Direcţia Silvică Harghita şi-a propus să regenereze în campania de împăduriri din această primăvară o suprafaţă totală de peste 220 de hectare -

Direcţia Silvică Harghita şi-a propus să regenereze în campania de împăduriri din această primăvară o suprafaţă totală de peste 220 de hectare

0
  • Comparativ cu anul trecut, suprafeţele ce vor fi regenerate au scăzut

Direcţia Silvică (DS) Harghita şi-a propus să regenereze în campania de împăduriri din această primăvară o suprafaţă totală de 222 de hectare în fondul forestier de stat şi în cel privat administrat de instituţie, atât prin plantări de puieţi, cât şi prin regenerări naturale. În 2024, direcţia silvică şi-a propus să regenereze în total o suprafaţă de 313 ha, dar la finalul campaniei au fost redate circuitului productiv 365 ha.

În fiecare an, în România, începând din 15 martie şi până în 15 aprilie se desfăşoară Luna plantării arborilor, perioadă în care au loc campaniile de împăduriri de primăvară. În judeţul Harghita, această perioadă este decalată cu aproximativ o lună, campania de împădurire începând de obicei în prima parte a lunii aprilie.

Directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, a declarat că, în momentul de faţă, pregătirile pentru campania de împăduriri sunt finalizate, fiind încheiate contracte de prestări servicii pentru lucrările ce vor fi executate. Acesta a arătat că numărul angajaţilor direcţiei s-a reglat de la an la an pentru a se încadra în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de Consiliul de Administraţie al RNP – Romsilva. Şi Regia Naţională a Pădurilor (RNP), în ultima perioadă de timp, a trebuit să aibă o schemă mai suplă de personal. Astfel, „practic, noi nu mai avem posibilitatea să angajăm muncitori permanenţi sau sezonieri şi suntem nevoiţi să lucrăm cu prestatori de servicii”. Ing. Cătălin Mutică a explicat că, de mai mulţi ani, Direcţia Silvică Harghita a publicat în sistemul electronic de achiziţii publice toate lucrările care sunt necesare a se executa şi, în urma licitaţiilor, se încheie contracte de prestări servicii cu agenţi economici care sunt atestaţi pentru execuţia lucrărilor silvice. „Noi, deja, pentru lucrările de împăduriri din acest an şi cele care urmează – completări şi descopleşiri – avem contracte semnate. Practic, am iniţiat procedurile cu mult timp înainte, astfel încât primăvara să avem contractele semnate şi, în momentul în care temperaturile permit ca lucrările să fie executate, putem să semnăm ordinul de începere a acestora”, a spus directorul DS Harghita.

Plantări efective vor fi pe 88 de hectare, diferenţa fiind regenerări naturale

Potrivit datelor furnizate de directorul DS Harghita, din cele 222 de hectare care vor fi regenerate în această primăvară, 35 de hectare vor fi în fondul forestier de stat şi 187 de hectare în fondul forestier administrat de instituţie, dar care aparţine altor proprietari (proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, composesorate sau persoane fizice). În fondul forestier de stat, din cele 35 de hectare, 14 ha vor fi regenerări naturale şi 21 ha vor fi plantări efective. În fondul forestier administrat de RNP – Romsilva, dar care aparţine altor proprietari, 120 ha vor fi regenerări naturale şi 67 ha împăduriri integrale. Practic, din totalul suprafeţei care va fi regenerată, împăduriri efective vor fi pe 88 de hectare. „E mult mai puţin decât în anii trecuţi, dar aceasta nu înseamnă că rămân suprafeţe neregenerate”, a spus ing. Cătălin Mutică. Acesta a precizat că în anul anterior celui în care se efectuează regenerarea, în funcţie de amenajamentul silvic şi de situaţia din teren, dacă au fost doborâturi de vânt, la fiecare ocol silvic se stabilesc suprafeţele care urmează a fi împădurite. Conform acestuia, faptul că nu mai sunt suprafeţe aşa de mari de împădurit înseamnă că nu au mai fost doborâturi masive de vânt în ultima perioadă. De asemenea, datorită faptului că se folosesc tratamente cu regenerare sub masiv, rezultă suprafeţe mai mari în regenerări naturale. „Se mai plantează foarte puţin, ne folosim foarte mult de sămânţa naturală şi, astfel, se promovează tipul natural fundamental de pădure”, a precizat ing. Cătălin Mutică.

Pe de altă parte, a continuat directorul DS Harghita, şi regenerările naturale trebuie conduse de silvicultori prin anumite lucrări, astfel încât să se ajungă la o compoziţie stabilită prin amenajamentele silvice.

O parte din cele 88 de hectare care se împăduresc efectiv în acest an provin şi din tăieri rase. În Harghita, în zonă de munte, specia majoritară este molidul. Ing. Cătălin Mutică a explicat că în arboretele pure de molid unul dintre tratamentele cele mai uşor de executat este cel al tăierilor rase, „bineînţeles în parchete mai mici în ultima perioadă, conform normativelor tehnice”. În aceste parchete, la vârsta exploatabilităţii se intervine cu tăiere rasă, după aceea cu plantaţii, „fiindcă e cel mai uşor de a regenera în acest fel molidul”.

Acesta a arătat că, dacă nu vor fi doborâturi masive de vânt, aceste suprafeţe se vor diminua şi mai mult, deoarece prin dispoziţiile Codului silvic, pentru prima dată, sunt interzise tăierile rase în ariile naturale. Directorul DS Harghita a arătat că suprafeţele administrate de direcţia silvică se suprapun cu destul de multe situri Natura 2000 sau alte arii protejate şi, prin urmare, nu vor mai fi parchete de tăieri rase şi nici plantaţii clasice, cum erau până acum, iar cei care întocmesc amenajamentele silvice vor trebui să identifice alte tratamente care să promoveze regenerările naturale.

Aproximativ 450.000 de puieţi vor fi plantaţi

În această campanie, vor fi folosiţi aproximativ 450.000 de puieţi forestieri, în scădere faţă de 2024, când s-au plantat circa 700.000. În anii anteriori, în campania de primăvară se plantau  peste un milion de puieţi. Din  cei 450.000 de puieţi, cei mai mulţi – aproape 400.000 – sunt din specia molid. Puieţii provin din pepinierele proprii ale direcţiei silvice. Ing. Cătălin Mutică a spus că, anul acesta, va exista un excedent de puieţi, deoarece suprafeţele de împădurit sunt mai mici faţă de 2024. Cea mai mare parte a excedentului de puieţi vor fi distribuiţi la alte direcţii silvice din ţară, unde există deficit, şi doar dacă după aceea va mai exista un surplus vor fi valorificaţi la terţi.

Pe lângă molid, vor mai fi plantaţi puieţi de brad, larice, gorun, paltin de munte şi, într-o proporţie mai mică, fag.

Direcţia Silvică Harghita are în administrare o suprafaţă totală de 93.324 hectare fond forestier sau vegetaţie forestieră în afara fondului forestier (1.270 ha). Din acest total, 22.655 hectare sunt proprietate publică a statului, iar diferenţa aparţine altor proprietari, dar este administrată de direcţia silvică.

Suprafaţa forestieră totală a judeţului Harghita este de 264.109 ha. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *