ÎN VÂRF DE MUNTE PE TOCURI
Cine suntem atunci când reacţionăm?
La o masă în familie, o femeie povesteşte cu entuziasm despre un proiect la care lucrează. Este relaxată, vorbeşte cu încredere şi se bucură de interesul celor din jur. La un moment dat, cineva intervine: „Dar tu întotdeauna ai vrut să faci prea multe”. Conversaţia continuă, însă buna ei dispoziţie dispare. Ar vrea să răspundă, să explice, să se apere, dar nu doreşte să strice atmosfera şi preferă să tacă. Câteva ore mai târziu, remarca îi revine în minte. O surprinde faptul că nişte cuvinte aparent banale au tulburat-o atât de mult.
Cred că mulţi dintre noi recunoaştem asemenea momente. O observaţie pe care ieri am fi primit-o cu umor ne poate răni astăzi. Într-o împrejurare suntem calmi şi înţelegători, în alta devenim defensivi sau ne retragem. Uneori, nici noi nu ne recunoaştem în propriile reacţii. Ne place să credem că ne cunoaştem bine. Spunem despre noi că suntem răbdători, hotărâţi, sensibili sau curajoşi. Şi totuşi, viaţa ne arată că nu suntem întotdeauna la fel. Un om cunoscut pentru calmul său poate izbucni într-o discuţie, iar cineva care pare foarte sigur pe sine poate trăi momente de nesiguranţă. Cum se explică aceste contraste?
O perspectivă interesantă ne oferă lucrul cu părţile interioare ale personalităţii. Această abordare porneşte de la ideea că în fiecare dintre noi coexistă mai multe părţi interioare, fiecare având propriile emoţii, nevoi şi moduri de a reacţiona. Nu vorbim despre personalităţi separate, ci despre laturi ale aceleiaşi persoane, care se manifestă diferit în funcţie de împrejurări. Să ne gândim la femeia de la începutul articolului. O parte din ea ar vrea să îşi apere proiectul şi să fie luată în serios. O alta îşi doreşte să păstreze armonia familiei. Ambele nevoi sunt importante, însă o îndeamnă în direcţii diferite. Tocmai acest conflict interior explică de ce uneori ne este atât de greu să înţelegem ceea ce simţim sau felul în care ne comportăm. Când suntem furioşi, vedem mai ales ceea ce ni se pare nedrept. Când ne simţim ruşinaţi, ne concentrăm asupra propriilor greşeli. Emoţia ajunge să influenţeze felul în care privim întreaga situaţie.
Există însă o diferenţă între a spune „Sunt un om furios” şi „În această situaţie, simt furie”. Prima afirmaţie ne defineşte printr-o stare, în timp ce a doua ne permite să o recunoaştem fără să ne identificăm în întregime cu ea. Mi se pare importantă această distincţie şi în felul în care îi privim pe ceilalţi. Cât de repede ajungem să considerăm o persoană agresivă pentru că a răspuns vehement sau indiferentă pentru că a ales să tacă? Nu ştim întotdeauna ce se află în spatele unui comportament. Uneori, furia ascunde sentimentul că o limită a fost încălcată, iar tăcerea exprimă dorinţa de a evita un conflict.
Desigur, înţelegerea unei emoţii nu înseamnă justificarea oricărui comportament. Rămânem responsabili pentru ceea ce spunem şi facem. Dar, atunci când reuşim să observăm ce se petrece în interiorul nostru, avem mai multe şanse să răspundem conştient, în loc să ne lăsăm conduşi de primul impuls. În lucrul cu părţile interioare nu urmărim să eliminăm furia, nesiguranţa sau nevoia de apreciere. Încercăm să înţelegem ce exprimă ele şi ce loc ocupă în experienţa noastră. Uneori, tocmai ceea ce respingem la noi înşine ne poate spune ceva important despre o nevoie pe care nu am reuşit să o recunoaştem. Cine suntem, aşadar, atunci când reacţionăm? Suntem aceeaşi persoană, chiar şi atunci când descoperim în noi trăiri contradictorii. Nu orice emoţie ne reprezintă în întregime şi nu orice reacţie spune totul despre caracterul nostru. Pentru a ne înţelege cu adevărat, avem nevoie să privim dincolo de ceea ce simţim într-o singură clipă.
Maria Platon – Life Coach
