Judeţul Harghita, parte din proiectul naţional „România Atractivă” pentru promovare turistică

0

Judeţul Harghita a fost inclus în proiectul naţional „România Atractivă”, demarând o campanie amplă de promovare prin intermediul jurnaliştilor şi influencerilor, prin aşa-numitele „Info Trip-uri”. Conform unui comunicat emis de Biroul de presă al Consiliului Judeţean Harghita, această iniţiativă are ca scop creşterea vizibilităţii judeţului, mai ales în contextul în care Harghita a fost desemnată Regiune Gastronomică a Europei în 2027. Campania este susţinută de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, prin brandul Visit Harghita.

Primul Info Trip, denumit „Primăvara în judeţul Harghita”, a reunit membri ai Clubului Presei de Turism – FIJET România. Timp de patru zile, participanţii au explorat peisajele locale, au vizitat producători şi au degustat preparate tradiţionale, punând în valoare patrimoniul culinar şi identitatea turistică a regiunii.

Potrivit sursei citate, cea de-a doua vizită de presă, parte a proiectului naţional „România Atractivă”, va avea loc pe 30 mai. Aceasta va aduce în Harghita un grup de 19 persoane, incluzând jurnalişti internaţionali din Bulgaria, Ungaria şi Italia, alături de influenceri şi creatori de conţinut din România. Programul lor include vizite la obiective de patrimoniu precum Conacul Adorján Imre, Biserica Romano-Catolică din Cârţa, Castelul Lázár şi Atelierul de iască din Corund, completate de experienţe culinare tradiţionale.

„Fiecare colţ din judeţul Harghita spune o poveste, despre oameni, clădiri istorice, tradiţii, peisaje şi gastronomie. De aceea, timpul petrecut aici lasă o amprentă memorabilă, iar cu sprijinul influencerilor şi al jurnaliştilor de profil putem duce această experienţă mai departe. Toate aceste demersuri fac parte din efortul nostru de a consolida imaginea judeţului Harghita, mai ales în contextul în care vom fi Regiune Gastronomică a Europei în 2027”, a declarat Bíró Barna-Botond, preşedintele CJ Harghita, citat în comunicatul de presă.

Proiectul „România Atractivă” face parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi este finanţat din fonduri europene, având ca termen de finalizare data de 30 iunie 2026. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *