Judeţul Harghita participă la Săptămâna Europeană a Mobilităţii cu activităţi în mai multe localităţi

0
  • Deschiderea oficială a traseului cicloturistic local din Gălăuţaş

„Deplasaţi-vă fără maşină!” este îndemnul adresat locuitorilor judeţului Harghita cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilităţii, care se desfăşoară în perioada 16-22 septembrie 2026, sub tema „Mobilitate pentru toţi”.

Organizatorii îndeamnă comunităţile locale să opteze pentru alternative de deplasare prietenoase cu mediul. Echipa de presă a Consiliului Judeţean Harghita precizează că instituţia a lansat o invitaţie către administraţii locale, unităţi de învăţământ şi organizaţii pentru a derula propriile iniţiative.

„În pregătirea Săptămânii Europene a Mobilităţii, Consiliul Judeţean Harghita a lansat un apel către locuitorii judeţului şi către primării, unităţi de învăţământ şi instituţiile subordonate pentru a se alătura campaniei prin propriile activităţi. În urma apelului, 13 instituţii, administraţii locale şi organizaţii au anunţat până în prezent programe, de la mersul pe jos şi ture cu bicicleta până la acţiuni de protecţie a mediului şi activităţi în natură”, se arată în comunicat.

Programul manifestărilor include participarea Primăriei comunei Sânmartin prin iniţiativa „Pedibus”. La Ciceu, Şcoala Gimnazială „Kájoni János” desfăşoară în 22 septembrie acţiunea „Drumul verde spre şcoală”, urmată de un concurs de desene pe 24 septembrie şi o paradă a bicicletelor pe 25 septembrie, de la ora 16:00. În Frumoasa, angajaţii primăriei vor marca ziua de 22 septembrie printr-o şedinţă în afara sediului, deplasându-se cu bicicletele.

La Odorheiu Secuiesc, primăria organizează pe 22 septembrie campania „Călătoreşte cu noi şi câştigă!”, o expoziţie de autobuze istorice în curtea muzeului şi o tombolă cu premii în biciclete. Angajaţii administraţiei locale sunt încurajaţi să folosească mijloace de transport alternative de Ziua Internaţională Fără Maşini. De asemenea, Şcoala Gimnazială „Bethlen Gábor” propune pe 21 septembrie programul „Pe jos în natură – să facem paşi pentru natură”.

În localitatea Remetea, iniţiativa „Pedibus” este completată în 19 septembrie de evenimentul V. Steel Power Fitnessz Nap şi de maratonul de înot în ştafetă „Ússz neki!”, iar pe 22 septembrie sunt programate Ziua fără Maşini şi un concurs de desene.

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Hăşmaşul Mare desfăşoară drumeţii, ture cu bicicleta, acţiuni din cadrul „Let’s Do It, Romania!” şi programul „Şcoala Naturii” în perioada 21-25 septembrie. Elevii din Mărtiniş sunt invitaţi la o plimbare comună, iar Primăria Căpâlniţa organizează pe 18 septembrie o acţiune de colectare a deşeurilor.

Centrul Cultural Judeţean Harghita şi Asociaţia Via Mariae marchează pe 19 septembrie inaugurarea traseului Via Mariae din România prin programul „Pelerini împreună de la Maria la Maria”. În aceeaşi zi, Şcoala Gimnazială „Székely Mózes” din Lueta organizează parada bicicletelor „Două roţi – o comunitate”, iar Primăria Gălăuţaş deschide traseul cicloturistic de 20,9 km sub deviza „Descoperă Gălăuţaşul pe două roţi, pentru un viitor mai verde”.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc derulează pe 17 septembrie o campanie de colectare a deşeurilor de medicamente.

La Miercurea-Ciuc, programul „Pedibus” funcţionează de cinci ani şi asigură deplasarea asistată pe jos pentru aproape 200 de elevi pe unsprezece trasee. Operatorul local Csíki Trans SRL oferă transport gratuit în fiecare weekend pentru toţi pasagerii, iar elevii beneficiază de gratuitate zilnică.

Angajaţii Consiliului Judeţean Harghita se vor alătura Zilei Internaţionale Fără Maşini pe 22 septembrie, venind la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public.

„Lista iniţiativelor rămâne deschisă, fiind întocmită pe baza programelor comunicate până în prezent Consiliului Judeţean Harghita. Instituţiile, şcolile şi comunităţile locale care pregătesc activităţi dedicate mobilităţii sustenabile sau protecţiei mediului se pot alătura în continuare iniţiativei”, a transmis CJ Harghita.

Locuitorii pot transmite fotografii din timpul activităţilor la adresa media@judetulharghita.ro, urmând ca acestea să fie publicate pentru a reflecta implicarea comunităţii. (E.Ş.)

Deschiderea oficială a traseului cicloturistic local din Gălăuţaş

Primăria Gălăuţaş a anunţat că persoanele care doresc să participe la deschiderea oficială a traseului cicloturistic de sâmbătă, de la ora 10:00, sunt rugate să scrie în secţiunea de comentarii a postării de pe pagina oficială de Facebook a instituţiei cuvântul „Particip”, până la data de 17 septembrie, ora 24:00, „pentru a putea estima numărul celor care vor fi alături de noi”.

Conform informaţiilor publicate de primărie, traseul are o lungime de 20,9 km şi un grad de dificultate mediu. Acesta poate fi parcurs pe ruta: centrul localităţii Gălăuţaş, de lângă Primărie – Turnul de apă – Dealul Plopişului – Prelucă – Poiana lui Filip – intrare în traseul turistic, bandă albastră, spre Stâncile Coloape şi Vârful Bătrâna. Din punctul Poiana lui Filip, traseul se întoarce spre Gălăuţaş, prin dreapta, mai jos de Prelucă, coboară în dreapta, pe lângă Ferma Groza, în Pârâul Gălăuţaşului, iar de acolo revine la Primăria comunei Gălăuţaş.

„Nu este important să parcurgeţi întregul traseu. Important este să fiţi alături de noi! Traseul permite parcurgerea şi doar a unei secţiuni, astfel încât fiecare participant să poată alege distanţa potrivită pentru el.

Ne dorim să fim cât mai mulţi! Vă invităm să lăsăm pentru câteva ore maşinile deoparte, să ne urcăm pe biciclete şi să descoperim împreună frumuseţea peisajelor din comuna noastră. Va fi o ocazie de a petrece timp de calitate în natură, alături de familie, prieteni şi comunitate.

Haideţi să facem din această primă experienţă pe traseul cicloturistic local un eveniment al întregii comunităţi!

Vă aşteptăm în număr cât mai mare!”, au transmis reprezentanţii Primăriei Gălăuţaş. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.