Două persoane au decedat în urma unui grav accident rutier, pe DN 13B
Doi bărbați de 41 și 35 de ani au decedat, în noaptea de duminică spre luni, după ce autoturismul în care se aflau în calitate de pasageri a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
Inspectoratul de Poliție județean Harghita a informat că în jurul orei 2:00 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Odorheiu Secuiesc au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN 13/B s-a produs un accident rutier.
„Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a rezultat faptul că un tânăr de 21 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Gheorgheni către Praid, la ieșire din comuna Joseni, din cauze ce urmează a fi stabilite la finalizarea cercetărilor, ar fi pierdut controlul vehiculului și a părăsit partea carosabilă întrând în coliziune cu un copac situat pe partea sa de deplasare. Din nefericire, în urma evenimentului, doi bărbați, de 41 și 35 și de ani, au decedat, iar alți doi pasageri, unul de 44 și unul de 17 ani au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate”, au arătat reprezentanții IPJ Harghita.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita, la fața locului au intervenit trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc. „La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ și SVSU Praid. La sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat faptul că o autoutilitară, în care se aflau 5 persoane, s-a răsturnat în afara părții carosabile, din nefericire, 2 dintre acestea fiind decedate. Celelalte 3 persoane rănite, conștiente, au fost asistate medical de către echipajele SMURD și SAJ, ulterior 2 fiind transportate la spital. Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului”, a informat ISU Harghita.
Conform IPJ Harghita, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Drumul a fost blocat total aproximativ 30 de minute.
