Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.



La pana Ta mă-nchin mereu | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 11 februarie 2025
Home » Cultură » La pana Ta mă-nchin mereu
La pana Ta mă-nchin mereu

La pana Ta mă-nchin mereu

  • Dumnezeu a orânduit lumea în aşa fel încât, nu departe de veşnicii Carpaţi, să se nască şlefuitorul tainelor cuvântului românescMihai Eminescu

Au trecut o sută şaptezeci şi cinci de ani de când s-a ivit pe meleagurile moldave, Mihai, cel de al şaptelea fiu al familiei căminarului Gheorghe Eminovici.

Şi parcă-ntregul Univers l-a aşteptat de veacuri cu limba cea străbună ca-n noi tipare el s-o pună.

Data de 15 ianuarie va înscrie, mult mai târziu, în calendarul spiritual al românilor nepreţuita sărbătoare a Culturii Naţionale şi ca o venerare a creaţiei eminesciene.

Înzestrat cu o inteligenţă remarcabilă, sensibilitate, simţ al limbii şi talent generos încă din adolescenţă publică versuri, chiar dacă începutul acestora este sub imperiul folclorului. Dar, perioada vieneză e aceea care marchează apogeul creaţiei poetice şi nu numai, întrucât acum încep legăturile literare cu renumita revistă ieşeană Convorbiri literare.

Oriunde l-au purtat paşii, în sufletul lui au rămas mereu vii pământul natal, frumuseţea plaiurilor strămoşeşti, satul şi lacul, codrul cu izvoarele, parfumul teilor şi al salcâmilor, meandrele râurilor şi chiar plopii fără soţ. O parte dintre ele sunt amintite, astfel: „Aş vrea să văd acum natala mea vâlcioară,/Scăldată în cristalul pârâului de-argint,/Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:/A codrului tenebră, poetic labirint…”.

Nu uită de celebrii săi înaintaşi, sugestive fiind în felul acesta Congresul şi Serbarea de la Putna închinate lui Ştefan cel Mare la care ia parte împreună cu Ioan Slavici, Ciprian Porumbescu, A.D. Xenopol şi alte personalităţi.

Mentorul Junimii, Titu Maiorescu, îi este mereu aproape, îl încurajează şi îl ajută cu dorinţa de a fi numit profesor universitar la Iaşi. Că îl aprecia în mod deosebit pentru vasta sa cultură şi titanica muncă de creaţie este faptul că în anul 1883 îi publică la Socec primul volum de versuri intitulat „Poesii”, semnând cu o veneraţie aleasă şi prefaţa cărţii.

În creaţia sa a abordat o varietate de teme şi motive prin care se remarcă frumuseţea şi naturalul limbii române. Inspirându-se din mitologie, folclorul autohton, filosofia europeană şi universală, a îmbrăcat într-o expresie artistică deosebită a limbajului timpul şi cosmicul, cu toate elementele sale definitorii, istoria dominată de sentimentul naţional, natura cu proiecţia ei metafizică, dragostea dominată de visul iubirii, fabulosul, fantasticul şi filosofia.

Creaţii de valoare excepţională întâlnim în domeniul poeziei, al prozei, dar şi al teatrului. Interesante sunt şi traducerile sale. Publicistica este tăioasă prin diversitatea articolelor şi a temelor (mai ales cele politice) apărute în jurnalele şi revistele vremii.

Din cele patruzeci de volume de manuscrise păstrate la Academia Română, aproape şapte sunt consacrate elaborării Dicţionarului de rime. Despre această lucrare importantă criticul şi istoricul literar Marin Bucur scria: „Dicţionarul este mărturia pasiunii poetului atât pentru vechea limbă românească, cât şi pentru limba contemporană”. Subliniind viziunea lui Eminescu asupra fondului lexical al limbii adăuga: „…nu e urmărită doar limba literară ori limba vorbită, ci absolut tot ce poate caracteriza fiinţa ei: texte vechi, graiuri provinciale, dialecte, argouri, adoptări şi adaptări de cuvinte străine, de la cele din fondul vechi slav, la cele latineşti târzii, la expresii italieneşti, greceşti, franţuzeşti, englezeşti, turceşti”. De altfel, despre această muncă ştiinţifică a lui Eminescu ne povesteşte Ioan Slavici că poetul, de pe când erau la Viena, încerca să culeagă cuvinte rare şi foarte rare pe care apoi le comenta cu o satisfacţie deosebită.

Fiind o lucrare din anii maturităţii, aceasta reflectă preocuparea poetului de a pune bazele unei noi şi bogate semantici limbajului românesc.

Academicianul Ioan-Aurel Pop în volumul său de eseuri „Veghea asupra limbii române” comentează generozitatea limbii române faţă de împrumuturi pe care le adaptează la structura şi forma ei, dar acest fapt însă nu trebuie exagerat. Şi-n acest sens exemplifică cu versuri eminesciene din Scrisoarea a II-a: „Căci întreb, la ce-am începe să-ncercăm în luptă dreaptă/A turna în formă nouă limba veche şi înţeleaptă?”. Pentru a sublinia ideea amintită adaugă: „Limba este ca un organism viu şi se toarnă continuu în formă nouă, dar cu treabă bună sau cu binişorul, după cum ştiau odinioară bătrânii, adică înţelepţii”.

Opera eminesciană este altarul identităţii noastre româneşti şi prin valoarea sa de netăgăduit va dăinui în literatura şi cultura universală de-a pururi.

La pana Ta ne-nchinăm în fiecare zi căci Te purtăm în suflet atât cât vom trăi.

Dr. György Géza-Árpád
Prof. Stelian Busuioc

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.