fost una specială pentru locuitorii municipiului Topliţa care au fost prezenţi la o nouă ediţie a evenimentului „O cruce pentru fiecare”, organizat de Asociaţia Părinţilor copiilor cu dizabilităţi Topliţa.
A fost o seară memorabilă, Mihăiţă Zaiţ, preşedintele asociaţiei, remarcând că „atâta timp cât am văzut oameni ieşind plângând din sală, e clar că s-au creat emoţii puternice”.
Seara a început cu momentul poetului Ionel Simota, după care a urmat mesajul din partea Preasfinţitului Andrei, Episcopul Harghitei şi Covasnei, transmis de părintele consilier Laurenţiu-Gabriel Panciu.

Momentul muzical a fost început de Emanuel Stan, alături de un coleg de al său, care au interpretat două pricesne. A continuat, tot cu pricense, Livia Harpa. Seara a fost încheiată de Grupul Psaltic Melos Paisian, alături de invitata principală, Maria Coman.
În cadrul evenimentului a fost organizată şi o tombolă, la care a fost un premiu în bani, în valoare de 2.000 de lei.
„O cruce pentru fiecare” s-a aflat la a treia ediţie, evenimentul făcând parte din seria de concerte de Paşte, gândite ca un dar pentru comunitatea topliţeană, care este aproape de Asociaţia Părinţilor copiilor cu dizabilităţi Topliţa în demersul de a construi Centrul de Zi pentru persoane cu dizabilităţi. Iar sâmbătă seara s-a făcut încă un pas mic în împlinirea acestui vis, fiind strânşi, prin donaţii, 7.500 de euro.
„O cruce pentru fiecare”, organizat de Asociaţia Părinţilor copiilor cu dizabilităţi Topliţa, a avut binecuvântarea PS Andrei, a avut ca parteneri instituţionali Primăria municipiului Topliţa, Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu”, şi parteneri media Ardeal TV şi Informaţia Harghitei. (L.C.)
