Campanie ADR

Miercurea-Ciuc a finalizat o investiţie de peste 26 de milioane de lei în dotarea unităţilor de învăţământ

0

Municipiul Miercurea-Ciuc a finalizat un proiect de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), axat pe dotarea unităţilor de învăţământ, de la grădiniţe până la licee, detaliile acesteia fiind prezentate marţi în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de Primăria municipiului Miercurea-Ciuc. Iniţiativa a asigurat mobilier modern şi tehnologie digitală pentru săli de clasă, laboratoare şi ateliere profesionale, sprijinind activitatea cadrelor didactice. Multe dintre laboratoarele tehnologice au primit echipamente care nu mai fuseseră reînnoite din anii ’80, oferindu-le astfel elevilor oportunitatea de a se pregăti pentru piaţa muncii pe utilaje de ultimă nestingherită, similare celor din companiile locale.

„Este un proiect care a însemnat pentru noi achiziţionarea a 37.000 de obiecte, a implicat mai mult de 20 de achiziţii publice separate şi a presupus o logistică fenomenală, deoarece aproape 450 de săli şi laboratoare au primit mobilier complet nou. În cadrul acestei logistici, a trebuit să preluăm şi să asamblăm mobilierul pentru sălile respective într-o perioadă cât mai scurtă. Totodată, proiectul este unul foarte complex şi din punctul de vedere al faptului că am reuşit, prin contractul de achiziţie, să garantăm o licenţă gratuită timp de şase ani pentru utilizarea la clasă a acelor software-uri digitale care asigură suportul digital şi interactiv pentru diferite materii, de la educaţia reală până la educaţia filologică. Aşa că proiectul este imens”, a declarat primarul Korodi Attila în cadrul conferinţei de presă.

Pentru administraţia locală, demersul reprezintă îndeplinirea unui obiectiv strategic început în urmă cu şase ani, când o iniţiativă similară fusese anulată de guvern. Prin acest program, Miercurea-Ciuc a beneficiat de cel mai mare volum de mobilier şi echipamente educaţionale din istoria oraşului.

„Este cel mai mare proiect cu elemente hard şi soft derulat vreodată în Miercurea-Ciuc, şi nu atât din punct de vedere financiar, pentru că o clădire este mult mai scumpă, ci din punct de vedere al impactului. Deci impactul este major. Şi nu ne oprim aici”, a subliniat Korodi Attila.

Municipalitatea urmează să lanseze în această toamnă un parteneriat cu liceele locale. Programul va include vizite ghidate în ateliere şi laboratoare pentru elevii claselor a VII-a şi a VIII-a, cu scopul de a-i ajuta în orientarea profesională.

„La ora actuală putem spune că este normalitatea, dar dacă ne uităm în urmă cu câţiva ani, când doar visam la aşa ceva, putem afirma că educaţia din Miercurea-Ciuc a atins, din punctul de vedere al posibilităţilor, standardul anului 2026 din Europa. Asta nu înseamnă că nu mai pot fi aduse îmbunătăţiri pe partea de curriculă sau pe cea de metodologie de predare, dar acest aspect depinde deja de linia educativă, nu de echipamentele avute la dispoziţie”, a spus primarul.

Investiţia totală este acoperită aproape integral dintr-o finanţare europeană în valoare de 26.654.000 de lei, co-finanţarea locală fiind minimă. Demararea rapidă a procedurilor a protejat bugetul local de creşterile ulterioare de preţuri de pe piaţă.

Deşi autorităţile au avut temeri legate de capacitatea furnizorilor de a livra un volum atât de mare de produse sau de eventuale contestaţii la cele peste 20 de licitaţii publice, procedurile s-au derulat fără blocaje majore, încadrându-se în termenele stabilite. Reprezentanţii primăriei au evidenţiat reacţiile pozitive ale maeştrilor din liceele tehnologice, care au confirmat că noile dotări le depăşesc pe cele din mediul privat şi înlocuiesc tehnică veche.

„O altă bucurie este că mobilierul de bună calitate, pe care am reuşit să-l înlocuim din sălile de clasă, am putut să-l donăm oraşului Beregovo din Ucraina. Totuşi, momentul în care am văzut aceste echipamente acolo a fost unul foarte apăsător pentru noi, deoarece nimeni nu îşi imaginează că acest mobilier a ajuns în adăposturile subterane unde, în momentul în care se sună alarmele, profesorii trebuie să meargă cu copiii şi să continue lecţiile. Adică a ajuns exact unde trebuie, dar realitatea din Ucraina este atât de dură, încât foarte mulţi nici nu îşi pot imagina aşa ceva”, a menţionat edilul.

Prezent la conferinţa de presă, directorul Liceului Tehnologic „Joannes Kajoni” din Miercurea-Ciuc, Mózes Csongor, a evidenţiat impactul direct al proiectului asupra unităţii de învăţământ, precizând că instituţia a înregistrat un progres semnificativ prin noile dotări. Printre echipamentele primite se numără dotări moderne pentru bucătăria şcolii, utilizate zilnic în procesul didactic şi pentru activităţi generatoare de venituri suplimentare, dar şi echipamente noi pentru salonul de coafură.

De asemenea, liceul a fost dotat cu aparate de marcat fiscale pentru clasele de comerţ şi scaune ergonomice pentru două dintre cele patru laboratoare de informatică. La nivel general, toate sălile de clasă au fost echipate cu laptopuri, televizoare smart şi ecrane tactile interactive, fiind achiziţionate totodată şi softuri educaţionale şi contabile cu licenţă, menite să sporească atractivitatea orelor de curs.

„Ne bucurăm de acest fapt, deoarece putem face orele mai interesante şi putem ţine pasul cu evoluţia tehnologiei. Avem şi două softuri contabile cu licenţe, aşa că eu sper că viitorul sună bine pentru noi”, a spus Mózes Csongor.

Investiţia a vizat 20 de instituţii de învăţământ, dintre care 5 grădiniţe, 13 şcoli, precum şi Palatul Copiilor şi Clubul Sportiv Şcolar.

EMILIA Ş.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.