Clarificări privind menţinerea calităţii de asigurat în sistemul public de sănătate pentru anumite categorii de beneficiari de prestaţii sociale
Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială informează beneficiarii de indemnizaţie pentru creşterea copilului, indemnizaţie de acomodare în vederea adopţiei şi venit minim de incluziune că nu este necesară nicio acţiune suplimentară din partea acestora pentru menţinerea calităţii de asigurat în sistemul public de sănătate.
Potrivit unui comunicat de presă remis de AJPIS Harghita, Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare aduce modificări Codului fiscal (Legea nr. 227/2015), Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
„Precizăm că pentru beneficiarii de indemnizaţie pentru creşterea copilului, indemnizaţie de acomodare în vederea adopţiei şi venit minim de incluziune:
- nu este necesară exprimarea unei opţiuni de asigurare alternativă în sistemul de sănătate;
- contribuţia de 10% aferentă asigurărilor sociale de sănătate se va reţine automat la sursă, din indemnizaţiile lunare;
- această contribuţie va fi declarată şi plătită de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială şi a municipiului Bucureşti prin Declaraţia 112, în condiţiile prevăzute de lege, pentru fiecare beneficiar în parte.
Astfel, aceste categorii de beneficiari rămân asigurate în sistemul public de sănătate fără demersuri suplimentare”, se menţionează în comunicat.
