Ciucanul Robert Tămîrjan, campion naţional la paraciclism

La sfârşitul săptămânii, la Ocna Sibiului s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Şosea şi Paraciclism pentru toate categoriile.
La Paraciclism, Robert Tămîrjan (foto), care a concurat pentru CS Olimpia Bucureşti, a devenit campion naţional atât la contratimp individual, cât şi la proba de fond, în categoria C3.
„Rezultatele acestea pentru mine înseamnă un început, deoarece după o pauză lungă, din 2016, când am trecut la triatlon, acum am reintrat în lumea ciclismului. Acest rezultat înseamnă că mai pot atinge lucruri şi în ciclism. Rămâne de văzut.
Cât despre concurs şi traseu… proba de contratimp a fost ţinută pe un traseu rapid, dar vălurit, unde am fost bucuros că am reuşit să termin cu o viteză medie de 40 hm/h. Iar proba de fond a fost cu diferenţă de nivel mare, multe urcări şi coborâri diferite, dar mi-a plăcut că în sfârşit a fost ceva diferit faţă de traseele de triatlon, unde de obicei fugim numai pe plat”, preciza Robert Tămîrjan pentru publicaţia noastră.
La Elite masculin, campionul României a devenit Moldansky Gerhard, de la ACS Mentorise Cycling Team. Pe podium au mai urcat doi rutieri de la CSU Târgu Mureş: Iustin-Ioan Văidian şi Denis-Mattew Piciu.