Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
În fiecare an, Ziua Culturii Naţionale, se află într-o comuniune spirituală cu sărbătorirea zilei de naştere a celui mai mare poet român, Mihai Eminescu. Chiar din primii ani de şcoală, tânărul elev nu este mulţumit pe deplin cu situaţia sa, îndrăgostit fiind de satul natal, Ipoteşti, şi de aceea nu poate rămâne prea mult la Cernăuţi, unde era înscris la celebrul liceu chezaro-crăiesc cu limba de predare germană. La insistenţa părinţilor, în toamna anului 1865, se întoarce la Cernăuţi pentru continuarea studiilor, după ce aproape doi ani şi-a împlinit visurile în jurul localităţii de baştină. Este găzduit de profesorul ardelean Aron Pumnul, un apostol al românismului în a cărui bibliotecă îşi cultivă setea de cultură şi literatură, ca şi de învăţătură. Este influenţat puternic de personalitatea dascălului, care considera că limba este sufletul naţiunii, temelia şi condiţia unei culturi naţionale. Aron Pumnul este şi autorul primei antologii de literatură română Lepturariu românesc cules din scriptori rumâni, structurată în şase părţi, care cuprinde activitatea a aproape o sută de nume de scriitori, aceasta fiind şi cartea de căpătâi a tânărului Eminescu.
Din păcate, prea iubitul său profesor trece în eternitate la începutul anului 1866, iar discipolul său scrie îndurerat prima sa poezie La mormântul lui Aron Pumnul sub semnătura „Mihai Eminoviciu, privatist”. După dispariţia apropiatului său dascăl de la care aflase multe lucruri despre Transilvania şi după ce publică câteva creaţii lirice în revista Familia condusă de Iosif Vulcan, îşi începe în luna iunie periplul său ardelean, poposind cu carnetul său de notiţe la Blaj, unde pe dealul Hula, având imaginea reală a comunităţii, rosteşte cuvintele: Te salut din inimă, Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea.
Blajul era pe atunci un centru cultural cunoscut, în care majoritatea tinerilor urmau cursurile şcolilor teologice din localitate. Ei îl cunoşteau pe Eminescu după lectura poeziilor apărute în revista Familia. Vestea sosirii tânărului poet a circulat cu viteza vântului şi se auzeau cuvintele E aci Eminescu! E aci Eminescu! spuse de tineri cu multă afectivitate. E urmărit peste tot şi fiecare vrea să discute cu el, îl văd în parcurile oraşului unde declama cu gesturi teatrale câştigând admiraţia celor prezenţi, deoarece cetia foarte bine, cu deosebire poeziile, aşa încât teologii se opriau şi ascultau în jurul lui. Fiul preotului din Bucerdea Grânoasă, Ion Oargă relatează un fapt autentic: Seara, cum mergeam cătră casă, îl găsesc pe Eminescu singur, pe o bancă, în promenada din Blaj.
– Unde eşti în cvartir, domule Eminescu? Unde vei dormi?
– Ia, aci, în promenadă…
Atunci îl chiem să vie cu mine, la gazda mea. Cocoana a mai întins o rogojină pe jos şi i-a dat o pernă de s-a culcat şi el acolo…
Eminescu este pretutindeni, ba prin piaţa Blajului, ba pe malul Târnavei, ba în curtea gimnaziului, ba prin preajma măgărarului (mare povestitor) uimindu-i pe tinerii intelectuali cu modul său de a recita, de a se comporta, de a asculta poveştile măgărarului, de a alcătui discursuri din memorie, încât aceştia afirmau: cum se poate ca băieţandrul acesta, care n-a umblat la şcoală, n-a absolvit decât câteva clase ştie totuşi, atâtea lucruri, ştie multe ca şi noi şi mult mai bine decât noi? continuând cum se poate că el, care n-a învăţat încă poetica, ştie să facă poezii?
Fără să dea de ştire cuiva, Eminescu părăseşte Blajul şi apare în localitatea Bucerdea Grânoasă, despre care un publicist contemporan, Ciprian Rus, aminteşte că este un sat din câmpia Ardealului, aşezat între apa Târnavei şi a Mureşului, despre care poetul ar fi auzit de la dascălul său, Aron Pumnul. În această comunitate s-a născut Ioan Maiorescu, tatăl marelui cărturar Titu Maiorescu, din familia Trifeştilor care era rudă cu Petru Maior.
Despre popasul din Bucerdea Grânoasă îşi aminteşte Ion Oargă astfel: După ce ne-am sculat şi noi, am prânzit, cum se prânzeşte pe sate. După prânz, el a dispărut fără să zică ceva… Am auzit mai târziu, că a umblat cu copiii prin sat… Unde s-a dus nu ştiu încheind cu tristeţe cele întâmplate.
Cutreieratul prin locuri îndepărtate poetul l-a continuat, fie însoţind trupe de teatru, fie căutându-şi prietenii printre oamenii simpli, bătrâni şi sfătoşi care ştiau poveşti, snoave, basme şi legende, fie prin sate şi cătune îmbogăţindu-şi comorile populare culese cu tradiţii şi obiceiuri noi, cu cântece despre vechi istorioare.
Şi toate acestea, de-a lungul timpului, s-au întrupat în Opera marelui poet, care s-a impus în literatura şi cultura europeană şi universală.
Astăzi, în această frământată lume contemporană, se cuvine să ne aplecăm fruntea, sufletul şi inima de aceste inestimabile valori spirituale eminesciene.
Stelian Busuioc,
Dr. György Géza-Árpád
