Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Număr mare al şomerilor cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani în judeţ | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Număr mare al şomerilor cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani în judeţ
Număr mare al şomerilor cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani în judeţ

Număr mare al şomerilor cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani în judeţ

Cei mai mulţi dintre şomerii aflaţi, la sfârşitul anului trecut, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita aveau vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani, majoritatea întâmpinând dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea unui loc de muncă şi din cauza nivelului scăzut al studiilor.

Şefa Serviciului „Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială” din cadrul AJOFM Harghita, Janó Edit Andrea, a declarat publicaţiei noastre că, la sfârşitul lunii decembrie 2022, în evidenţele instituţiei erau 5.409 şomeri, dintre care 1.289 indemnizaţi şi 4.120 neindemnizaţi, iar rata şomajului a fost de 4,56 la sută, mai mare cu 0,13 puncte procentuale decât în noiembrie. Din totalul şomerilor, 2.432 erau femei.

Janó Edit Andrea a precizat că cei mai mulţi dintre şomerii înregistraţi luna trecută în judeţ, respectiv 1.248, aveau vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani. Peste 640 dintre aceştia fie nu au studii, fie au urmat doar cursurile învăţământului primar, iar din acest motiv îşi găsesc mai greu un loc de muncă şi rămân mai mult timp în evidenţele AJOFM Harghita. Pe următorul loc în ceea ce priveşte numărul şomerilor se situează cei cu vârste sub 25 de ani, dar cei mai mulţi dintre aceştia sunt absolvenţi de liceu, doar 30 la sută fiind fără studii sau cu maximum 4 clase. Din numărul total al şomerilor din judeţ, 45 la sută au cel mult studii gimnaziale.

Janó Edit Andrea a mai spus că în ultima lună a anului trecut s-au angajat prin intermediul AJOFM Harghita 239 de persoane, 128 dintre acestea fiind femei. Aceasta a precizat că dintre 239 de persoane care şi-au găsit un loc de muncă, 114 au vârste de peste 45 de ani, iar 87 de sub 25 de ani, fiind vorba despre categorii preferate de angajatori având în vedere şi subvenţiile acordate de  AJOFM Harghita. Cei mai mulţi dintre şomerii care şi-au găsit un loc de muncă în decembrie 2022 s-au angajat ca muncitori necalificaţi în construcţii sau ca vânzători, tâmplari ori ca lucrători în domeniul serviciilor.

Janó Edit Andrea a menţionat că nu au fost anunţate disponibilizări colective în perioada următoare, dar având în vedere faptul că recent şi-au pierdut locurile de muncă mai multe persoane care lucrau în unele domenii, precum cel al mass-media, este de aşteptat ca numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Harghita să înregistreze o uşoară creştere la sfârşitul acestei luni.

Janó Edit Andrea a mai precizat că în ceea ce priveşte ponderea şomerilor în rândul populaţiei active, pe primele locuri din mediul urban se situează în continuare municipiile Gheorgheni şi Topliţa, iar din mediul rural localităţile Atid, Dârjiu, Mărtiniş, Ocland, Săcel, Tuşnad Sat şi Cozmeni.

EMIL GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.