Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Multipremiatul film „Titanic”, la 25 de ani de la lansare, din nou în cinematografe | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 4 mai 2024
Home » Timp Liber » Multipremiatul film „Titanic”, la 25 de ani de la lansare, din nou în cinematografe
Multipremiatul film „Titanic”, la 25 de ani de la lansare, din nou în cinematografe

Multipremiatul film „Titanic”, la 25 de ani de la lansare, din nou în cinematografe

„Vasul de nescufundat” sau „Vasul viselor” a aprins în timp imaginaţia multora din sfera artelor vizuale, mai ales a regizorilor şi producătorilor de film. Lista filmelor şi documentarelor inspirate de cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie este lungă, dar cu toate acestea când spunem „Titanic” ne gândim la producţiile regizate de cunoscutul James Cameron, un specialist foarte bine documentat în ceea ce înseamnă istoria şi desfăşurarea evenimentelor petrecute în jurul celebrului pachebot, care pleca în călătoria sa inaugurală din Southampton, Anglia, cu destinaţia New York, pe 10 aprilie 1912. La patru zile de la plecare, la ora 23:40, în data de 14 aprilie 1912, s-a lovit de un aisberg şi s-a scufundat la ora 02:20, în dimineaţa următoare.

Cameron lansa în 1989 documentarul „The Abyss”, distins în 1990 cu 4 Oscaruri, un premiu Hugo, un premiu de la American Society of Cinematography şi un premiu Saturn.

În 1997, lansa filmul devenit fenomen, „Titanic” cu Kate Winslet şi Leonardo DiCaprio ca protagonişti, o poveste romanţată a tragediei, dar atent documentată de exigentul regizor care a şi scris, co-produs şi co-montat pelicula. Acesta e unul dintre cele mai premiate filme din istoria premiilor Oscar. Filmul a însumat în total 51 de premii, dintre care 11 Oscar şi 3 Globuri de Aur. Anul acesta se împlinesc 111 ani de la scufundarea RMS Titanic şi 25 de ani la lansarea cunoscutului film.

În 2003, Cameron lansa un nou documentar, „Ghosts of the Abyss”, la care a lucrat cu Bill Paxton, actor în Titanic. În 2005, alături de regizorul Steven Quale, Cameron era implicat în documentarul „Aliens of the Deep”, filmat în format IMAX 3D. Toate acestea investighează soarta Titanicului.

Şi regizorul Ciaran Donnelly lansa în 2012 un proiect deosebit – o coproducţie, mini-serie de 12 episoade intitulată „Titanic Blood&Steel”, o altă viziune asupra poveştii, de fapt o rescriere a poveştii de dinaintea lansării pe mare. E povestea construcţiei, a evenimentelor din jurul acesteia şi a celor ce aveau iluzia unui nou început odată cu plecarea spre America, la bordul noului vas. Seria se lansa cu ocazia centenarului dezastrului.

La 25 de ani de la lansarea unui film devenit fenomen cultural, începând din 10 februarie, cinematografele reiau proiecţia filmului „Titanic”, unul dintre cele mai apreciate filme ale lui James Cameron.

Cosmina M. Oltean

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.