Marius Ţepeluş, subprefect al judeţului Harghita, de Ziua Drapelului Naţional: „Putem respecta un simbol naţional fără să cerem tuturor să-l simtă la fel”
Ziua Drapelului Naţional al României – sărbătorită în fiecare an, din 1998, pe data de 26 iunie – a fost marcată şi în municipiul Miercurea-Ciuc. Dimineaţă, Drapelul a fost sfinţit în Catedrala Episcopală, după care, la Monumentul Ostaşului Necunoscut, a avut loc un ceremonial militar de înălţare a stindardului naţional la catarg.
În mesajul transmis, Marius Ţepeluş, subprefect al judeţului Harghita, spunea că „Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită astăzi, reprezintă pentru noi, toţi cetăţenii României, prilejul de a onora stindardul naţional şi cei 177 de ani de când, sub deviza Dreptate – Frăţie, revoluţionarii paşoptişti au proclamat tricolorul ca steag naţional al tuturor românilor.
(…) Drapelul nu este despre superioritate sau despre excludere. Nu este un semn că cineva ar fi mai «român» decât altcineva, sau că nu este loc pentru toţi. În ţara noastră, unde trăiesc oameni de diferite etnii, unde avem o mare diversitate de culturi şi tradiţii, e important să ştim că simbolurile naţionale nu trebuie să ne despartă, ci să ne apropie.
Pentru români, drapelul înseamnă apartenenţă, rădăcini şi speranţă. Pentru ceilalţi, poate fi văzut ca un simbol al statului în care trăim cu toţii, indiferent de limbă, etnie sau origine. Şi e important ca acest simbol să fie purtat cu decenţă, cu bun simţ şi cu grijă pentru convieţuirea noastră paşnică.
Putem respecta un simbol naţional fără să cerem tuturor să-l simtă la fel, pentru că, la final, ceea ce contează este felul în care ne purtăm unii cu alţii: cu respect, cu deschidere şi cu dorinţa de a construi un viitor comun.
Aşadar, vă îndemn ca atunci când vedem drapelul României să ne gândim nu doar la trecut, ci şi la prezentul nostru comun – unul în care diversitatea este o bogăţie, nicidecum o piedică”.
La rândul său, col. Cristian Tiberiu Cristescu, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „Gen. Virgil Bădulescu”, spunea că Drapelul Naţional al României este un simbol care aparţine deopotrivă societăţii civile şi militarilor.
„Ceea ce ne diferenţiază pe militari, cei activi şi chiar în rezervă, este faptul că acest pilon al credinţei noastre este elementul de bază sub care noi am jurat credinţă patriei noastre. Este simbolul pe care l-am purtat în teatrele de operaţii, pe care navele şi aeronavele îl poartă în afara ţării noastre, este simbolul pe care zilnic îl purtăm nu doar pe uniformă, ci şi în suflet.
Drept urmare, astăzi cred că este momentul cel mai prielnic pentru a-l cinsti, cinste astfel Drapelul Naţional al României, cinste Armatei României, cinste României”, afirma col. Cristian Tiberiu Cristescu.
După alocuţiuni, Drapelul a fost dus la catargul de lângă Monumentul Ostaşului Necunoscut, unde a fost binecuvântat şi sărutat de către oficialităţi.
Evenimentul dedicat Zilei Drapelului Naţional s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. (L.C.)