Judecătorii de la instanţele din Harghita suspendă protestul declanşat în luna august

0

Adunările generale ale magistraţilor de la Tribunalul Harghita şi judecătoriile din judeţ au hotărât, marţi, să suspende protestul declanşat în luna august. Suspendarea protestului vine după ce Curtea Constituţională a României a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu este, în ansamblu, neconstituţională.

Reamintim că, în august, şi Adunările generale ale judecătorilor instanţelor din Harghita au suspendat soluţionarea cauzelor, cu câteva excepţii. În materie penală s-au judecat: cererile de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu excepţia celor care au ca obiect contestaţie privind durata procesului; dosare cu inculpaţi faţă de care s-au luat măsuri preventive în cauză; măsuri preventive şi măsuri de siguranţă, contestaţii care privesc aceste măsuri; contestaţii la executare în care se solicită punerea în libertate a persoanei; incidente procedurale privind cauzele amintite.

În materie civilă, excepţii au fost cauzele care aveau ca obiect: plasamentele; adopţiile; tutela minorului; delegarea autorităţii părinteşti; ordonanţe preşedinţiale privind minorii; ordine de protecţie; internare medicală nevoluntară şi revocare internare medicală nevoluntară; ocrotirea majorului prin consiliere judiciară şi tutelă specială.

În materia contenciosului administrativ şi fiscal s-au soluţionat doar cauzele care vizau: suspendare executare act administrativ; refuz acordare drepturi protecţie socială (persoane cu handicap; protecţia copilului).

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.