Bărbat găsit decedat pe un teren din zona Cioboteni

0
  • Cel mai probabil, acesta a fost omorât de un taur

Joi după-amiază, în jurul orei 15:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Miercurea-Ciuc au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost găsită decedată pe un teren din extravilanul municipiului, zona Cioboteni.

IPJ Harghita precizează, în cadrul unui comunicat, că din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că este vorba despre un bărbat de 65 de ani, angajat al unei asociații locale de administrare a pădurilor, care ar fi fost victima atacului unui taur, animal ce aparținea asociației respective.

Cadavrul acestuia a fost transportat la spitalul din Miercurea-Ciuc, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările producerii nefericitului eveniment, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.

Borboly Csaba: Este important ca  opinia Publică să primească informații corecte

Într-o postare pe Facbook, Borboly Csaba, vicepreședinte al Consiliului udețean Harghita, preciza (după o traducere aproximativă) că deși primele știri vorbeau despre un atac de urs, acum se pare că tragedia a fost provocată de un  animal domestic – cel mai probabil un taur

„La fața locului m-am întâlnit și cu rudele victimei, care pe bună dreptate doresc să înțeleagă clar ce s-a întâmplat. Este important ca  opinia publică să primească informații corecte – pentru că după fiecare  caz similar crește îngrijorarea comunității și scade sentimentul de siguranță.

Am discutat și  cu domnul viceprimar Béla Bors despre faptul că pentru prevenirea  pericolului ursului este nevoie de o acțiune mai eficientă: să apelăm 112 la fiecare semnalare și să raportăm pagubele! Numărul  sesizărilor determină acum posibilitatea de intervenție.

Conducerea municipiului Miercurea-Ciuc luptă hotărât cu provocările legate de problema urșilor, dar situația este dificilă. Haideți să-i sprijinim și noi!”, preciza Borboly Csaba.

Comentarii:

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.