Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Dr. Sergiu Sîngeorzan: „Nu cred că poate cineva să realizeze cu adevărat cum este la Suceava, cum se lucrează în spitalele pline cu pacienţi COVID-19” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Sănătate » Dr. Sergiu Sîngeorzan: „Nu cred că poate cineva să realizeze cu adevărat cum este la Suceava, cum se lucrează în spitalele pline cu pacienţi COVID-19”
Dr. Sergiu Sîngeorzan: „Nu cred că poate cineva să realizeze cu adevărat cum este la Suceava, cum se lucrează în spitalele pline cu pacienţi COVID-19”

Dr. Sergiu Sîngeorzan: „Nu cred că poate cineva să realizeze cu adevărat cum este la Suceava, cum se lucrează în spitalele pline cu pacienţi COVID-19”

Mărturiile medicului primar epidemiolog Sergiu Sîngeorzan, şeful Serviciului de Prevenire a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (SPIAAM) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, detaşat la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, supranumit „Lombardia României”.

Dr. Sergiu Sîngeorzan a trăit timp de două săptămâni alături de personalul medical, drama unei lupte inegale cu noul coronavirus, inamicul insidios care a îmbolnăvit aproape 3.000 de oameni din judeţul Suceava până în prezent şi a închis una dintre cele mai vechi şi mai importante aşezări din România.

„Destinul sau şansa a făcut să am posibilitatea de a lua pulsul exact din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Sf. Ioan cel Nou Suceava, unde am fost delegat iniţial timp de o săptămână. Dar am decis să îmi mai prelungesc şederea cu încă o săptămână, pentru a ajuta echipa medicală din punct de vedere epidemiologic.

Am ajuns în Suceava la o săptămână după preluarea conducerii de către Armată şi după ce în mare circuitele şi regulile generale de funcţionare erau deja stabilite. Am găsit spitalul într-o dezorganizare informatică, dar nu structurală. Unitatea sanitară era împărţită în sectoare COVID şi NON-COVID, ştergându-se graniţele între specialităţi. Personalul medical era deficitar şi obosit: aproape jumătate din ei erau scoşi din circuit (ori infectaţi, ori şi-au dat demisia, ori  autoizolaţi în hoteluri sau acasă), iar cealaltă jumătate era pe baricade, la lucru, epuizată fizic şi psihic. Ca să vă faceţi o idee, la sosirea mea erau internate în spital 510 cazuri COVID şi 30 cazuri NON-COVID, adică 540 cazuri internate din 1.200, cât avea spitalul capacitatea. Iar din 1.450 de angajaţi, activau undeva la 400-500 de cadre.

Problema cea mai mare era lipsa cadrelor medicale, care să permită înlocuirea colegilor obosiţi şi extenuaţi. Din acest considerent, au sosit la Suceava echipe de medici şi asistente, iniţial de la spitalele militare din ţară (Cluj şi Iaşi), iar apoi şi de la cele civile (Iaşi şi Câmpulung), detaşaţi pe perioade de câte două săptămâni, să acopere acest deficit de personal.

Existau circuite funcţionale bine delimitate, pentru tot personalul medical care lucra atât în zona COVID, cât şi în zona NON-COVID. Echipamentele de protecţie erau în număr suficient, uniforma de spital constând obligatoriu din combinezon, mască de protecţie, botoşei sau cizme de cauciuc şi mănuşi pentru toţi angajaţii. Cei care lucrau cu pacienţii COVID aveau adiţional încă 2 perechi de mănuşi, ochelari, vizieră şi nu aveau voie să se dezechipeze deloc pe întreaga perioadă a activităţii (8-12 ore). Dacă mă întrebaţi pe mine, măsurile erau extreme, ţinând cont de modelul de echipare al ţărilor vestice (Anglia, Germania, Elveţia, etc.).

Întorcându-mă la mine şi la experienţa mea, acum, uitându-mă înapoi, mă consider norocos că am avut oportunitatea şi şansa să ajut acolo unde era cea mai mare nevoie de ajutor. O experienţa unică, ce ne arată că, indiferent de situaţie, oamenii sunt cei care contează”.

– Ce v-a impresionat?

Oamenii. Îndârjirea şi unitatea oamenilor pe care i-am întâlnit şi mai ales a celor veniţi din alte spitale să ajute. Echipa administrativă, militară, oameni remarcabili pe care n-am să-i uit probabil niciodată, erau veniţi din diverse părţi ale ţării: unul din Bucureşti, unul din Braşov, unul din Bistriţa-Năsăud, unul din Sibiu şi doi de la Iaşi. Oameni care nu se cunoşteau, dar au reuşit în scurt timp să formeze o echipă unitară, cu un ţel comun: acela de a restabili ordinea în spitalul din Suceava. Alt exemplu care m-a marcat: două asistente din Fălticeni care lucrau la Ambulanţă şi care veneau zilnic la colegul lor medic, internat pe ATI, COVID pozitiv, aflat într-o stare gravă, pentru a-l susţine fizic şi psihic. De asemenea, voluntarii, tineri cu pregătire sanitară care, fără să fie remuneraţi în vreun fel, veneau şi puneau osul la treabă, alături de angajaţii spitalului.

Ca experienţă negativă, pot aminti vizita pe care am făcut-o împreună cu generalul medic dr. Ionel Paul Oprea, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Sasca Mică, o comună aflată la câţiva kilometri de Fălticeni, unde am văzut oameni într-adevăr cu probleme, care locuiau în condiţii inumane, dar care, din păcate, cred că nu sunt singurii din România în această situaţie. Şi mai trist era că, din 350 de beneficiari ai Centrului, peste 250 erau confirmaţi cu COVID-19. Cu aceste persoane nu poţi să comunici normal, să-i faci să înţeleagă ce este igiena mâinilor, că trebuie să şi-o facă în mod corespunzător sau să le explici că trebuie să stea izolaţi. O experienţa tristă, care m-a marcat.

– Cât de mult vă va ajuta experienţa câştigată la spitalul judeţean din Suceava, emblematic în lupta împotriva COVID-19, în cariera dumneavoastră, dar în activitatea specifică de coordonare a SPIAAM?

– Harghita este judeţul cu cele mai puţine cazuri de pacienţi infectaţi COVID, lucru îmbucurător atât pentru cadrele medicale, cât şi pentru populaţia din zonă. După episodul Suceava, pot compara situaţia de aici, din Miercurea Ciuc, cu cea de acolo, diferenţa este enormă, iar pragul de percepţie a îngrijorării faţă de cazurile care se prezintă la spitalul nostru s-a modificat. Consider că multe dintre reacţiile noastre la pacienţi sunt exagerate, fără a exclude factorul de prevenţie, care trebuie menţinut. Posibilitatea de a vedea o structurare a spitalului pe zone COVID, de a experimenta stilul de muncă al militarilor şi dedicaţia personalului medical mi-au îmbogăţit cu siguranţă bagajul de cunoştinţe, atât teoretice, cât şi practice. De asemenea, am văzut şi am simţit importanţa acordată epidemiologului şi activităţii acestuia, mai ales în contextul dat.

Trebuie să fim realişti, ancoraţi în realitate şi să vedem pădurea de copaci. Doar aşa o să putem aplica măsurile cele mai bune, atât la nivel de unitate sanitară, cât şi la nivel de populaţie a judeţului Harghita.

– La cinci luni după debut, COVID-19 este încă o boală necunoscută pentru medicii şi cercetătorii care zilnic descoperă lucruri noi, pe care nu le-ar fi bănuit în ziua precedentă. Cât timp credeţi că va trece, până când această boală nu va mai fi o necunoscută?

– Experienţa acumulată în ultima perioadă, atât la nivel mondial, cât şi naţional, este încă fragedă, dacă pot spune astfel. Deşi se creionează nişte direcţii, încă nu putem afirma concret şi sigur că aceasta este direcţia cea bună. Încă se fac studii, se trag unele concluzii. Un exemplu ar fi cel al medicaţiei pentru tratamentul COVID-19. Se pare că unele medicamente utilizate n-ar fi aşa de eficiente pe cât s-a crezut. Complicaţiile generate de acestea dau deseori bătăi de cap specialiştilor, iar efectele benefice nu sunt cele scontate. De asemenea, pe partea de laborator rămânem în continuare cu metoda de detecţie moleculară ca şi golden standard, cu toate că există şi aici riscul unor rezultate fals pozitive sau negative. Referitor la statusul imunitar dat de trecerea prin infecţie, sunt încă întrebări privind perioada de imunitate dobândită. Deci, aşa cum spuneam iniţial, evoluţia pandemiei şi a cunoştinţelor acumulate despre ea sunt într-o continuă dinamică. Concluziile se vor concretiza în ani, din păcate. Ceea ce se ştie sigur este faptul că de acum încolo va trebui să trăim cu acest virus SARS-CoV-2 şi că aceasta este perioada de adaptare a fiinţei umane la virus. Iar până la un vaccin eficient, mai avem de tras puţin.

– Cum putem evita infectarea cu noul coronavirus?

– Recomandările mele rămân aceleaşi: igiena mâinilor efectuată mai des decât până acum, utilizarea măştii în spaţiile publice închise (magazine, mall-uri, mijloace de transport în comun etc.) şi distanţarea socială în limitele bunului simţ. Din păcate, nu ne putem aştepta ca după data de 15 mai, sau când se va hotărî relaxarea regulilor de izolare, să se aprindă lumina, să ne trezim din coşmar şi să ne reîntoarcem la viaţa de dinainte de pandemie. Virusul nu va dispărea pur şi simplu în neant. Tare îmi este teamă de o nouă re-emergenţă a cazurilor de îmbolnăviri după ce oamenii or să înceapă să se deplaseze dintr-un judeţ în altul. Oricum, recomandările mele rămân, iar timpul va lucra de partea noastră, fiecare zi însemnând mai multe informaţii despre COVID şi, deci, linii direcţionale din ce în ce mai clare.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.