Interes scăzut în Harghita din partea prestatorilor de activităţi casnice plătiţi cu tichete valorice

- Doar 40 de beneficiari şi 30 de prestatori casnici înregistraţi pe platforma IT
Numărul prestatorilor casnici înregistraţi pe platforma special creată în cadrul programului privind acordarea de tichete de activităţi casnice rămâne în continuare scăzut în judeţul Harghita, relevă datele furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita.
Şefa serviciului „Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială” din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita, Jánó Edit Andrea, a declarat că 38 de persoane fizice şi două persoane juridice din judeţ s-au înregistrat pe platforma special creată în cadrul programului privind acordarea de tichete de activităţi casnice în valoare de 15 lei fiecare, iar până la sfârşitul lunii trecute erau înregistraţi 30 de prestatori casnici. Până în prezent, beneficiarii au achiziţionat 4.716 tichete de activităţi casnice, din care 3.340 au fost preschimbate de prestatori. Având în vedere că este vorba despre un proiect finanţat prin PNRR, în care este prevăzută şi o ţintă la nivel judeţean, aceasta nu a fost atinsă până în prezent.
Jánó Edit Andrea a explicat că toţi şomerii înregistraţi la AJOFM Harghita, care ar putea să fie prestatori de activităţi casnice fără să piardă dreptul la indemnizaţie de şomaj sau orice alt drept, au fost informaţi despre această posibilitate, „dar totuşi numărul este foarte redus”.
Şefa serviciului „Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială” din cadrul AJOFM Harghita a evidenţiat că unul dintre principalele avantaje ale programului este că în momentul în care un prestator de activităţi casnice reuşeşte să strângă un număr de 85 de tichete în valoare de 1.275 lei, de la unul sau mai mulţi beneficiari, deoarece poate lucra la mai multe persoane, poate să beneficieze de asigurările de pensie şi de sănătate. Însă, a arătat aceasta, li se vor plăti contribuţiile de asigurări sociale şi de sănătate doar acelor prestatori care strâng lunar 85 de tichete.
În ceea ce priveşte părţile negative ale programului, una dintre ele ar fi că, de obicei, cei care prestează activităţi casnice fără un contract scris sunt şi cei care nu au competenţe digitale sau le este foarte greu să ajungă la sediul AJOFM Harghita din Miercurea-Ciuc pentru a preschimba tichetele de pe hârtie, deoarece la celelalte puncte de lucru din judeţ nu există această posibilitate. În prealabil, pentru a putea să preschimbe tichetele respective şi să ridice banii, prestatorii ar trebui să se înregistreze, pentru a fi pregătiţi bani în casă pentru preschimbarea tichetelor respective. Pe de altă parte, cei care prestează activităţi casnice îşi doresc plata pe loc, pentru a-şi face cumpărăturile zilnice.
Până în prezent, în judeţul Harghita, s-au cumpărat şi s-au acordat prestatorilor doar tichete electronice. Jánó Edit Andrea a spus că această modalitate „funcţionează foarte bine”, însă un prestator care nu are anumite competenţe digitale nu se poate descurca în platformă, astfel că ar trebui să meargă până în Miercurea-Ciuc. „Electronic funcţionează bine, dar pentru aceasta ambii, şi beneficiarii, şi prestatorii, trebuie să aibă anumite competenţe digitale. Oricum, dacă ne sună, noi îi sprijinim pe toţi şi la înregistrare, şi la toţi paşii pe care trebuie să-i facă”, a declarat şefa serviciului Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială din cadrul AJOFM Harghita.
Pentru a deveni mai eficient programul, consideră aceasta, probabil că soluţia ar fi ca acesta să fie derulat prin intermediul primăriilor, care să aibă posibilitatea de a preschimba tichetele de activităţi casnice, fără ca prestatorul să mai fie nevoit să se deplaseze până în municipiul Miercurea-Ciuc.
Despre tichetele de activităţi casnice
Persoanele interesate să devină prestator casnic sau beneficiar trebuie să se înregistreze în platforma tichete.anofm.ro. Tichetele casnice sunt achiziţionate de beneficiari şi sunt oferite ca remuneraţie prestatorilor de activităţi casnice, cum ar fi curăţenia sau igienizarea locuinţei, îngrijirea persoanei dependente, spălarea maşinilor şi curăţarea grădinilor, toaletarea sau plantarea pomilor, arborilor şi arbuştilor, tăierea şi despicarea lemnelor pentru foc, hrănirea şi îngrijirea animalelor de companie ori călcatul rufelor. Tichetele primite pot fi preschimbate în bani la AJOFM Harghita de prestatorii de servicii casnice. Tichetele de activităţi casnice pot fi utilizate sau valorificate în termen de 12 luni de la achiziţionare, în cazul beneficiarilor, respectiv timp de 12 luni de la primire, în cazul prestatorilor casnici. Tichetele de activităţi casnice nevalorificate în acest termen vor fi anulate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în platforma electronică, în termen de 30 de zile de la data expirării celor 12 luni.
În cazul angajatorilor, pentru a acorda tichete de activităţi casnice angajaţilor sub formă de bonus sau primă, aceştia trebuie să încheie un contract cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în raza căreia îşi au sediul/sediul social sau punctul de lucru. Angajatorul achiziţionează tichetele de activităţi casnice de pe platforma tichete.anofm.ro, iar angajaţii pot folosi tichetele pentru plata persoanelor care îi ajută la treburile casnice. Angajatorul care acordă cel puţin 600 de tichete unui salariat într-un an primeşte, în anul următor, 50 de tichete gratuite pe care le va putea da ca primă sau bonus angajaţilor.
Prestator casnic poate fi orice persoană fizică care a împlinit 16 ani şi care doreşte să aibă sau să-şi suplimenteze veniturile prin prestarea, ocazional, de activităţi casnice necalificate, fie că este şomer, pensionar, elev, student sau angajat. (Şt.P.)
