Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Harghita, pe lista judeţelor în care va poposi caravana KineDok | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Cultură » Harghita, pe lista judeţelor în care va poposi caravana KineDok
Harghita, pe lista judeţelor în care va poposi caravana KineDok

Harghita, pe lista judeţelor în care va poposi caravana KineDok

Regizorul Tonći Gaćina şi filmul Turism! vor ajunge la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc

În 2015, Asociaţia One World România lansa KineDok, un program de distribuţie alternativă de film documentar care îşi propune să completeze distribuţia clasică şi să aducă filmul documentar mai aproape de public. Programul a fost iniţiat de Institutul de Film Documentar din Republica Cehă, împreună cu alte patru ţări europene (Slovacia, Ungaria, Croaţia şi România); anul trecut s-au alăturat Polonia şi Norvegia, iar acum proiecţiile vor ajunge şi în Bulgaria.

În acest an, proiecţiile au debutat în luna martie, pe litoral, iar în această lună vor continua în alte 12 oraşe din ţară, unde vor poposi şi cineaşti, protagonişti şi experţi din domeniu, aceştia urmând a participa la discuţii libere cu publicul.

În judeţul Harghita vor avea loc proiecţii la Odorheiu Secuiesc şi la Miercurea-Ciuc.

Miercuri, la Sala Audiovizuală a Bibliotecii Municipiului Odorheiu Secuiesc (Piaţa Kokereszt, nr. 2), de la ora 18:00, va avea loc proiecţia filmului Turism!. A doua zi, joi, 15 iunie, filmul va fi proiectat la Muzeul Secuiesc al Ciucului (Piaţa Cetăţii, nr. 2), de la ora 20:00.

Turism! este un documentar despre ciclul vieţii de pe coasta Adriaticii – un adevărat „sezon de vânătoare”, unde gazdele sunt vânătorii, turiştii cei vânaţi, iar personalul de curăţenie – elementul care vine să se bucure de resturile rămase. Gazdele experimentate ştiu fiecare truc cu privire la modul de a-ţi face oaspeţii să se simtă ca acasă şi să revină. Pe de altă parte, turiştii par să trăiască într-o binecuvântată ignoranţă în ceea ce priveşte jocul din care fac parte, observând totul prin lentilele aparatelor de fotografiat.

Atât la Odorhei, cât şi la Ciuc va fi prezent şi regizorul Tonći Gaćina. Născut în 1983, la Split, Tonći Gaćina a absolvit Split Art Academy, Departamentul Film şi Video în 2010 şi a obţinut o diplomă în Regie de Film şi TV (film documentar) în 2015, la Academy of Dramatic Art (Zagreb). Pe lângă Turism!, el a mai regizat 22:22 Split-Zagreb (2008), Šta bi bilo… (2009), Pape (2010), Heritage (2010) şi Fire (2012).

La sfârşitul lunii, o nouă proiecţie

După ce locuitorii din Miercurea-Ciuc sunt invitaţi să urmărească filmul documentar Turism!, joi seara, pe 29 iunie, tot la Muzeul Secuiesc al Ciucului, de la ora 20:00, va avea loc proiecţia filmului Expirat.

În bogata ţară a Norvegiei, risipa de alimente este o problemă imensă cu nici o soluţie aparentă. Un grup de patru tineri decide să facă ceva pentru a creşte gradul de conştientizare a problemei şi să iniţieze schimbări sociale şi voinţa politică de a lua măsuri în legătură cu acest lucru. Ei plănuiesc un tur de 5 săptămâni pe bicicletă, din nordul Norvegiei către sud – aproximativ 3.000 kilometri – un efort uriaş care necesită ca ei să consume multă mâncare nutritivă pe parcursul drumului. Singura problemă este de altfel chiar propria şi unica lor regulă: toate mesele trebuie să provină din alimente aruncate. Deşi sarcina pare dificilă, pe drum întâlnesc multe persoane care îi ajută şi care s-au săturat să vadă mâncare bună în tomberoane. Exploatarea produselor expirate nu a avut niciodată un gust atât de bun.

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.