Magazin alimentar din Miercurea-Ciuc, sancţionat de mai multe ori anterior, închis temporar de comisarii CJPC Harghita

0
  • Unitatea vindea frecvent produse alimentare cu data limită de consum depăşită

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au dispus, miercuri, închiderea temporară a unui magazin alimentar situat pe strada Topliţa din municipiul Miercurea-Ciuc, în urma unui control în care „au fost constatate abateri grave de la prevederile legale în domeniul protecţiei consumatorilor”.

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Harghita a informat joi, printr-un comunicat de presă, că au fost primite mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că magazinul respectiv „comercializează frecvent produse alimentare cu data limită de consum depăşită”. Astfel, miercuri, comisarii ANPC au desfăşurat o acţiune de control la acest magazin. Pentru neregulile grave constatate, pe lângă oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat cinci amenzi contravenţionale, în valoare de 23.000 lei şi au dispus oprirea definitivă de la comercializare a aproximativ 30,5 kg produse alimentare neconforme.

Printre neregulile constatate s-au numărat:

– produse alimentare cu data limită de consum depăşită;

– lipsa verificării metrologice la cântar;

– nerespectarea temperaturii de păstrare, depozitare a produselor alimentare;

– produse alimentare congelate având depuneri masive de gheaţă;

– produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare, neputând fi stabilită trasabilitatea produselor şi implicit data durabilităţii minimale;

– produse alimentare fără documente de provenienţă;

– legume şi fructe depreciate.

„Menţionăm faptul că CJPC HR a sancţionat în mai multe rânduri acest magazin alimentar (de 4 ori doar în anul 2024), iar în cadrul acţiunilor de control efectuate la acesta se constată aceleaşi abateri repetate (produse alimentare cu data limită de consum depăşită, produse alimentare fără elemente de identificare şi/sau fără documente de provenienţă)”, se subliniază în comunicatul semnat de comisarul şef adjunct al CJPC Harghita, Laurenţiu Moldovan.

„Reamintim consumatorilor că «pentru corecta informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii referitoare la modul în care pot face sesizări ori reclamaţii cu privire la produsele şi/sau serviciile ce le sunt puse la dispoziţie, operatorii economici au obligaţia să afişeze numărul de telefon denumit TELEFONUL CONSUMATORILOR – 021/95.51, adresa şi numerele de telefon/fax ale comisariatelor judeţene pentru protecţia consumatorilor, în a căror rază teritorială se află operatorul economic, precum şi adresa site-ului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor: www.anpc.ro»”, se mai precizează în comunicat. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *