Finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Judecătoriei Topliţa | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 11 octombrie 2024
Home » Societate » Finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Judecătoriei Topliţa
Finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Judecătoriei Topliţa

Finalizarea lucrărilor de reabilitare a sediului Judecătoriei Topliţa

Ministerul Justiţiei continuă seria investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii judiciare la standarde europene. Lucrările care au vizat reabilitarea sediului Judecătoriei Topliţa au fost finalizate, după o investiţie de aproape 1,2 milioane de lei.

La evenimentul oficial organizat cu ocazia finalizării lucrărilor, dl Ion-Claudiu Teodorescu, Secretar general al Ministerului Justiţiei, a transmis mesajul ministrei justiţiei, doamna Alina Gorghiu, arătând, printre altele: „Mă bucur când sunt vizibili paşii întreprinşi pe calea realizării unui sistem de justiţie care să corespundă nevoilor societăţii. Nevoi care, pentru a fi împlinite, necesită o justiţie eficientă, aflată în slujba justiţiabilului. (…) Anul trecut, aproape 27 de milioane de lei au fost alocate pentru construcţia sediilor unor instanţe, iar aproape 3,5 milioane de lei au fost direcţionate pentru dotările instanţelor. Pentru a performa, sistemul de justiţie are nevoie de investiţii şi, în acest sens, afirm cu tărie că la nivelul Ministerului Justiţiei aveţi un partener loial care, în virtutea competenţelor, o să vă acorde tot sprijinul pentru a beneficia de resursele umane şi materiale necesare bunei funcţionări”, se arată într-un comunicat de către Ministerul Justiţiei.

Biroul de informare şi relaţii publice Curtea de Apel Târgu Mureş a emis un comunicat de mulţumire, în cadrul căruia se precizează:

„Conducerile Curţii de Apel Târgu Mureş, Tribunalului Harghita şi Judecătoriei Topliţa transmit mulţumiri reprezentantului Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, Parchetelor de pe lângă Tribunalul Harghita şi Judecătoria Topliţa, Baroului de avocaţi Harghita, Penitenciarului Târgu Mureş, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Harghita, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Poliţiei municipiului Topliţa, constructorului, proiectantului şi dirigintelui de şantier, tuturor invitaţilor prezenţi, precum şi personalului Judecătoriei Topliţa care au avut disponibilitatea de a ne însoţi pe parcursul desfăşurării festivităţii de inaugurare a sediului administrativ al Judecătoriei Topliţa ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare termică, reparaţii exterioare şi interioare.

Totodată, transmitem mulţumiri colegilor judecători, cu funcţii de conducere şi de execuţie, de la instanţele din aria de competenţă a Curţii de Apel Târgu Mureş care au fost alături de noi la acest moment festiv.

Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare termică a fost de 1.183.894,08 lei, cu TVA. Lucrările au fost necesare faţă de starea efectivă a imobilului şi au vizat, în principal, îmbunătăţirea performanţei energetice a clădirii şi creşterea eficienţei sistemului de încălzire – măsuri cu impact pozitiv asupra mediului şi consumului de energie electrică. Astfel, au fost realizate: termoizolarea şi aplicarea tencuielii decorative peste izolaţie la faţadele imobilului, înlocuirea centralelor termice existente pe combustibil fosil cu centrale termice pe gaz, montarea de noi corpuri de iluminat tip LED în toate holurile clădirii, amplasarea panourilor fotovoltaice, înlocuirea învelitorii acoperişului (excluzând părţile în care există învelitoare din ţiglă), montarea jgheaburilor noi, înlocuirea geamurilor şi uşilor exterioare.

Distinct, au fost executate lucrări de reparaţii curente în sumă de 47.905 lei, constând în racordarea la reţeaua de gaze naturale, zugrăvirea spaţiilor interioare, vopsirea uşilor interioare, vopsirea profilurilor metalice ale geamurilor din proximitatea uneia dintre scările interioare şi a structurii metalice a acestei scări, schimbarea pardoselii în centrala termică”.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.