Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

În 16 şi 17 ianuarie:Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în Topliţa | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Sănătate »
În 16 şi 17 ianuarie:
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în Topliţa
<h5><i>În 16 şi 17 ianuarie:</i></h5>Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în Topliţa

În 16 şi 17 ianuarie:
Caravana mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin va fi prezentă în Topliţa

  • Femeile din localitate sunt invitate să participe la testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV

Femeile cu vârste între 24 şi 64 de ani sunt invitate în zilele de 16 şi 17 ianuarie, începând cu ora 10:00, pe str. Târgului din municipiul Topliţa, să participe la screeningul cancerului de col uterin, prin testare gratuită Babeş Papanicolau şi HPV, program dedicat promovării prevenirii şi depistării precoce a cancerului de col uterin. Testarea gratuită se desfăşoară în cadrul proiectului „Program de prevenţie, depistare precoce şi tratament precoce al cancerului de col uterin, regiunea Centru”, derulat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Femeile care se prezintă la caravana pentru testare sunt rugate să aibă la ele cartea de identitate.

„Cancerul de col uterin afectează tot mai multe femei cu vârsta între 35 şi 55 de ani, când acestea sunt implicate activ în cariera lor şi în îngrijirea familiilor lor. Prin screening, însă, se pot detecta anomaliile precoce care, dacă sunt tratate corect şi la timp, pot fi vindecate. Cu alte cuvinte, 9 din 10 cancere invazive pot fi prevenite prin screening. Ianuarie este luna de conştientizare a cancerului de col uterin. Fiecare femeie trebuie să conştientizeze un lucru extrem de important – cancerul de col uterin este un duşman ce poate fi învins. Prin urmare, testaţi-vă pentru a rămâne sănătoase!”,a declaratdr. Cosmina Uzun, manager de proiect.

De asemenea, reamintim că Spitalul Municipal Topliţa a devenit centru de recoltare Babeş Papanicolau şi HPV, iar femeile se pot programa pentru recoltare de luni până vineri, în intervalul orar 10:30-13:00, la numărul de telefon 0786/44.61.10.

Acordarea serviciilor medicale de screening – recoltare test Babeş Papanicolau (prin citologia cervicală clasică şi prin citologie lichidă) şi testarea HPV în regim ambulatoriu, se realizează în Secţia de Obstetrică-Ginecologie, et. 3 (str. Victor Babeş, nr. 3), de luni până vineri, între orele 10:30 şi 13:00.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.