Miercurea-Ciuc: Finanţare din Programul Regiunea Centru pentru achiziţia a 10 autobuze electrice

0

Proiectul pentru achiziţia a zece autobuze electrice care vor deservi municipiul Miercurea-Ciuc şi localităţile învecinate va fi finanţat prin Programul Regiunea Centru (PRC), după ce fondurile iniţiale prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu au mai putut fi accesate.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Primăria Miercurea-Ciuc, investiţia, aprobată în şedinţa extraordinară a Consiliului Local, are o valoare de 25 de milioane de lei din fonduri europene, la care se adaugă o contribuţie a municipiului de 5,5 milioane de lei.

Conform sursei citate, decizia vine după ce producătorul din Baia Mare nu a respectat angajamentul de a livra autobuzele şi staţiile de încărcare înainte de termenul-limită pentru decontarea prin PNRR, deşi se încadra în termenul contractual. Proiectul în valoare totală de 30 de milioane de lei a fost transferat în apelul actual al PRC, unde a obţinut 86 de puncte şi a intrat în etapa de contractare.

„Acest proiect ne-a provocat numeroase nopţi nedormite, însă am ajuns într-o situaţie favorabilă datorită faptului că agenţia de dezvoltare a lansat o nouă competiţie pentru fondurile europene neutilizate. În urmă cu două săptămâni, reprezentanţii agenţiei din Alba Iulia ne-au contactat şi, în urma celor constatate, au stabilit că putem încheia contractul de finanţare. Acest lucru ne pune, de asemenea, negocierile cu producătorul pe baze noi”, a declarat viceprimarul Bors Béla, citat în comunicat.

Consiliul Local a aprobat acordul de parteneriat şi bugetul proiectului. Documentele urmează să fie încărcate pe platforma dedicată pentru semnarea contractului de finanţare.

Din valoarea totală de 24,99 milioane de lei alocată fabricării autobuzelor, 24,49 milioane de lei reprezintă finanţare europeană. O contribuţie suplimentară de 5,5 milioane de lei din partea municipiului va acoperi achiziţia şi punerea în funcţiune a staţiilor de încărcare, consolidarea postului de transformare de pe strada Salcâm şi construirea unui post de transformare nou. În cel mai optimist scenariu, noul sistem de transport public ar putea deveni funcţional în primăvara anului viitor.

Totodată, a fost finalizat şi studiul pentru un al doilea proiect, ce vizează achiziţia a încă 20 de autobuze electrice pentru extinderea reţelei de transport de la Sândominic până la Tuşnad, inclusiv în comunele din zona Ghimeşului. Acest proiect a obţinut 82 de puncte şi se află în aşteptare pentru semnarea contractului.

Toate investiţiile finanţate prin Programul Regiunea Centru au termen de finalizare data de 31 decembrie 2029. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.