- Cu această sărbătoare a avut loc şi încheierea solemnă a activităţilor duhovnice, religioase şi culturale, organizate cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei
Catedrala Episcopală din Miercurea-Ciuc şi-a prăznuit marţi cel de-al doilea hram – Acoperământul Maicii Domnului. A fost prilej de mare bucurie sufletească, pe de o parte pentru că a fost sărbătorit hramul Catedralei Episcopale, iar pe de altă parte cu această ocazie a avut loc şi încheierea solemnă a manifestărilor duhovnice, religioase şi culturale, care s-au desfăşurat pe durata mai multor zile pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu ierarhul locului, Preasfinţitul Părinte Andrei, şi Preasfinţitul Părinte Nestor, Episcopul Devei şi Hunedoarei, înconjuraţi de un amplu sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, precum şi oficialităţi judeţene şi locale din cele două judeţe.
ÎPS Laurenţiu: Suntem într-un loc important pentru fiinţa românească, pentru credinţa ortodoxă, pentru cultura şi valorile spirituale şi patrimoniale care sunt semne ale istoriei
În cuvântul său, ÎPS Laurenţiu Streza a rememorat cum s-a conturat înfiinţarea acestei eparhii. Acesta a amintit că cele două judeţe, Harghita şi Covasna, făceau parte din două eparhii separate şi „s-a ajuns la un consens spiritual, la o obligaţie duhovnicească, dumnezeiască”, astfel că biserica a propus şi statul a ajutat la înfiinţarea noii Episcopii. „Biserica trebuia să aibă grijă de credincioşii ei de aici şi statul să aibă grijă de românii care erau minoritate în ţara lor, în locul lor”.
Mitropolitul Ardealului a vorbit şi despre alegerea în fruntea noii Episcopii a ÎPS Ioan, actualul Mitropolit al Banatului. „Iată că a rânduit Dumnezeu atunci ca să se găsească şi un om. (…) Şi mi-am amintit de o discuţie pe care am avut-o cu vrednicul de pomenire, Mitropolitul Antonie, când l-am recomandat: iată, este un om, este un călugăr, este unul care a studiat peste tot, dar a fost studentul nostru şi este şi inginer. E imposibil ca în mintea lui de inginer, în capul lui sistematic, să nu pună temelie unei lucrări, unei instituţii care să dăinuiască. (…) Şi a pus temelie unei statornicii. Atunci când vine apa şi am văzut când vin ploile şi există pericolul de a mătura, de a duce, de a împrăştia, se face câte un zăgaz, se face câte un punct de oprire, un stâlp puternic. Ei, stâlpul acesta puternic a fost tocmai Episcopia Covasnei şi Harghitei. Şi de atunci şi până acum şi cu atât mai mult acum în mod sporit, grija noastră este îndreptată spre dumneavoastră, nu numai cu responsabilitate, dar şi cu multă aplecare, cu multă dragoste, ştiind că ajutăm pe cineva, ajutăm o populaţie, ajutăm o comunitate, ajutăm o episcopie care ţine românismul, care ţine credinţa cu forţa aici, în locurile binecuvântate de Dumnezeu ale ţării noastre”, a spus Mitropolitul Ardealului.
De asemenea, ÎPS Laurenţiu a apreciat realizările înfăptuite în Episcopia Covasnei şi Harghitei în cei 30 de ani de existenţă şi a făcut apel la unitate. „Ascultând acum atâtea lucruri, atâtea realizări care s-au împlinit aici în aceşti 30 de ani, iertaţi-mă că vă spun că nu sunteţi o Episcopie simplă. Nu. Sunt altele care au mai puţină activitate, pentru că aici neapărat trebuie să vă apăraţi. Aici neapărat trebuie să staţi cu toţii împreună, să vă uitaţi la cer şi să daţi mâna unii cu alţii, ca să nu bată vântul”, a punctat Înaltpreasfinţia Sa, care a mai precizat că „dacă ştim să ne apărăm credinţa şi neamul, ştim şi să ne comportăm frumos şi plăcut cu toţi cei pe care Dumnezeu a rânduit ca să vieţuiască împreună cu noi”.
ÎPS Laurenţiu a declarat ulterior, după slujbă, că această zonă este foarte importantă pentru Mitropolia Ardealului. „Suntem aici, într-un loc foarte important pentru noi. Nu e numai sensibil, ci e şi foarte important. Important pentru fiinţa românească, pentru credinţa ortodoxă, pentru cultura şi valorile spirituale şi patrimoniale care sunt semne ale istoriei, ale dăinuirii noastre în aceste locuri. De aceea, înaintaşii mei de la Mitropolia Ardealului, toţi au avut o grijă specială, o grijă deosebită faţă de comunităţile credincioşilor mai îndepărtate de centru. Dacă Sfântu Gheorghe, ca protopopiat, era în centru şi acolo s-a iniţiat o catedrală, dar care nu a putut fi ridicată cu sprijinul propriu al credincioşilor dimprejur, întreaga Mitropolie a contribuit lunar, fiecare parohie cu 2% din buget. Eu eram preot la Lisa, 6 ani în fiecare an trimiteam 2% din buget pentru terminarea acestei catedrale. Şi s-a terminat şi nu numai că s-a terminat, acum ea rodeşte, dă roade şi este o bucurie mare”, a spus Înaltpreasinfinţia Sa.
ÎPS Laurenţiu a mai spus că a adus şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh de la Bucureşti, „care exprimă de fapt grija Sfântului Sinod, grija Bisericii noastre faţă de această zonă binecuvântată de Dumnezeu. Şi în acelaşi timp am venit şi cu dragostea noastră şi cu prietenia noastră”.
PS Andrei: „Cei care sunteţi mai înaintaţi în vârstă ştiţi cât de greu a fost (…) când cele 80 de biserici, până la înfiinţarea Episcopiei, plângeau”
Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a apreciat că „foarte frumos s-a vorbit la împlinirea celor treizeci de ani de la înfiinţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei”. „S-a vorbit frumos, dar a fost foarte greu. Cei care sunteţi mai înaintaţi în vârstă ştiţi cât de greu a fost în anii 1995, 1996, 1997 şi 1998, când cele 80 de biserici, până la înfiinţarea Episcopiei, plângeau. Înaltpreasfinţia Voastră, în vreo câteva parohii, în loc de preot la sfânta masă, erau crescute mure şi copaci. (…) Doar atât trebuie să ştim: Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, actualmente mitropolit al Banatului, îl putem socoti un martir pe picioare. De ce? N-a fost uşor cu construcţiile, dar n-a fost uşor nici cu zidirea sufletelor celor care erau destul de împrăştiaţi. Aşa cum frumos spune, într-o poezie, sfântul Ioan Iacob Hozevitul: Fii pribegi ai ţării mele,/Rătăciţi printre străini,/Nu uitaţi menirea voastră/De creştini şi de români”, a spus PS Andrei.
Ierarhul locului a evidenţiat că, în 30 de ani, Episcopia Covasnei şi Harghitei este una dintre episcopiile Patriarhiei Române şi ale Mitropoliei Ardealului fruntaşe din toate punctele de vedere. „Şi-i mulţumim Lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit oameni buni şi cumsecade, de omenie. Înaltpreasfinţia Voastră, fără bunii creştini, n-am putea face nimic. Dânşii au făcut tot ceea ce se cheamă lucrare administrativă împreună cu bunii preoţi ai Episcopiei noastre”, a apreciat PS Andrei.
Preasfinţitul Părinte Andrei a mulţumit ÎPS Laurenţiu „pentru purtarea de grijă, ca mitropolit al locului şi ca părinte duhovnicesc ce ne sunteţi”. „Vă mulţumim pentru dragostea părintească cu care ne cuprindeţi pe toţi şi mulţumim şi celorlalţi ierarhi membrii ai Sfântului Sinod şi în primul rând Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru dragostea părintească care o poartă episcopiei noastre”, a mai spus episcopul Covasnei şi Harghitei.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele vicar administrativ Teodor Bijec a trecut în revistă realizările ce s-au înfăptuit în cei 30 de ani trecuţi de la înfiinţarea Episcopiei în 25 septembrie 1994.
„Răstimpul de 30 de ani scurs până acum a fost un timp al muncii, al roadei şi al binecuvântării cu Dumnezeu prin truda ierarhilor pe care Episcopia noastră i-a avut şi îi are până în momentul de faţă, a clerului, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini ortodocşi şi râvnitori din aceste părţi, din inima Ţării”, a spus părintele Teodor.
Acesta a amintit că în primul an de la venirea Înalt Preasfinţitului Părinte Ioan în Episcopia Covasnei şi Harghitei s-au deschis aproape 90 de şantiere, la biserici şi case parohiale. La începutul Episcopiei erau doar 99 de parohii, deservite de doar 61 de preoţi, până în acest an s-au mai înfiinţat 25 de parohii, ajungându-se la 124 de parohii, cu 112 preoţi care le deservesc. În ceea ce priveşte viaţa monahală, la început erau doar 3 mănăstiri şi un schit, iar în momentul acesta sunt 10 sfinte mănăstiri, 3 schituri şi 5 metocuri episcopale.
Cu privire la partea culturală, preotul Teodor a spus că au fost înfiinţate două centre culturale, la Sfântu Gheorghe şi la Miercurea-Ciuc.
Acesta a amintit şi de activitatea pe plan social. Conform părintelui, anul trecut în toată episcopia „cifra la care ne-am ridicat a fost de 1.040.000 de lei”. „Pentru alte episcopii sau alte episcopii cu aport mai mare de credincioşi şi de fonduri, poate nu este o sumă foarte mare, însă pentru noi, pentru condiţiile de viaţă misionară pe care o ducem aici, în Covasna şi Harghita, socotesc că este un lucru de cinste şi acesta. Şi prin lucrarea sectorului social nu se uită grija pentru cei aflaţi în suferinţă, aşa cum ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos să fim milostivi”, a precizat părintele Bijec.
Subprefectul judeţului Marius Ţepeluş: Sărbătorim o aniversare istorică, 30 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei
La Sfânta Liturghie a participat şi subprefectul judeţului Harghita, Marius Ţepeluş, care a declarat după slujbă că „suntem un popor al cărui nume este legat în chip tainic de Maica Domnului. Vedem bine, numai aici la noi în Eparhie, încheiem anul bisericesc cu Hramul Adormirii Maicii Domnului la mănăstirea de la Izvoru Mureşului, deschidem anul nou bisericesc cu Hramul Naşterii Maicii Domnului de la Mănăstirea Doamnei din Topliţa, şi astăzi, la cea mai importantă sărbătoare a comunităţii româneşti din Miercurea-Ciuc, hramul mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae, tot pe Fecioara Maria o preaslăvim”.
„În aceste momente duhovniceşti înălţătoare, trebuie să fim bucuroşi şi optimişti că trăim în pace şi libertate, că aparţinem lumii libere, civilizate şi democratice. Când aceste binecuvântări ni se par banale, să privim doar peste graniţă şi vedem o ţară sfârtecată de război, oameni în exil, sărăcie, frig şi disperare. Să ne bucurăm că ai noştri copii merg la şcoală, şi nu la război. Când ni se pare puţin lucru că avem o Patrie clar definită, securitate şi statalitate consolidată, e suficient să privim la Armenia, Georgia sau Ucraina, care au ghinionul să fie prea aproape de Rusia, sau la Israel, care este atacat tot timpul. În zi de Hram, suntem încrezători, Sus avem inimile, cu credinţa că mica, dar inimoasa şi luptătoarea comunitate românească din interiorul Arcului Carpatic va dăinui aici în veşnicie în pace şi prosperitate. Cu atât mai mult cu cât sărbătorim o aniversare istorică, 30 de ani de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, răstimp în care pot spune că Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu ierarhi vrednici şi jertfelnici, care au sfinţit acest pământ, ridicând şi reabilitând mănăstiri şi biserici sfinte. Mă gândesc la toţi cei care au contribuit la ridicarea Episcopiei noastre, cler şi popor, că bun lucru au înfăptuit. Este instituţia divino-umană cea mai importantă pentru comunitatea românească, care iată, ne aşează şi ne ocroteşte mereu sub Acoperământul ei sfânt. La mulţi ani tuturor credincioşilor, să fie sănătoşi, să poată lucra în pace, cu pasiune şi determinare pentru propăşirea familiilor lor şi a neamului românesc”, a mai spus Marius Ţepeluş.
Dr. Ioan Lăcătuşu: Înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei este cea mai mare izbândă a comunităţii româneşti din cele două judeţe
La rândul său, directorul onorific al Centrului European de Studii Covasna-Harghitei, dr. Ioan Lăcătuşu, care a participat la toate etapele până la înfiinţarea Episcopiei şi după aceea 30 de ani alături de cei doi ierarhi, a afirmat după slujbă presei că „înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei este cea mai mare izbândă a comunităţii româneşti din cele două judeţe”.
„Aşa cum s-a spus aici, pe lângă rosturile binecuvântate a fiecărei episcopii, Episcopia noastră a avut o misiune specială izvorâtă din realităţile celor două judeţe, din condiţia românilor numeric minoritari, într-un mediu multietnic şi pluriconfesional, refractar la alteritate, pentru că, după cum ştiţi, Episcopia nu a fost primită cu foarte mare entuziasm, deşi s-a dovedit că ea a devenit ceea ce şi-a propus de la început: un factor de înţelegere, de armonie”, a spus dr. Ioan Lăcătuşu.
Acesta a punctat că, „din păcate, trebuie să spunem, deşi e un moment sărbătoresc, avem încă lucruri multe de realizat”. „Populaţia celor două judeţe, populaţia românească, în cei 30 de ani, a scăzut de la 100.000 la 70.000. Tinerii noştri n-au locuri de muncă. Este o diferenţă între ceea ce face statul maghiar şi ceea ce nu face statul român, privind această zonă de importanţă geostrategică deosebită. Noi ne înţelegem deosebit cu concetăţenii maghiari de rând. Şi sunt oameni minunaţi, harnici, gospodari, generoşi. În schimb, elita maghiară şi cei care hotărăsc rosturile noastre de aici, aţi văzut că nu totdeauna doresc linişte, armonie şi încă se mai visează la enclave, la autonomii etc. Statul român trebuie să fie atent. Alaltăieri, la Sfântu Gheorghe, am sfinţit şi dezvelit bustul Protopopului Aurel Nistor. Aurel Nistor spunea aşa: Problema românilor din secuime nu este doar problema lor, este problema ţării. Dacă aici nu este linişte, nici în ţară nu va fi linişte. Sperăm că aceste adevăruri să fie cunoscute şi înţelese pe deplin şi aşteptăm de mult, de foarte mult, o strategie de dezvoltare economică, socială, armonioasă a acestei părţi de ţară, în care este loc şi pentru români şi pentru maghiari. Nimănui nu-i este şi nu este de folos enclave şi alte experimente. Vedem ce se întâmplă în lume. Mulţumim Bunului Dumnezeu că mi-a îngăduit să prind acest moment şi că am putut participa efectiv alături de Înaltul Ioan şi Preasfinţitul Andrei la momente istorice, unice, pentru că noi am avut o misiune, cea a păstrării identităţii”, a mai spus dr. Ioan Lăcătuşu.
***
Pentru a marca evenimentele dedicate sărbătoririi a 30 de ani de la momentul înființării Episcopiei Covasnei și Harghitei, precum și a bunei conlucrări pe care aceasta a avut-o cu Brigada 61 Vânători de Munte „Virgil Bădulescu”, din Miercurea Ciuc, Preasfințitul Părinte Andrei, a primit în dar din partea Ministerului Apărării Naționale, „Emblema de onoare a Secretariatului General”.
La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Laurenţiu a acordat mai multor clerici din Episcopia Covasnei şi Harghitei cea mai mare distincţie a Mitropoliei Ardealului: Crucea Şaguniană.
Astfel, au primit distincţia Preacuviosul Părinte Arhimandrit Emilian Telcean, stareţul Mănăstirii Topliţa, Preacuviosului Părinte Protosinghel Filotei Mânzală, exarh cultural şi ecleziar al Catedralei Episcopale din Miercurea-Ciuc, Preacucernicul Preot Cristian Cristinoi, consilier social, Preacucernicul Preot Răzvan Vlad Ganea, consilier colportaj, Preacucernicul Părinte Teodor Florin Mocanu, protopop al Protopopiatului Sfântu Gheorghe, Preacucernicul Părinte Dumitru Apostol, protopop al Protopopiatului Călimani, Preacucernicul Părinte Gheorghe Păncescu, protopop al Protopopiatului Miercurea-Ciuc, Preacucernicul Părinte Marcian Darius Mărcuş, protopop al Protopopiatului Buzăul Transilvan.
Consemnare de Şt. Pătrîntaş