Copil de 1 an şi 5 luni decedat în urma unui accident în curtea locuinţei
Un minor în vârstă de 1 an şi 5 luni a decedat în cursul zilei de marţi, în urma unui tragic accident produs în curtea unui imobil din satul Valea Rece, comuna Lunca de Jos, judeţul Harghita. Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, incidentul a fost sesizat în jurul orei 12:40.
„Din primele cercetări efectuate a rezultat că o femeie de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism în curtea imobilului unde domiciliază, intenţionând să iasă pe drumul public, ar fi surprins şi accidentat un minor, în vârstă de 1 an şi 5 luni” , a transmis IPJ Harghita.
Din nefericire, în ciuda intervenţiei echipajului medical sosit la faţa locului, copilul a suferit vătămări corporale grave şi a fost declarat decedat.
Poliţiştii harghiteni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs nefericitul eveniment. (E.Ş.)
