Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„La Mulţi Ani, România!” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Cultură » „La Mulţi Ani, România!”
„La Mulţi Ani, România!”

„La Mulţi Ani, România!”

A doua ediţie a concursului de desene, colaje, compuneri şi poezii

Joi, 26 noiembrie, a avut loc la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc faza finală a celei de-a doua ediţii a concursului de desene, colaje, compuneri şi poezii „LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!”, adresat elevilor din clasele II-IV. Cum îi spune şi numele, concursul este dedicat Zilei Naţionale a României şi este organizat de Muzeul „Oltului şi Mureşului Superior”, în colaborare cu Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu”, cu sprijinul Instituţiei Prefectului – judeţul Harghita, Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc şi a Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita.

După evocarea actului istoric de la 1 Decembrie 1918 (în materialul pregătit de Muzeul „Oltului şi Mureşului Superior” s-au punctat paşii Marii Uniri – unirea Basarabiei, a Bucovinei şi Transilvaniei – pregătirea şi desfăşurarea Marii Adunări de la Alba Iulia, punându-se accent pe prezenţa delegaţilor sau a altor persoane din propria iniţiativă din zona Harghita la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918, etc.), micii finalişti şi-au prezentat lucrările cu care s-au calificat în urma selecţiilor în cadrul fazei pe clase care s-a desfăşurat în perioada 16-24 noiembrie, sub îndrumarea învăţătorilor.

Toţi finaliştii au fost premiaţi şi au primit diplome de merit şi mentorii lor de zi cu zi, învăţătorii. Diplomele au fost înmânate de prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei.

Participanţii şi invitaţii lor au asistat, în încheiere, la un moment cultural-artistic (poezii, cântece, dansuri populare, scenetă) dedicat Zilei Naţionale, prezentat de elevii claselor II-IV de la cele două şcoli, îndrumaţi de doamnele învăţătoare.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.