Ministrul Mediului a dispus controale la exploatările miniere, „pentru ca o catastrofă de mediu aşa cum este cea de acum, din Praid, să nu se repete”

0
  • Mircea Fechet a arătat că, în ultimii 25 de ani, în țară au existat mai multe cazuri de poluări accidentale, nereguli în exploatarea sau conservarea instalaţiilor, iar cei vinovaţi au fost sancţionaţi, aşa cum se va întâmpla şi la Praid

Ministrul Apelor, Mediului şi Pădurilor, Mircea Fechet, a dispus controale la exploatările miniere din ţară, „pentru ca o catastrofă de mediu aşa cum este cea de acum, din Praid, să nu se repete nicăieri în România!”.

„Colegi din Ministerul Mediului, Apele Române (ANAR) şi Garda Naţională de Mediu (GNM) vor merge pe un plan de acţiuni, în etape, cu echipe mixte de control care să verifice obiectivele miniere – guri de mină, halde de steril, iazuri de decantare – unde există risc potenţial de poluare a resurselor de apă.

Vreau să comunicăm transparent dacă astfel de exploatări sunt sau pot să devină surse de poluare difuză ori punctuală a apelor de suprafaţă şi subterane, dar şi a mediului în general.

Scopul este de a preveni alte dezastre de mediu, iar eu vreau să ne asigurăm că, în cazul în care se constată nereguli în ceea ce priveşte autorizaţiile de mediu şi cele de gospodărire a apelor sau abateri în funcţionare (şi mă refer aici în special la instalaţiile de epurare înainte de evacuare şi la iazurile de decantare, devieri ale unor cursuri pentru facilitarea extracţiei), toate măsurile de conformare sunt aplicate imediat. Fără excepţii”, a scris, ieri, ministrul Mediului pe pagina sa de Facebook.

Acesta a arătat că, în ultimii 25 ani, au existat mai multe cazuri de poluări accidentale, depăşiri ale parametrilor de calitate şi nereguli în exploatarea sau conservarea instalaţiilor, iar cei vinovaţi au fost sancţionaţi, aşa cum se va întâmpla şi la Praid.

„Fosta platformă minieră Isipoaia din Suceava, mina Băiuţ, Baia Mare şi Baia Borşa din Maramureş, ca să dau doar câteva exemple, sunt locuri în care lipsa de acţiune în punerea în siguranţă a galeriilor miniere a dus la catastrofe ecologice. Unda de poluare a ajuns fie pe teritoriul unor arii naturale protejate, fie în Tisa, Dunăre sau Marea Neagră. În toate aceste cazuri, natura a plătit preţul lipsei de reacţie, iar vinovaţii au fost sancţionaţi, pentru că legea e clară: «Poluatorul plăteşte».

Cine administrează, exploatează şi extrage resursele naturale nu are voie să ignore sistematic avertismentele specialiştilor, sub pretextul lipsei de bani pentru investiţii care ţin de siguranţa obiectivului, a celor care lucrează în exploatare şi a turiştilor.

Mediul nu e o resursă infinită, iar cine îl distruge, plăteşte.

Acelaşi lucru se va întâmpla şi la Praid. Colegii de la Apele Române sunt în teren, evaluează daunele, care se vor adăuga celor provocate comunităţii locale”, a mai punctat Mircea Fechet.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *