Campanie ADR

Eroii neamului au fost comemoraţi la Monumentul Mausoleu de la Topliţa Secu

0

Oameni veniţi din localităţile apropiate, oficialităţi şi preoţi au avut, joi, de Înălţarea Domnului la Ceruri, un singur gând: eroii neamului.

Un moment special care a marcat împlinirea a 100 de ani de la ridicarea Monumentului Mausoleu de la Gura Secului, Topliţa, a fost oficierea slujbei religioase la monument şi nu în biserică, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit. La aceasta au participat preoţi slujitori la mănăstirile şi bisericile din zonă.

În Cuvântul de Învăţătură, episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Andrei, arăta: „Înălţarea Domnului Hristos, legată indispensabil de Sfânta Înviere, sunt cei doi stâlpi pe care se zideşte eterna sa dumnezeire şi credinţa mântuirii noastre. Azi este praznicul spiritualităţii creştineşti îndumnezeite prin viaţa Fiului Omului care a luat firea umană, căzută în păcat şi îndumnezeind-o a dus-o la Tatăl şi stă de-a dreapta Tatălui.

Neamul nostru românesc odată cu Înălţarea Domnului la Ceruri îşi serbează istoria eroismului său legendar personificat prin eroi. Este istoria sufletului românesc împodobit cu bogate realizări ale virtuţilor de bărbăţie şi vitejie străbună prin care s-a clădit viaţa României de azi şi se plămădeşte România de mâine. De aceea, toţi cei buni la inimă, iubitori de neam, se adună cât mai mult în jurul Sfintelor morminte ale marilor noştri înaintaşi, ca să ia tărie de credinţă, de luptă şi de biruinţă.

Astăzi se face pomenirea «adormiţilor întru fericire, eroi ai neamului românesc», care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. Se estimează că în timpul Primului Război Mondial în ţara noastră au murit peste 1 milion de militari şi civili.

(…) Războaie şi tulburări sociale au fost şi vor mai fi. Sfânta Scriptură şi istoria stau mărturii în acest sens. Armata a existat dintotdeauna, nu a fost niciun timp în care ea să nu fi existat. La români fiecare bărbat a fost militar; mărturii avem «cântările de cătănie». Cu toate acestea, nimeni nu cunoaşte cu exactitate numărul eroilor români care s-au jertfit pentru România, întrucât războaiele pe care le-am purtat în istorie ne-au răpit până şi timpul de a-i număra şi identifica pe toţi cei căzuţi la datorie. Am fost un neam aşezat în calea tuturor răutăţilor, spune cronicarul. Ţara a fost nevoită să se apere de mânia celor fără neam şi fără ţară. Militarul român a stat permanent de veghe, mereu în stare de luptă; cu păgânii, militarii noştri nu aveau ţară de împărţit. Eroismul este o rezultantă a patriotismului caracterizat prin dragostea de credinţă, neam şi ţară. Eroii au fost modele de devotament, sacrificiu şi abnegaţie pentru valorile fundamentale ale identităţii şi spiritualităţii poporului. Ei au înţeles îndemnul Sfântului Apostol Pavel: «Să se jertfească pentru neamul său» (Fapte 28, 19). Au fost gata oricând pentru sacrificiul suprem, conform jurământului militar. Valorile militare şi valorile creştine au însemnat pentru ei alfa şi omega unei vieţi împlinite. Pentru ei valorile fundamentale, cum ar fi datoria, onoarea şi patria, nu au fost numai cuvinte de complezenţă.

Eroii, ca şi sfinţii, nu sunt din mit sau din legendă, ci ei au fost militarii, generalii, ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii, secundaţi în situaţiile de limită de tineri şi bătrâni, de bărbaţi şi femei, de elevi şi studenţi, de ţărani şi muncitori, de preoţi şi teologi, care şi-au îndeplinit responsabilităţile, din conştiinţă, cu hotărâre şi caracter. Ei au fost gata oricând să-şi asume nobila condiţie de eroi ai neamului pe care l-au slujit cu jertfelnicie.

În Biserică, la fiecare Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie pomenim «adormiţii întru fericire, eroi, ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei străbune (ortodoxe) pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăţia Sa».

Fie ca toţi eroii neamului nostru, pentru rugăciunile Sfintei noastre Biserici, să se înregimenteze în rândul sfinţilor militari din Împărăţia lui Dumnezeu! Amin”.

„Noi nu trăim cu frica deportărilor. (…) Străbunicii noştri nu plecau la muncă – erau deportaţi”

Câteva sute de persoane au asistat la ceremonialul militar şi religios de la monument, care a început cu acordarea onorului şi salutul Drapelului de Luptă de către col. Cristian Tiberiu Cristescu, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „Gen. Virgil Bădulescu”, şi Marius Ţepeluş, subprefect al judeţului Harghita, şi intonarea imnului de stat al României.

A urmat slujba religioasă de pomenire a eroilor, a celor care îşi dorm somnul de veci la baza mausoleului.

După ce a dat citire mesajului primului ministru interimar al României, Cătălin Predoiu, Marius Ţepeluş, subprefect al judeţului Harghita, în discursul său, preciza că „suntem generaţia care are privilegiul şi bucuria de a aniversa şi comemora 100 de ani scurşi de la marile evenimente istorice care au marcat evoluţia poporului nostru către desăvârşire, centenare care au adunat toate sacrificiile românilor pentru afirmarea naţională şi stăruinţa de a deveni o naţiune de sine stătătoare.

Iată că după ce nu demult am sărbătorit 100 de ani de la Marea Unire de la 1918 – momentul de glorie absolută al poporului român, anul acesta noi toţi ne aflăm în prezenţa unei duble aniversări de 100 de ani.

100 de ani de la desăvârşirea unităţii bisericeşti ortodoxe în România şi ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie, când Mitropolitul primat Miron Cristea – cel mai de seamă fiu pe care Topliţa l-a dat patriei noastre – devenea întâiul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu atât mai mult cu cât cel de-al doilea centenar pe care-l prăznuim astăzi aici, la Gura Secului, prin pomenirea eroilor, este opera Întâiul Patriarh al României, Miron Cristea – 100 de ani de la ridicarea acestui mausoleu. În calitatea sa de preşedinte al Societăţii «Cultul Eroilor» a dispus construirea monumentului şi a iniţiat tradiţia de a celebra Ziua Eroilor în ziua de Înălţarea Domnului”.

Marius Ţepeluş a mai subliniat că „astăzi este ziua în care trebuie să ne amintim că pământul românesc e udat cu mult sânge şi cu multe lacrimi, iar acest altar de la Gura Secului este mărturia veşnică pentru noi şi pentru generaţiile viitoare că înaintaşii noştri, eroii care au făcut România Mare, au fost la înălţimea chemării lor. Nu putem supravieţui ca naţiune liberă şi împlinită fără muncă, educaţie, cultură, credinţă şi fără respect deplin faţă de istoria noastră, fără cunoaşterea şi preţuirea eroilor şi martirilor neamului”.

La rândul său, Sebastian Buzilă, primarul municipiului Topliţa, afirma faptul că „la 100 de ani de la ridicarea acestui mausoleu, unii spun că viaţa e grea. Da, e plină de provocări. Dar să nu uităm, noi nu trăim cu frica deportărilor, cu graniţe închise, cu frica de a spune ceea ce gândim. Străbunicii noştri nu plecau la muncă – erau deportaţi. Părinţii şi bunicii noştri nu aveau voie să gândească altfel – riscau închisoarea. Noi astăzi putem vorbi, putem alege, putem pleca şi ne putem întoarce, putem construi.

Greul de azi e altfel. E un greu care ne dă voie să ne exprimăm. E un greu pe care îl putem rosti şi, mai ales, îl putem schimba. Noi trăim şi vremuri cu tensiuni, se simte în societate o ruptură, o oboseală. Şi tocmai de aceea avem datoria, nu doar de cetăţeni, ci şi ca oameni, să nu permitem urii să crească între noi. Liniştea, echilibrul, respectul, libertatea sunt cele mai de preţ moşteniri ale eroilor noştri.

Să nu ne batem joc de ele, să nu lăsăm libertatea să devină o vorbă goală, să nu ridicăm ziduri între români acolo unde au fost dărâmate cu atâta suferinţă.

Astăzi nu e doar o zi de pomenire, este o zi de angajament. Să fim păstrătorii valorilor pentru care aceşti oameni s-au jertfit”.

„Unii trăiesc cu iluzia că vremurile grele prin care au trecut eroii de aici, străbunicii şi bunicii noştri, nu se mai pot întoarce, că drumul istoriei merge doar înainte, spre mai bine. Dar adevărul e că istoria se poate repeta, iar responsabilitatea de a nu retrăi greutăţile trecutului ne aparţin nouă celor de azi. Este firesc să ne dorim mai mult şi mai bine. Dar aşa cum România a avut nevoie de jertfă, luptă şi muncă pentru a câştiga libertatea de care ne bucurăm astăzi, tot aşa şi noi, fiecare în parte, trebuie să fim dispuşi să muncim şi să facem sacrificii pentru o viaţă mai bună. Totul depinde de noi. Să învăţăm să nu ne plângem mereu, ci să preţuim ceea ce avem şi cu răbdare şi perseverenţă să construim ceea ce ne lipseşte”, a mai spus primarul municipiului Topliţa.

„Dăm slavă lui Dumnezeu că am ajuns aceste zile sfinte şi binecuvântate”

La monumentul ridicat în memoria ostaşilor români au depus, conform protocolului, coroane de flori oficialităţile. După ceremonial, zeci de persoane au aşezat, la rândul lor, coroane de flori la monumentul-mausoleu.

Finalul evenimentului a aparţinut grupului de copii Flori Topliţene, coordonaţi de Livia Harpa, care a oferit un scurt moment muzical.

Aplauzele de final au fost îndreptate către Garda de Onoare şi defilarea acesteia. „Dăm slavă lui Dumnezeu că am ajuns aceste zile sfinte şi binecuvântate când prăznuim Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri şi ziua în care pomenim eroii noştri naţionali.

Odată cu centenarul patriarhal, dăm slavă lui Dumnezeu şi îl rugăm să odihnească sufletele lor acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”, a transmis un gând PS Andrei, episcopul Covasnei şi Harghitei.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.