Întronizarea noului episcop al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei: „Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de ţară, crucea este destul de grea” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 22 octombrie 2021
Home » Religie » Întronizarea noului episcop al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei: „Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de ţară, crucea este destul de grea”
Întronizarea noului episcop al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei: „Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de ţară, crucea este destul de grea”

Întronizarea noului episcop al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei: „Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de ţară, crucea este destul de grea”

Noul ierarh a fost întâmpinat de credincioşi la intrarea în judeţ

Noul episcop al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei, a fost întâmpinat de peste o sută de credincioşi la limita de graniţa judeţelor Mureş şi Harghita, aproape de localitatea Vânători. Copii de la Centrul Cultural „Miron Cristea” din Miercurea-Ciuc, îmbrăcaţi în haine populare, simpli creştini ortodocşi, dar şi preoţi au ieşit sâmbătă în întimpinarea mitropolitului Ardealului, ÎPS Laurenţiu, şi PS Andrei, cel care avea să devină noul Episcop al Harghitei şi Covasnei.

„Am venit să vă aduc mirele, pe preasfinţitul episcop ales; mireasa este Eparhia Covasnei şi Harghitei. Pentru că sunteţi aici cu atâta dragoste şi cu atâta credinţă şi sentiment patriotic naţional, pentru că sunteţi singurii români care sunt minoritari la ei acasă. Dragostea aceasta v-am primit-o, o vom primi şi vrem să v-o întoarcem”, le spunea Mitropolitul Ardealului oamenilor care au ieşit în întâmpinarea noului ierarh.

Vorbind despre întronarea PS Andrei în funcţia de Episcop al Covasnei şi Harghitei, preotul Teodor Bijec, consilier administrativ al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, spunea că „noi, preoţii şi credincioşii eparhiei Covasnei şi Harghitei, ne aşteptăm noul ierarh cu gândul de a colabora, de a-i fi în ascultare, de a-l preţui şi cu gândul de a continua lucrarea pastorală misionară, administrativă, social-filantropică şi culturală începută atât de bine de ÎPS Ioan”.

„Sunt proiecte majore, proiecte care cuprind toate parohiile, toate mănăstirile – continua părintele Teodor – şi împreună cu credincioşii nădăjduim să ducem mai departe ce am învăţat de la Înaltul Ioan: credinţa în Dumnezeu şi iubirea de neam şi de ţară în care am fost educaţi şi în care trăim şi respirăm ca români”.

Referindu-se la sarcina grea pe care o avea noul episcop al Covasnei şi Harghitei, preot Teodor întărea ideea că „şi noul ierarh, PS Andrei, a fost format tot în părţile acestea, fapt pentru care avem nădejdea şi mângâierea, siguranţa că prea-sfinţia sa ştie unde vine, cunoaşte specificitatea locului şi greutăţile care marchează zona aceasta. Şi, fiind un om al locului, ştim că prin experienţa în viaţa monahală şi deschiderea pe care a avut-o către celelalte culte şi etnii, va face şi va continua climatul de bună înţelegere instituit de Înaltul Ioan”.

 

Te Deum de mulţumire la catedrala episcopală

Sâmbătă seara, în catedrala episcopală s-a ţinut un Te Deum de mulţumire, în cadrul căruia ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, li s-a adresat credincioşilor veniţi la biserică: „momentul acesta este un moment care va marca treapta următoare a dezvoltării eparhiei dvs. şi o spun cu multă dragoste: este o eparhie misionară. O simţim noi cu toţii când vorbim de români, la ei acasă sunt, aici, minoritari; dar sunt înţelepţi, sunt sârguincioşi, sunt atât de iubitori de Dumnezeu, încât n-au altceva de ales, n-au alte alternative. Este foarte uşor pentru cei care se află undeva, unde fac ce vor ei, ce-şi doresc. Aici trebuie făcut numai ceea ce trebuie, se îndeplineşte numai ceea ce este necesar şi cu o înţelepciune deosebită de a-şi păstra identitatea fără să-l deranjezi pe altul, dar de a-şi apăra şi drepturile pe care le avem egale cu ale altora”.

„Mă bucur şi-l slăvesc pe Dumnezeu că timp de 7 ani de zile am fost ucenic vrednicului urmaş al sfântului ierarh Andrei Şaguna, ÎPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi mitropolitul Ardealului. Experienţa acumulată în cei 7 ani doresc să o pun în practică prin continuarea frumoasei activităţi administrativ-bisericeşti şi misionar-pastorale pe care a desăvârşit-o ÎPS Ioan al Banatului”, a spus PS Andrei în seara dinaintea întronizării.

Liturghia Arhierească şi ceremonia întronizării

Noul episcop al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei Moldovan, a fost întronizat duminică în cadrul unei ceremonii speciale la care au participat circa 2.000 de credincioşi, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi judeţene, consilieri eparhiali şi protopopi, numeroşi preoţi din Episcopia Covasnei şi Harghitei, dar şi mulţi preoţi şi credincioşi din Arhiepiscopia Sibiului, veniţi să-l felicite pe noul ierarh, cel care a fost vreme de şapte ani Episcop-vicar pe lângă istoricul scaun şagunian.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de 18 membri ai Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, şi de un sobor de preoţi, iar cuvântul de învăţătură la Duminica înfricoşatei judecăţi a fost rostit de ÎPS dr. acad. Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a încheiat astfel: „Putem încă să ne străduim ca să ajutăm pe toţi cei care au nevoie de noi, să împlinim faptele milei sufleteşti şi trupeşti şi în felul acesta să agonisim fapte bune ca Împăratul slavei să ne primească în împărăţia bucuriei sale, în împărăţia veşnică”.

În afară de cei mai sus-pomeniţi, soborul de arhierei care a liturghisit în Catedrala episcopală din Miercurea-Ciuc a mai fost format din Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul de Alba Iulia, Înalt Preasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înalt Preasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Andrei, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Ungariei, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

După Liturghia Arhierească a urmat ceremonia solemnă, în cadrul căreia PS Visarion, Episcopul Tulcii, a citit gramata mitropolitană de întronizare a Episcopului Andrei, iar ÎPS Mitropolit Laurenţiu i-a înmânat acestuia însemnele puterii şi demnităţii arhiereşti: crucea pectorală, engolpionul, mantia, camilafca şi sceptrul, cârja arhierească.

S-a dat citire apoi, de către episcopul-vicar patriarhal Varlaam, a mesajului transmis de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care i-a transmis noului episcop al Covasnei şi Harghitei că i s-a „încredinţat spre păstorire poporul dreptcredincios din tânăra şi dinamica Episcopie a Covasnei şi Harghitei, aflată într-o zonă a ţării în care românii ortodocşi sunt minoritari, iar lucrarea pastoral arhierească este în acelaşi timp necesară şi anevoioasă”. „De aceea, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Păstorul Cel Bun (Ioan 10, 11) şi Arhiereul mărturisirii noastre (Evrei 3, 1) să vă dăruiască mult ajutor în slujirea pastorală şi socială ca Episcop ortodox român al Covasnei şi Harghitei, spre a conduce pe cale mântuirii clerul, monahii şi credincioşii ortodocşi români din această eparhie cu o vocaţie deosebită în păstrarea credinţei ortodoxe şi a convieţuirii paşnice cu alte etnii şi confesiuni. Pentru a împlini această lucrare sunt foarte necesare consultarea şi cooperarea cu Mitropolitul Ardealului, cu ierarhii ortodocşi români din Transilvania şi cu Patriarhia Română, în luarea de hotărâri majore pastorale, sociale şi patriotice” – se arată în mesajul Preafericitului Daniel.

Un cuvânt de înţelepciune şi încurajare a rostit şi ÎPS Andrei al Clujului, bun cunoscător al istoriei lăcaşurilor ortodoxe din Harghita, cel care l-a hirotonit întru preoţie pe actualul episcop. Şi Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a vorbit atât la Te Deum oficiat sâmbătă seară, cât şi la ceremonia de duminică de specificitatea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, care este o eparhie misionară, unde românii se află în minoritate.

La ceremonia de întronizare a transmis un mesaj, prin vocea consilierului prezidenţial Sergiu Nistor, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, care l-a felicitat pe episcopul Andrei şi i-a urat succes în împlinirea slujirii la care a fost chemat. „Domnul nostru să vă călăuzească, Sfântul Duh să vă inspire, Dumnezeu să binecuvânteze România!”, se arată în finalul mesajului transmis de preşedintele Iohannis. De asemenea, un mesaj pentru proaspătul ierarh a rostit şi Secretarul de stat pentru culte, Victor Opaschi, care a transmis totodată şi felicitările premierului Victor Ponta, care i-a urat noului episcop „rodnică păstorire”.

Recent unsul Episcop al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei, a afirmat că are cunoştinţe despre situaţia clericilor şi a credincioşilor din zonă, întrucât a slujit vreme de 15 ani lângă fostul ierarh al locului, Arhiepiscopul Ioan.

„În aceste momente îmi îndrept gândul către slujitorii Sfintelor Altare, străjerii credinţei şi apărătorii idealurilor duhovniceşti, cei care oriunde au slujit, ca purtători de har, au devenit modele de viaţă pentru păstoriţii lor. Preacucernicului cler, dedicat sfintei misiuni, trudind cu timp şi fără timp în aria Sfintei Biserici, aduc binecuvântarea şi susţinerea mea. Cinstesc şi respect preoţii care sunt inspiraţi de idealurile misionare şi mă înclin în faţa lucrării nezgomotoase şi de multe ori neştiute şi necunoscute”, a spus Părintele Episcop.

„Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de ţară, crucea este destul de grea. Dar Hristos Domnul, care binecuvântează lucrarea în Sfânta Biserică şi Dumnezeiescul Har, care pe cele neputincioase le întăreşte şi pe cele cu lipsă le desăvârşeşte, ne va întări pe toţi ca să ducem la bun sfârşit lucrările de păstrare a credinţei noastre străbune şi legea noastră românească”, a conchis Episcopul Andrei.

În încheiere, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Covasnei şi Harghitei, preot Teodor Bijec, a citit cuvântul de bun-venit din partea administraţiei eparhiale şi a tuturor clericilor şi credincioşilor din eparhie.

La finalul ceremoniei, noul episcop întronizat a fost prezentat mulţimii de credincioşi pe treptele din faţa Catedralei episcopale, iar cei prezenţi au primit binecuvântarea celui care le este de acum înainte arhiereu şi păstor de suflete.

Catedrala episcopală din Miercurea-Ciuc a fost, pe tot parcursul liturghiei şi al ceremoniei de întronizare, arhiplină, iar peste o mie de persoane au ascultat slujba afară şi au putut vedea ce se întâmplă în biserică datorită ecranului de mari dimensiuni pus la dispoziţia acestui eveniment de televiziunea Trinitas. Circulaţia pe străzile din jurul catedralei a fost blocată, pentru a permite credincioşilor să asiste la slujbă. În ciuda temperaturilor foarte scăzute, credincioşii au stat câteva ore în frig, afirmând că este o sărbătoare pentru comunitatea românească şi şi-au exprimat speranţa că noul episcop va continua lucrarea Arhiepiscopului Ioan, recent ales în demnitatea de Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului.

Ceremonialul de întronizare s-a încheiat, conform tradiţiei, cu o agapă creştinească.

Mihail GROZA, Liviu CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Întronizarea noului episcop al Covasnei şi Harghitei, PS
    Andrei: „Având în vedere că românii sunt în minoritate în această parte de ţară, crucea
    este destul de grea” este o pagina ziditoare
    pentru suflet. Mult spor si folos duhovnicesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.