Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

La un secol după actul de UNIRE, ar trebui să urmeze actul de UNITATE | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Cultură » La un secol după actul de UNIRE, ar trebui să urmeze actul de UNITATE
La un secol după actul de UNIRE, ar trebui să urmeze actul de UNITATE

La un secol după actul de UNIRE, ar trebui să urmeze actul de UNITATE

Un eveniment aparte a avut loc vineri seara la Casa Artelor din municipiul reşedinţă de judeţ, organizat de Despărţământul Covasna-Harghita al ASTREI, Colegiul „Goga” şi Primăria Miercurea Ciuc, dedicat Centenarului Marii Uniri.

Într-o sală arhiplină, elevii Colegiului Naţional Octavian Goga au prezentat, ca să zicem aşa, o şezătoare literar-istorică în care secvenţele aurorale ale devenirii României Mari, redate prin vers şi cântec, au alternat cu inserţiile de folclor viu, reprodus fie de jocul apăsat al dansatorilor din Coşa, fie de Junii Hârseniului, cu dansuri atât de specifice tiparului etnofolcloric de la poalele Făgăraşului.

Partea ultimă a spectacolului i-a aparţinut lui Ionuţ Fulea, un interpret cald şi onest, cu gust sigur şi voce aparte, aplecat înspre valorile perene ale melosului şi versului popular, care nu prea agreează artiştii care „creează” folclor, motiv, poate, pentru a se situa în cercul oarecum de vârf care a înfiinţat Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România, al cărei preşedinte este. Îi poartă recunoştinţă lui Nicolae Furdui Iancu, alături de care a cântat mulţi ani în concerte, devenind apoi foarte popular în reuşitele duete cu Mariana Deac. Am observat că-şi apreciază foarte mult colegii din Grupul instrumental Codru de România, că este un interpret extrem de serios şi dedicat menirii sale. Şi puţină lume ştie că profesia sa de bază este aceea de inginer.

Impresionant a fost finalul concertului de la Miercurea Ciuc, în momentul interpretării, alături de ceilalţi doi solişti care ne-au bucurat vineri seara, Cătălin Haşa şi Bogdan Toma, a cântecelor de inimă ale Ardealului, moment în care Ionuţ Fulea a rostit un adevăr simplu şi fundamental: Dacă acum o sută de ani am înfăptuit actul de UNIRE, acum, după un secol, se cuvine să înfăptuim actul de UNITATE. (M.G.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.