Miercurea-Ciuc: Lansare de suc şi carte

Sâmbătă, 21 februarie, de la ora 17:00, la cafeneaua Kultera din Miercurea-Ciuc va avea loc lansarea oficială Spyn – un brand românesc care aduce în prim-plan un produs rar: suc 100% natural din porumbe (Prunus spinosa), fructe sălbatice culese manual într-o perioadă limitată din an.
Pe pagina de Facebook a evenimentului se arată că Spyn s-a născut din dorinţa de a valorifica simplitatea naturii şi de a o transforma într-un produs autentic.
Fondatorii brandului sunt Sorin şi Alexandru, care vor fi prezenţi la eveniment pentru a povesti despre cum a apărut ideea, procesul de producţie, beneficiile fructelor sălbatice şi provocările unui start-up românesc.
În cadrul evenimentului vor fi promovate şi cele două volume semnate de membrii fondatori: „Migrarea în ou” – volum de poezie şi „Arhitectura echilibrului” – o carte despre echilibru interior şi dezvoltare personală.
Conform sursei citate, primele 20 de sticle de Spyn achiziţionate vor primi gratuit un volum, la alegere.
„Vă aşteptăm la o întâlnire despre gust, echilibru şi iniţiativă românească, cu degustare de suc şi cocktails pe bază de suc de porumbe”, transmit organizatorii evenimentului.
