Harghita, ora 7:00: se circula în condiții de iarnă pe toate drumurile naționale
Ing.Cătălin Romanescu, șeful SDN Harghita, declara pentru publicația noastră că la ora 7:00 traficul rutier în județ se desfășura în condiții de iarnă pe toate drumurile naționale. Stratul de zăpadă de pe acestea era cuprins între 0 și 3 cm, excepție făcând Bucin, de la km 3 până la km 25, unde erau 5 cm.
Acum, DN 12 începe să se înnegrească.
În timpul nopții s-a acționat 230 de tone de sare, începând cu ora 00:00 și până la 7:00, iar pe drumuri au intervenit peste 30 de utilaje.
Ing. Cătălin Romanescu a mai spus că probleme în trafic sunt inerente, apărând mici blocaje. Așa a fost în Borsec și Lunca, unde au avut probleme 5-6 tiruri.
