Condiţii perfecte pentru o vacanţă de schi în Harghita

0

Judeţul Harghita se pregăteşte să întâmpine turiştii şi localnicii în vacanţa de schi din perioada 24-28 februarie, când elevii din 17 judeţe, inclusiv Harghita, se vor bucura de zile libere dedicate sporturilor de iarnă. Cu această ocazie, cele 12 pârtii de schi din 6 locaţii incluse în SkiHarghita, sunt pregătite să ofere experienţe de neuitat.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Consiliul Judeţean (CJ) Harghita, regiunea SkiHarghita este prima din România care reuneşte multiple pârtii de schi într-un concept integrat, facilitând accesul la informaţii despre fiecare pistă, inclusiv gradul de dificultate. Pârtiile se află pe o rază de 117 kilometri, oferind oportunităţi pentru schiori de toate nivelurile, de la începători la avansaţi. Detalii despre pârtii şi condiţiile de acces pot fi consultate pe platforma Visit Harghita.

„Drumurile de acces către pârtii sunt curăţate, dar, pentru a preveni situaţiile neplăcute, este necesară folosirea anvelopelor de iarnă adecvate, a maşinilor 4×4 sau a lanţurilor antiderapante şi echiparea corespunzătoare a celor care se pregătesc să petreacă timp de calitate, în natură, în judeţul Harghita”, se arată în comunicat. De asemenea, Salvamont Harghita este prezent pe pârtii pentru a oferi asistenţă în caz de nevoie, garantând astfel siguranţa celor care aleg să se bucure de sporturile de iarnă.

Judeţul Harghita promovează un turism prietenos pentru familii, peste 200 de destinaţii fiind certificate Family Friendly. În plus, 2024 marchează începutul unui ciclu tematic dedicat gastronomiei locale, în pregătirea titlului de Regiune Gastronomică a Europei 2027. Astfel, Harghita va fi prezentă la târgurile de turism din Bucureşti şi Budapesta, consolidându-şi imaginea turistică.

„Turismul este unul dintre motoarele economiei locale şi este responsabilitatea noastră să depunem toate diligenţele pentru a promova şi consolida imaginea judeţului Harghita. Potenţialul este extraordinar şi vrem ca cei care vin aici să se simtă ca acasă şi să se poată bucura de bogăţia de arome, de locurile frumoase şi de ospitalitatea harghitenilor, a declarat Bíró Barna-Botond, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, citat în comunicat. (E.Ş.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.