Dotări moderne pentru școlile din municipiul Toplița – investiție de aproape 6,9 milioane lei prin PNRR

0
  • Comunicat de presă

Municipiul Toplița a finalizat un proiect important pentru modernizarea unităților de învățământ preuniversitar, prin investiția realizată în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Toplița”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 Educație.

Valoarea totală a investiției este de 6.893.515,55 lei, fără TVA. Contractul de finanțare a fost semnat în luna august 2023, procedura de achiziție pentru dotări a început în februarie 2025, iar recepția dotărilor a fost realizată în martie 2026.

Prin acest proiect au beneficiat de dotări moderne următoarele unități de învățământ din municipiu: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Grădinița Voinicel, Liceul Teoretic „Kemény János”, Liceul Teoretic „O. C. Tăslăuanu”, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”, Școala Gimnazială „Miron Cristea” și Școala Gimnazială „Sfântu Ilie”.

În cadrul proiectului au fost realizate următoarele dotări:

  • 5 laboratoare de informatică dotate complet și 1 laborator IT pentru grădiniță;
  • 6 laboratoare IT dotate cu mobilier;
  • 103 săli de clasă dotate cu echipamente digitale;
  • 100 săli de clasă dotate cu mobilier și materiale didactice;
  • 6 laboratoare multidisciplinare de științe complet echipate;
  • 7 cabinete de consiliere psihopedagogică dotate complet;
  • 3 cabinete școlare dotate complet;
  • 5 săli de sport dotate cu echipamente specifice;
  • 1 atelier de practică pentru învățământul profesional (IPT) dotat complet.

Această investiție contribuie direct la îmbunătățirea condițiilor în care învață elevii din Toplița și la crearea unui mediu educațional mai modern, mai bine echipat și mai adaptat cerințelor actuale.

Educația este o prioritate reală, iar condițiile bune din școli influențează în mod direct calitatea actului educațional și rezultatele elevilor. În același timp, este important de spus deschis că există în continuare unități de învățământ în care spațiile necesită intervenții. O parte dintre aceste probleme au fost deja rezolvate prin fonduri din bugetul local și prin fonduri europene, iar pentru celelalte continuăm să investim din bugetul local și să pregătim proiecte și soluții de finanțare.

Investițiile în educație sunt investiții în viitorul comunității. Municipiul Toplița va continua să folosească fiecare oportunitate de finanțare pentru a îmbunătăți condițiile din școli și pentru a asigura elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional cât mai bun.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.