Expoziţie-Concurs de Ouă Decorative – Tradiţie şi expresie artistică la Topliţa

0

În perioada 30 martie – 9 aprilie 2026, Muzeul de Etnografie Topliţa al Centrului Cultural Topliţa găzduieşte proiectul „Expoziţie-Concurs de Ouă Decorative”, un eveniment dedicat valorificării tradiţiilor pascale şi creativităţii artistice. Iniţiativa este organizată în parteneriat cu Biblioteca Municipală „George Sbârcea”, Primăria Topliţa şi un grup informal de hand-made, reprezentat în acest proiect de Eleonora Braic.

Expoziţia reuneşte artizani din ţară şi din străinătate, ale căror lucrări evidenţiază diversitatea tehnicilor decorative – de la cusut, croşetat şi tricotat, până la pictură, quilling sau colaj. Fiecare obiect expus reflectă o îmbinare între tradiţie şi interpretare personală, rezultând o colecţie variată de creaţii cu identitate distinctă.

Evaluarea va urmări bogăţia elementelor decorative şi modul în care acestea contribuie la expresivitatea lucrării, fidelitatea faţă de modelele autentice şi tehnicile tradiţionale, dar şi capacitatea de reinterpretare a acestora, distribuţia armonioasă a motivelor pe întreaga suprafaţă, precum şi acoperirea echilibrată a decorului, conturează unitatea vizuală a fiecărei piese etc.

Complexitatea modelelor alese, precum şi paleta cromatică sunt şi ele de luat în considerare. În acelaşi timp, tehnicile de realizare sunt apreciate prin gradul lor de dificultate, reflectând îndemânarea şi răbdarea fiecărui participant.

Evenimentul include deci şi o componentă competitivă, cele mai reuşite creaţii fiind recompensate astfel:

  • Premiul I – 200 lei;
  • Premiul II – 150 lei;
  • Premiul III – 100 lei.

Lista participanţilor evidenţiază o comunitate artistică activă şi diversă: Camelia Dunaev, Lenuţa Molnar, Carmen Moraru, Maria Nasta, George Lungu Nasta, Mihai Lungu Nasta, Emilia Patron, Camelia Zaharia, Cristina Pop, Elena Mirela Panaite, Silvia Pană, Sanda Ciobanu, Floarea Truţa, Geta Lupoiu, Aurelia Adriana, Eleonora Braic, Valerian Liliana Petreanu, Ionela Marcu, Olivia Preda, Adriana Ujică, Maria Pop, Kiraly Hajnalka, Viorica Lazăr şi Melania Doţi.

Pe lângă dimensiunea artistică, proiectul include şi o componentă umanitară, lucrările putând contribui la susţinerea unei cauze sociale.

Prin această iniţiativă, Muzeul Etnografic Topliţa devine un spaţiu de întâlnire între patrimoniu şi creaţie contemporană, evidenţiind continuitatea tradiţiilor şi rolul comunităţii în păstrarea şi transmiterea acestora.

Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 30 martie, de la ora 15:00, la Muzeul de Etnografie Topliţa (primăria veche).

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.