Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
- Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric
– Mi se pare total inexplicabilă realitatea că după eliberarea Ardealului de Nord-Est, funcţionarii maghiari fără cetăţenie română, majoritatea aduşi din Ungaria, erau menţinuţi în posturi şi erau iniţiatorii rezistenţei localnicilor faţă de aplicarea oricărei hotărâri venită de la Bucureşti.
– Faptul era constatat oficial. Într-un document al Jandarmeriei din 13 iunie 1945 se consemna: „În manifestările lor şovine, ungurii sunt încurajaţi de însăşi autorităţile române din teritoriul Ardealului de Nord, la conducerea cărora se află cetăţeni români de origine etnică maghiară”. Era de fapt rezultatul alianţei Partidului Comunist Român (PCR) cu Uniunea Populară Maghiară (UPM) sub oblăduirea şi calda îndrumare a Comandamentului sovietic. Iată: în judeţul Sălaj, noul prefect numit după eliberare, Câmpeanu, a dat dispoziţii să fie schimbaţi notarii şi pretorii români şi să fie înlocuiţi cu unguri, cei destituiţi nefiind în vederile politice ale guvernului de la Bucureşti.
– Aşa-zisul guvern democrat al lui Petru Groza şi-o făcea cu mâna lui…
– Să cităm şi dintr-o constatare a Legiunii de Jandarmi Ciuc, din 1946 de această dată: „Din felul cum se produc manifestările şovine pe raza judeţului Ciuc, reiese clar că acestea sunt organizate şi regizate chiar de funcţionarii de Stat – judeţeni, comunali”. Ferentzi Emerik, conducător al Secţiei de propagandă a Organizaţiei judeţene UPM „primeşte şi difuzează instrucţiunile primite de la Budapesta” şi a vegheat să se păstreze simbolurile din timpul ocupaţiei: toate indicatoarele rutiere erau în limba maghiară, pe unele menţionându-se „spre Budapesta”; în şcoli erau aceleaşi manuale, aceleaşi hărţi; notarii şi primarii refuzau să întocmească acte în limba română; maghiarii care cooperau cu românii erau consideraţi trădători ai cauzei etc. Lucrurile mergeau până la amănunt: pretorul plăşii Târgu Secuiesc, Resch Francisc, inspectând Cernatu de Jos, i-a ordonat unei bătrâne care voia să-şi arendeze pământul pe care nu-l putea lucra Regimentului 21 Artilerie, staţionat în zonă, să nu o facă, întrucât „nu poate da pământ unguresc la Armata română”. La Sântion Lunca, unde în 1940 biserica ortodoxă fusese transformată în târlă de oi de localnicii unguri conduşi chiar de primar, în 1945, acelaşi primar, fiind acum membru al Uniunii Populare Maghiare, nu admitea aducerea în comună a unui preot român.
– Vorba lui Caragiale: să se revizuiască totul, dar să nu se schimbe nimic…
– Un tablou al situaţiei generale ce se dorea conservată şi după readucerea în trupul ţării a teritoriilor ocupate reiese şi mai clar dintr-o notă a Agenturii Banat către conducerea SSI: „Pe tot teritoriul Ardealului de Nord (…) funcţionează fel de fel de autorităţi formate din persoane fără nici o pregătire culturală sau profesională, cu trecut dubios şi fără nici o garanţie morală. Unii chiar foşti puşcăriaşi pedepsiţi pentru crime, furturi, spargeri”. Documentul exemplifica cu situaţia din Oradea: „La prefectură funcţionează prefect român, iar restul şefilor de servicii şi personalul funcţionăresc sunt unguri (…) Aproape nici unul nu cunoaşte limba română. Aceeaşi situaţie este la Primărie, unde primarul este evreu, ca şi la alte instituţii de Stat. Chestura Poliţiei este condusă de un evreu, fost comerciant, ajutat de comisari evrei de aceeaşi categorie. Personalul administrativ este format numai din unguri, iar gardienii un amestec de unguri şi ţigani, oameni fără de căpătâi cea mai mare parte – după cum spune populaţia – foşti hoţi de buzunare şi de găini sau vagabonzi, cărora nu le-a plăcut niciodată să muncească (…) În toate instituţiile se întrebuinţează limba maghiară, atât în actele scrise, cât şi în convorbiri, cu toate că în judeţul Bihor populaţia majoritară este românească. Românul, dacă se prezintă la vreo instituţie, nu poate să-şi spună plângerea în româneşte, deoarece nu este ascultat de nimeni. Dacă vrei să vorbeşti la telefon şi ceri numărul în româneşte, nu eşti servit. În tramvai, nu ţi se dă bilet dacă ceri în româneşte”.
– Citeam că noile autorităţi române purtau pur şi simplu uniforme militare maghiare.
– S-a consemnat acest fapt în judeţul Satu Mare. Asta pe lângă faptul că în întreaga poliţie era un singur român, comisarii fiind foşti chelneri sau birjari unguri. Scria în documentul citat: „şeful Poliţiei este ungur şi umblă îmbrăcat în uniformă militară ungurească având gradul de colonel. De asemenea, şi comisarii poartă uniformă ungurească iar gardienii sunt civili cu şapcă de honvezi şi cu banderolă. Şeful Siguranţei, un oarecare Stanciu Nil, îmbrăcat în uniformă ungurească şi purtând gradul de maior, este şi şeful Biroului Politic. Despre numitul se spune că ar fi venit de la Bucureşti, nu se ştie precis cine este şi de cine a fost trimis; cu prefectul nu vrea să stea de vorbă, refuzând să-i dea lămuriri pentru ce a arestat 40 de primari şi ajutori de primari din judeţ”. La CFR, Comisia sindicatului, alcătuită doar din maghiari, ţinuse o întrunire în care hotărâse să nu primească românii trimişi din Ţară şi au manifestat cerând ca toţi românii să părăsească localitatea (…) Românii erau foarte supăraţi pe anunţul MAI că va lăsa autorităţile existente, pe motiv că ar fi fost alese de popor; de apariţia numai a ziarelor ungureşti; de păstrarea în funcţii a autorilor unor atrocităţi antiromâneşti în timpul ocupaţiei horthyste; de arestările fără motiv operate doar printre români (…) Populaţia română din Ardeal este îngrijorată şi uimită de atitudinea evreilor întorşi din lagăre, care au uitat cu totul de purtarea ungurilor, şi astăzi colaborează cu ei într-o acţiune contra intereselor şi aspiraţiilor româneşti”.
– Şi acest lucru este greu de înţeles…
– Dacă readucerea configuraţiei unităţilor administrativ-teritoriale la forma din 1940 s-a făcut relativ uşor, problema funcţionarilor părea de nerezolvat. Se încerca păstrarea în posturi chiar şi a celor care refuzau făţiş cetăţenia română. Românii numiţi în funcţii publice erau întâmpinaţi cu ostilitate, activitatea le era obstrucţionată, erau permanent reclamaţi pentru a-i determina să plece. La Ciuc, de pildă, prefectul Bálint Mihály şi Organizaţia Uniunii Populare Maghiare le-au pus în vedere funcţionarilor români de la Camera Agricolă ca în patru zile să părăsească judeţul. În comuna Dobolii de Jos (Trei Scaune), preşedintele UMP, Asztalos Ladislau şi preotul Deak Iosif au organizat o manifestaţie pentru schimbarea primarului Dionisie Lepăduş, cu strigări de genul „Vrem primar ungur”, „Jos valahii!”. În cadrul unor manifestaţii din judeţul Odorhei s-a cerut alungarea funcţionarilor români nu doar din posturile obţinute, ci din întreg Ardealul. Concluzia Legiunii de Jandarmi Odorhei era categorică: „Oricare ar fi măsurile luate de Guvern pentru înfrăţirea româno-maghiară, secuii nu acceptă acest lucru. Gândul lor este numai la Ungaria Mare”. Mai ales în judeţele „secuieşti” atmosfera era atât de încărcată încât l-a obligat pe Teohari Georgescu, ministrul de Interne, să intervină direct, la o şedinţă a Comitetul Judeţean PCR Târgu Mureş, unde secretarul organizaţiei, Loeb Martin, s-a plâns că guvernul a trimis funcţionari români în judeţ: „Noi cerem ca toţi care sunt numiţi să vie la noi să primească aviz”. Cu toate că populaţia română era majoritară, din totalul funcţionarilor MAI, români erau doar 350 şi 620 erau maghiari. În vreme ce simbolurile româneşti erau pângărite sau distruse, pretorul plăşii Sf. Gheorghe, Hadnagy Francisc, a dat chiar un ordin, nr. 1256/1945 de liberă folosinţă a steagului Ungariei; cei care s-ar împotrivi erau declaraţi „fascişti” şi trebuiau pedepsiţi. Autorităţile româneşti erau mereu provocate: la 8 iulie 1945, la o manifestaţie organizată chiar de lideri ai UPM din Odorhei, două coloane de tineri au trecut prin faţa postului de jandarmi cu steagul Ungariei şi cântând: „Ardealul a fost şi este unguresc/ Jos cu chipiul românesc”.
Deşi făceau tot posibilul pentru a împiedica aplicarea legilor româneşti în Transilvania de Nord-Est şi contestau apartenenţa de drept a regiunii la România, funcţionarii maghiari voiau să-şi păstreze posturile plătite de statul român. În toate documentele de arhivă apare un singur caz de posesor al unui post important care a renunţat de bună voie la funcţia deţinută: este cazul lui Kurkó Lájos, şeful Poliţiei Carei, care a demisionat şi a făcut o cerere către Ministerul de Interne de la Budapesta pentru a fi numit ca ofiţer de poliţie în Ungaria. (Va urma)
Interviu de Mihail GROZA
