Lucrări de modernizare la acumularea Frumoasa, cu fonduri PNRR

Administraţia Bazinală de Apă Olt a emis, marţi, ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea acumulării permanente Frumoasa, situată în judeţul Harghita. Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta C1 – Managementul apei, şi are o valoare totală de 95.072.661 lei.
Conform Apelor Române Olt, obiectivul principal al investiţiei este îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a acumulării, care asigură alimentarea cu apă a municipiului Miercurea-Ciuc şi a comunei Frumoasa. Totodată, lucrările urmăresc reducerea riscului la inundaţii şi protecţia mediului prin implementarea unor soluţii ecologice.
Lucrările prevăzute includ reabilitarea şi retehnologizarea echipamentelor hidromecanice aferente turnului de priză, golirii de fund şi casei vanelor, precum şi modernizarea instalaţiilor electrice. De asemenea, se vor efectua reparaţii la corpul barajului, canalul rapid şi alte elemente structurale.
Proiectul prevede implementarea unui sistem modern pentru colectarea plutitorilor din lacul de acumulare, realizarea unei scări pentru peşti pentru a asigura migrarea speciilor, precum şi măsuri pentru menţinerea debitului ecologic. Totodată, se vor introduce sisteme de monitorizare a barajului şi a versantului stâng, iar pentru protecţia mediului vor fi aplicate soluţii precum sisteme de aerare împotriva eutrofizării şi insule dedicate biodiversităţii.
Beneficiile proiectului vizează creşterea siguranţei în exploatarea acumulării, reducerea riscului de inundaţii pentru protejarea populaţiei şi infrastructurii, precum şi protecţia mediului şi a biodiversităţii.
Această investiţie marchează un pas important în modernizarea infrastructurii de apă din zonă, contribuind la adaptarea la schimbările climatice şi la creşterea siguranţei alimentării cu apă pentru comunităţi. (E.Ş.)
