Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În sprijinul elevilor din clasele primare aflaţi în risc de abandon şcolar | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Învățământ » În sprijinul elevilor din clasele primare aflaţi în risc de abandon şcolar
În sprijinul elevilor din clasele primare aflaţi în risc de abandon şcolar

În sprijinul elevilor din clasele primare aflaţi în risc de abandon şcolar

Trei instituţii – Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Consiliul Judeţean Harghita şi Inspectoratul Şcolar Judeţean – şi-au dat mâna şi au oferit rechizite şcolare pentru 150 de copii proveniţi din familii cu dificultăţi

Este pentru al şaptelea an consecutiv când Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, cu sprijinul Consiliului Judeţean (CJ) şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) vin în sprijinul copiilor aflaţi în risc de abandon şcolar. Şi în acest an, în urma derulării proiectului „Prevenirea abandonului şcolar” de către Episcopia Ortodoxă şi co-finanţat de CJ Harghita, un număr de 150 de elevi proveniţi din familii cu dificultăţi au primit un ghiozdan cu rechizite, suficiente cât să le ajungă pentru tot anul şcolar. Copiii provin din 21 de şcoli cu predare în limba română sau mixte. Predarea rechizitelor a avut loc ieri, la sediul Episcopiei din Miercurea-Ciuc, ghiozdanele fiind preluate de către directorii şcolilor unde învaţă elevii.

Cu această ocazie, coordonatorul proiectului, preotul Cristian Cristinoi, a amintit că acţiunea socială a fost iniţiată în anul 2009, iar scopul este identificarea şi ajutorarea elevilor cu risc de abandon şcolar. „Ce-şi doreşte, ce-şi propune acest proiect? Ce scop are? (…) În primul rând, prin parteneriatul cu IŞJ Harghita, identifică problemele şi nevoile sociale ale elevilor, ale tinerilor din şcoli. Odată identificate aceste probleme, iată că ajungem şi la finalul proiectului, când 21 de unităţi de învăţământ din judeţul Harghita primesc rechizite şcolare (…) pentru fiecare elev care răspunde acelor criterii de selecţie socială, suficiente pentru un întreg an şcolar”.

Episcopul Covasnei şi Harghitei, PS Andrei Moldovan, prezent la eveniment, a amintit, în primul rând, că luni s-a deschis anul şcolar prin slujbe speciale, săvârşite de către slujitorii sfintelor altare. „Avem copii deosebit de talentaţi, avem dascăli deosebit de pregătiţi, iar frăţiile voastre sunteţi oameni de excepţie şi oameni care formaţi sufletele generaţiilor care vin după noi”, le-a spus PS Andrei directorilor prezenţi, în ciuda declinului învăţământului românesc.

În legătură cu proiectul derulat de episcopie în parteneriat cu CJ Harghita, acesta a arătat că „este un proiect care, nădăjduim noi, să-i bucure pe cei nevoiaşi”.

La rândul său, prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a arătat că, deşi instituţia pe care o conduce nu este parteneră în acest proiect, totuşi rolul Prefecturii este „de a face lobby acolo unde trebuie, când trebuie, pentru că lucrurile bune trebuie să continue. Şi cred că un proiect social (…) întotdeauna este binevenit”.

Prefectul judeţului a reiterat ce a spus la începutul anului şcolar, la Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Miercurea-Ciuc, şi anume: „orice legi am adopta în ţara asta, mai bune sau mai rele pentru sistemul de învăţământ, cred că performanţa se face tot în sala de clasă şi totul depinde în primul rând de dvs., de dascăli”. „Sigur că aceşti copii care primesc ajutoare nu au nici o vină că s-au născut în familii unde nu pot beneficia de atenţia cuvenită, poate că nu au posibilităţi chiar ei, familiile, motiv pentru care (…) cred că e un act şi un gest în faţa lui Dumnezeu foarte apreciat, ca să-i ajuţi pe cei mai nevoiaşi”.

Inspectorul şcolar general adjunct al IŞJ Harghita, Cristinel Glodeanu, a amintit în intervenţia sa că: „în 2009, când a început acest proiect, eram în Consiliul Judeţean şi am fost iniţiatorul acestei activităţi. Am încercat să găsim această modalitate de a sprijini copiii nevoiaşi”. De asemenea, şi-a exprimat speranţa „ca acest parteneriat dintre biserică şi şcoală să poată fi sprijinit şi de autorităţile publice, atât de Prefectură, cât şi de CJ – sperăm să intervină şi primăriile – deoarece este un lucru în favoarea copiilor”. Totodată, prof. Cristinel Glodeanu a mai punctat că trebuie insistat în continuare pe parteneriatul şcoală-biserică-familie.

Directoarea  Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea” din Topliţa, Anda Ianoşi, a spus că rezultatul acestui proiect, dar şi a altora derulate de Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, este acela că a crescut numărul elevilor romi care merg la şcoală, chiar dacă nu vin toţi o dată. „Faptul că derulaţi acest proiect, ca şi altele care ajută şcoala mea din Moglăneşti, este rezultatul prezenţei la şcoală, în acest an şcolar, a 129 romi. Anul trecut aveam 106 şi anul acesta 129 şi chiar dacă nu vin toţi o dată, ci pe rând, e important că văd ce înseamnă carte. E important să ştie o ordine, o disciplină şi că pentru a face ceva e bine să şi înveţi”, a punctat prof. Anda Ianoşi. (Şt.P.)

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.