Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor pentru trei comune harghitene | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate » Licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor pentru trei comune harghitene
Licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor pentru trei comune harghitene

Licitaţie pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor pentru trei comune harghitene

Conducerea OCPI Harghita anunţă că Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a iniţiat o procedură de licitaţie deschisă pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară a imobilelor din 261 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), din 35 de judeţe. Lucrările de cadastru general sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR). Printre acestea se numără şi trei comune din judeţul Harghita.

ANCPI, instituţie aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a publicat marţi, 4 august 2020, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), anunţul cu numărul CN1023371 – „Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară a imobilelor în 261 UAT-uri”. Finanţarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional – Proiectul major privind „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”.

Procedura de achiziţie publică se desfăşoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafaţa totală estimată a comunelor aferente celor 261 de loturi este de 1.587.138 de hectare. Procedura va fi finalizată cu încheierea de contracte multianuale/lot, pentru o perioadă de 24 de luni. Valoarea totală estimată este de 299.713.704 de lei (fără TVA).

Anunţul a fost publicat şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), astfel încât la această procedură pot depune oferte operatori economici din ţară sau din străinătate care îndeplinesc cerinţele solicitate de ANCPI. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 15 septembrie 2020.

Cele trei UAT-uri din judeţul Harghita pentru care au fost demarate procedurile de atribuire sunt comunele Lupeni, Mărtiniş şi Satu Mare.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.