Concluziile Corpului de Control al Prim-Ministrului după finalizarea verificărilor la Salina Praid

0
  • „Riscul de inundare a spaţiilor subterane ale salinei şi de afectare a zăcământului a fost subevaluat”

Corpul de Control al Prim-Ministrului (CCPM) a finalizat verificările la Societatea Naţională a Sării SA (SNS SA) şi Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR), acţiune începută după inundarea Salinei Praid în luna mai 2025.

„Potrivit concluziilor stabilite în urma verificărilor, riscul de inundare a spaţiilor subterane ale salinei şi de afectare a zăcământului a fost subevaluat şi calificat constant de reprezentanţii SNS SA ca nefiind un pericol iminent. În consecinţă, planificarea măsurilor tehnice şi organizatorice de protecţie a zăcământului nu au reflectat o strategie a titularului licenţei de exploatare pentru protejarea zăcămintelor de sare, a spaţiilor subterane exploatate şi a echipamentelor utilizate. Măsurile implementate nu au urmărit eliminarea riscului de inundare, fiind constituite, în principal, din lucrări de întreţinere cu efecte de scurtă durată sau de intervenţie în regim de urgenţă în cazul unor avarii, fără ca acestea să cuprindă şi lucrări de amenajare (din categoria lucrărilor de investiţii) pentru asigurarea protecţiei pe termen lung a salinei.

De asemenea, avizarea programelor anuale de exploatare la nivelul Sucursalei Salina Praid a fost caracterizată de formalism, cu atât mai mult cu cât măsurile tehnice prezentate de SNS SA în respectivele programe nu s-au putut raporta la un cadru normativ tehnic de referinţă. Lipsa normelor tehnice de referinţă a avut ca rezultat ineficacitatea instrumentului de coerciţie instituit prin lege, prin care ar fi fost posibilă sancţiunea inacţiunii sau măsurilor contrare normelor în ceea ce priveşte protecţia zăcământului la nivelul SNS SA”, se arată într-un comunicat remis de Guvernul României.

Ministrul Economiei: „Delăsare, rea-credinţă şi lipsă de responsabilitate, nu doar la Praid, ci şi în alte zone”

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a reacţionat, sâmbătă, după finalizarea raportului Corpului de Control al Primului-Ministru, precizând că „s-a confirmat încă o dată”: „Salrom şi-a bătut joc de banii şi resursele românilor”.

„Raportul Corpului de Control al Primului-Ministru spune negru pe alb ceea ce am spus şi eu de acum câteva săptămâni: Societatea Naţională a Sării a gestionat dezastruos resursele statului român. Şi Ministerul Economiei a analizat revocarea şi tragerea la răspundere a administratorilor, dar şi reformarea legislaţiei miniere. Corpul de Control al Ministerului Economiei are în lucru un raport din care a prezentat, deja, date parţiale: delăsare, rea-credinţă şi lipsă de responsabilitate, nu doar la Praid, ci şi în alte zone”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Acesta a arătat că a cerut conducerii Salrom să-şi dea demisia de onoare. „Au refuzat. Am cerut convocarea unei şedinţe pentru demitere, conform legii. Au refuzat. I-am acţionat în instanţă pentru obligaţia de a convoca şedinţa AGA pe care ministerul, ca acţionar majoritar, a cerut-o. Dar, cât timp justiţia este în grevă, trebuie răbdare. Numai că răbdarea are şi ea o limită. Lucrăm deja la o soluţie ca bunul-simţ să devină, în sfârşit, faptă”, a mai menţionat Radu Miruţă. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.