Bază Salvamont inaugurată în oraşul Bălan | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 27 iulie 2024
Home » Societate » Bază Salvamont inaugurată în oraşul Bălan
Bază Salvamont inaugurată în oraşul Bălan

Bază Salvamont inaugurată în oraşul Bălan

O bază Salvamont a fost inaugurată, vinerea trecută, în oraşul Bălan, aceasta funcţionând în clădirea fostului spital, după doi ani în care au fost efectuate lucrări de amenajare. Primăria Bălan a informat printr-un comunicat postat pe pagina sa oficială de Facebook că fără implicarea tinerilor din localitate în echipa de voluntari Salvamont şi fără sprijinul comunei Sândominic şi al Consiliului Judeţean Harghita nu s-ar fi reuşit amenajarea bazei salvatorilor montani, iar prin cooperare şi dialog lucrurile pot să aibă o finalitate pozitivă.

„Este vital un punct Salvamont la Bălan, pentru că astfel se eficientizează procesul de intervenţie în caz de evenimente nedorite. Considerăm că acesta este doar un prim pas în asigurarea unor intervenţii orientate pe nevoile oamenilor din localitate şi ale turiştilor care aleg Bălanul ca poartă de intrare în parcul naţional. Trebuie să facem eforturi comune pentru a întări serviciile de salvare montană cu un post de jandarmerie montană şi servicii medicale de urgenţă, coordonate astfel încât intervenţiile să fie cât mai eficiente”, se arată în comunicat.

La ceremonialul de inaugurare a bazei salvatorilor montani din Bălan au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, ai consiliului judeţean, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, precum şi primari din zona Ciucului de Sus, parlamentari şi membri unor organizaţii neguvernamentale.

Pentru baza Salvamont din Bălan s-a amenajat o încăpere pentru depozitarea echipamentelor, o sală de şedinţe, o magazie mai mică şi un dormitor pentru 8 persoane. Echipa Salvamont din Bălan are 22 de membri voluntari. (E.G.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.