Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Caravana pregătirii populaţiei în situaţii de urgenţă a ajuns în judeţul Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Caravana pregătirii populaţiei în situaţii de urgenţă a ajuns în judeţul Harghita
Caravana pregătirii populaţiei în situaţii de urgenţă a ajuns în judeţul Harghita

Caravana pregătirii populaţiei în situaţii de urgenţă a ajuns în judeţul Harghita

Timp de patru zile, între 18-21 octombrie a.c., Caravana SMURD „Fii pregătit” şi Centrul mobil de instruire a populaţiei pentru răspuns la situaţii de urgenţă se vor afla în judeţul nostru. Nu rataţi ocazia să le oferiţi celor mici oportunitatea să înveţe lucruri extrem de utile pentru dezvoltarea lor, măsuri şi acţiuni salvatoare în diferite situaţii de urgenţă care se pot produce în orice moment al zilei.

Activităţile vor fi susţinute de către specialiştii ISU „Oltul” Harghita, dar şi de către voluntarii Programului „Salvator din Pasiune” şi se vor desfăşura după următorul program:

  • marţi, 18 octombrie, localităţile Băile Tuşnad, Cozmeni;
  • miercuri, 19 octombrie, localităţile Ciucsângeorgiu, Voşlăbeni;
  • joi, 20 octombrie, localităţile Ditrău, Sărmaş;
  • vineri, 21 octombrie, municipiul Miercurea-Ciuc.

Centrul mobil este dotat cu echipamente inteligente ce simulează situaţii de urgenţă complexe, precum incendiile din locuinţe, sunete pentru condiţii meteo extreme sau simularea realistă a unui cutremur şi a modalităţii în care acesta se percepe într-o casă sau într-un apartament. Instructorii paramedici vor prezenta manevre esenţiale de prim-ajutor, iar personal de specialitate din cadrul Inspecţiei de prevenire şi Serviciului Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor va explica participanţilor metode prin care se pot proteja în caz de incendii, inundaţii sau cutremur. Durata unui ciclu de instruire este de 30 de minute şi se desfăşoară sub atenta îndrumare a personalului din cadrul ISU „Oltul” Harghita.

Participanţilor la sesiunea de instruire le sunt oferite mai multe scenarii pentru prevenirea incendiilor, tehnologii de recunoaştere a pericolelor şi efecte multimedia, acest centru mobil fiind conceput să poată asigura o învăţare experienţială. Toţi cei care vor veni vor avea parte de o experienţă nouă, vor putea beneficia de un nou tip de învăţare, prin care toţi participanţii să conştientizeze riscurile, să prevină apariţia unor accidente şi să ştie să acţioneze în timp util, pentru a-şi salva viaţa şi bunurile.

Caravana SMURD „Fii pregătit” şi Centrul Mobil pentru Răspuns în Situaţii de Urgenţă sunt proiecte ale Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi sunt puse la dispoziţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în vederea pregătirii populaţiei.

Ambele proiecte sunt concepute astfel încât să poată asigura o învăţare experienţială prin deplasarea acestora în diverse locuri din ţară, crescând astfel accesibilitatea întregii populaţii la acest tip de învăţare. (Compartimentul Informare şi Relaţii Publice)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.