După 14 ani, a fost desemnat câştigătorul pentru colectarea şi transportul deşeurilor în judeţul Harghita

0
  • Bíró Barna-Botond: În ultimul moment am reuşit să redresăm situaţia şi să menţinem judeţul pe direcţia corectă, salvând administraţia judeţeană de la un posibil faliment

După 14 ani de la semnarea contractului de finanţare a proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Harghita, autorităţile anunţă că a fost desemnat câştigătorul pentru colectarea şi transportul deşeurilor. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru implementarea Sistemului Integrat de Management al Deşeurilor Harghita (ADI SIMD Harghita) a finalizat în aceste zile procedura pentru delegarea prin concesiune a serviciilor de colectare şi transport al deşeurilor din judeţ, în următoarele săptămâni urmând să fie semnat contractul, iar până la sfârşitul anului 2026 sistemul integrat de management al deşeurilor ar urma să devină complet operaţional, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita.

„În sfârşit pot veni cu veşti bune în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor. Sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca, în următoarele săptămâni, să semnăm contractul cu acel consorţiu care, până la sfârşitul anului, trebuie să pună în funcţiune în mod unitar, în judeţul Harghita, colectarea şi transportul deşeurilor menajere. În ultimul an am lucrat pentru a proteja judeţul Harghita de declanşarea unei proceduri de infringement din partea Uniunii Europene şi pentru a evita obligarea Consiliului Judeţean Harghita la rambursarea a aproape 250 de milioane de lei. Această sumă este echivalentă cu totalul fondurilor alocate de Consiliul Judeţean Harghita pentru dezvoltarea administraţiilor locale pe o perioadă de 7 ani. În ultimul moment am reuşit să redresăm situaţia şi să menţinem judeţul pe direcţia corectă, salvând administraţia judeţeană de la un posibil faliment. Anul trecut am început prin consultări cu specialişti din domeniul deşeurilor, cu experţi care administrează depozite de deşeuri şi operează servicii de colectare şi transport. Le mulţumesc colegilor din judeţul Covasna, colegilor din Miercurea-Ciuc şi viceprim-ministrului Tánczos Barna, deoarece ne-au sprijinit mult în acest demers. În urma consultărilor, am redefinit condiţiile astfel încât să facem proiectul atractiv pentru antreprenori şi să menţinem costurile pentru populaţie la cel mai scăzut nivel posibil”, a spus, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, citat în comunicat.

Acesta a mai subliniat că după semnarea contractului va începe o perioadă de pregătire pentru ca până la sfârşitul anului să fie pus în funcţiune sistemul integrat de management al deşeurilor, în întreg judeţul.

„Astfel, vom fi unul dintre puţinele judeţe în care atât depozitarea, cât şi colectarea şi transportul vor fi asigurate în mod unitar şi integrat. Aceasta înseamnă că în toate localităţile din judeţul Harghita vom introduce colectarea selectivă a deşeurilor şi le vom putea gestiona în mod unitar. Prin aceasta protejăm mediul şi eficientizăm din punct de vedere economic tot ceea ce ţine de colectarea, tratarea şi procesarea deşeurilor. Le mulţumesc lui Incze Csongor şi colegilor de la ADI SIMD pentru munca intensă depusă în ultimul an. Le mulţumesc primarilor din judeţul Harghita pentru colaborare. Îi rog pe locuitorii judeţului Harghita să fie cooperanţi atunci când sunt contactaţi prin intermediul administraţiilor locale sau de către specialiştii firmei care va asigura colectarea şi transportul, deoarece vor fi încheiate 100 de mii de contracte. În toate localităţile, cu excepţia comunei Remetea, se vor încheia contracte individuale. Sper ca, dacă până la sfârşitul anului colectarea şi transportul deşeurilor menajere vor porni fără probleme peste tot, să putem asigura şi pentru locuitorii din Remetea îndeplinirea angajamentului asumat de Consiliul Judeţean Harghita în urmă cu 14 ani”, a mai punctat Bíró Barna-Botond.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.