În județul Harghita, de la începutul pandemiei și până astăzi au fost confirmate un număr de 301 cazuri de persoane infectate cu COVID-19, în creștere cu 11 în ultimele 24 de ore. Din totalul persoanelor confirmate, 214 s-au vindecat (14 în ultimele 24 de ore), 79 se află internate în Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc și în Spitalul suport COVID-19 din Odorheiu Secuiesc, sub supraveghere medicală, iar opt sunt decedate.
Potrivit informațiilor făcute publice de Biroul de presă din cadrul Instituției Prefectului – Județul Harghita, în 26 iunie, la ora 13:00, 653 de persoane se aflau în autoizolare la domiciliu, în scădere cu 35 în ultimele 24 de ore, și nici una în carantină instituționalizată. De la începutul crizei, 1.028 de persoane au ieșit din carantină și 10.373 din izolare la domiciliu.