Materiale de construcţie, depozitate lângă Monumentul Ostaşului Român de la Porumbenii Mici

0
  • Acestea au fost ridicate după ce situaţia a fost semnalată în mediul public de către Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, filiala Harghita

La sfârşitul săptămânii, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, filiala Harghita, semnala, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, faptul că „monumentul ostaşului român de la Porumbenii Mici, judeţul Harghita, ca pe un depozit de materiale de construcţii, fără nici cea mai mică urmă de respect”.

„«Neamul este etern prin cultul eroilor», spunea marele istoric şi om de stat Nicolae Iorga.

Cultul eroilor înseamnă şi un minim respect pentru sacrificiul celor care si-au dat viaţa pentru ca noi, cei de azi, să avem o ţară. O ţară cu un popor care să respecte sacrificiul suprem, inclusiv prin grija faţă de monumentele dedicate lor, ostaşilor români care au murit în aceste locuri pentru eliberarea ţării de sub ocupaţii străine.

Străin pare să fie acest concept celor care au ales să trateze monumentul ostaşului român de la Porumbenii Mici, judeţul Harghita, ca pe un depozit de materiale de construcţii, fără nici cea mai mică urmă de respect.

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, filiala Harghita, solicită, pe această cale tuturor instituţiilor abilitate să dispună măsurile legale necesare revenirii, de îndată, la normalitatea legală în ceea ce priveşte această situaţie, astfel încât monumentul ostaşului român din Porumbenii Mici, judeţul Harghita, să redevină ceea ce trebuie să fie: un loc dedicat respectului faţă de sacrificiul suprem pentru ţară al înaintaşilor noştri!”, atrăgea atenţia asociaţia.

La puţin timp, Far Foundation, responsabilă cu lucrările la drumul judeţean aflat în imediata proximitate a monumentului, a transmis un mesaj prin care „îşi exprimă public regretul profund pentru situaţia apărută la Monumentul Ostaşului Român din localitatea Porumbenii Mici, judeţul Harghita. În timpul lucrărilor de reabilitare a drumului şi a trecerii la nivel cu calea ferată, din cauza neatenţiei unor colaboratori implicaţi în proiect, pe platforma monumentului au fost lăsate materiale de construcţii.

Monumentul nu a suferit nicio deteriorare, iar materialele au fost îndepărtate imediat după finalizarea etapei respective de lucru. În prezent, zona este curată, iar monumentul se află în stare bună (pentru confirmare, putem pune la dispoziţie imagini celor interesaţi).

Far Foundation îşi reafirmă respectul profund şi devotamentul faţă de memoria eroilor români, care au făcut sacrificiul suprem pentru libertatea şi unitatea ţării. Vom continua să sprijinim acţiunile şi proiectele care onorează istoria şi valorile naţionale, asigurându-ne că pe viitor astfel de situaţii vor fi evitate”, a transmis compania prin intermediul aceleiaşi platforme de socializare.

De asemenea, preşedintele filialei Harghita a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, col. (r.) Dăbău Claudiu, a avut o discuţie cu managerul companiei Far Foundation, Alexandru Farcaş.

„În acest context – precizează Asociaţia Naţională Cultul Eroilor – domnul Alexandru Farcaş si-a exprimat regretul cu privire la situaţia sesizată de Asociaţie, precizând că a dispus măsurile necesare remedierii, de îndată, a aspectelor semnalate.

Apreciem deschiderea manifestată si promptitudinea reacţiei în vederea restabilirii stării de normalitate în ceea ce priveşte monumentul menţionat”. (L.C.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.